+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

01.05.2016 Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

Hristos a înviat!

Azi, 1 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, care marchează trecerea de la moarte la viață a întregii omeniri prin învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Denumirea de Paști vine din limba ebraică unde „pesah” înseamnă „trecere”.

La biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma din Zalău programul de sărbătoare a început de la miezul nopții când, în sunet de toacă și clopote, a început Slujba Învierii și din mii de glasuri a răsunat troparul „Hristos a înviat!”. Slujba a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La sfârșitul slujbei s-au dat paștile oferite de către familia Pop Claudiu și Mihaela cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

Marele praznic a continuat în dimineața următoare cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a învierii a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei la Învierea Domnului transmisă de Preasfințintul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, tuturor credincioșilor din Episcopia Sălajului. La momentul pricesnei am avut bucuria de a asculta o priceasnă interpretată de Alice Ghile, eleva de 9 ani de la Liceul de Artă "Ioan Sima" din Zalău și membră a Ansamblului Folcloric "Meseșul" căreia îi mulțumim din suflet.

EVANGHELIA ZILEI:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!

În timpul intrării Sale triumfale în Ierusalim, „când S-a apropiat și a văzut cetatea, Iisus a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19,41-44). La câteva zile după ce a rostit această profeție, „Ieșind Iisus din templu, S-a dus și s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: «Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească»” (Matei 24,1-2).
Întrucât Domnul Hristos și-a găsit sfârșitul în Ierusalim, dar tot acolo a înviat din morți, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre acest oraș și templul din el.
În Talmud, renumita carte sfântă a evreilor, stă scris: „Zece măsuri de frumusețe i-au fost dăruite lumii. Nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”.
Ierusalimul sau „Cetatea păcii”, cum s-ar traduce din limba ebraică în românește numele acestui oraș, este cel mai important centru spiritual de pe fața pământului, fiind considerat sfânt de către creștini, evrei și musulmani, ceea ce îl face să fie unic în lume. Orașul este situat la cumpăna dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, pe vechiul „Drum al Patriarhilor”, ce lega Egiptul de Asiria. Ierusalimul este așezat în munții Iudeii, pe un platou calcaros, înalt de 800 de metri peste nivelul mării, fiind înconjurat din trei părți de văi adânci.
Orașul vechi se prezintă astăzi ca o cetate medievală împrejmuită de ziduri groase, care au o lungime de patru kilometri și o înălțime între zece și douăzeci de metri, fiind ridicate de sultanul Soliman Magnificul (1520-1566). Orașul vechi adăpostește cartierele creștin, armean, evreiesc și arab, accesul în cetate fiind făcut prin opt porți.
În decursul îndelungatei sale istorii, Ierusalimul a fost distrus de două ori, asediat de douăzeci și trei de ori, atacat de cincizeci și două de ori, capturat și recapturat de patruzeci și patru de ori.
Originea orașului se pierde în negura vremii. Descoperirile arheologice au stabilit că prima fundație a acestuia coboară în timp până la începutul celui de-al treilea mileniu î.Hr., fiind scoase la lumină vestigii ale unei cetăți vechi de peste cinci mii de ani.
Cea dintâi posibilă referire la cetatea Ierusalimului o întâlnim în cartea Facerii (14,18) din Vechiul Testament, unde Melchisedec este menționat ca rege al Salemului, prin anii 2150 - 2000 î.Hr. Identificarea Salemului cu Ierusalimul este susținută printre alții și de către renumitul istoric evreu Iosif Flaviu.
Prima mențiune scrisă despre acest oraș apare în textele egiptene de blestem din secolele XIX-XVIII î.Hr., sub forma Rusalimum.
David, cel de-al doilea rege al evreilor, care a domnit între anii 1010 și 970 î.Hr, după ce a capturat Ierusalimul de la tribul iebuseilor în anul 1003, și-a mutat capitala regatului de la Hebron aici.
Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul în anul 586 î.Hr., lăsându-l în ruine, iar pe locuitori i-a exilat în Babilon.
În 536 î.Hr., robii evrei s-au întors din Babilon și au reclădit Ierusalimul, care a fost capturat în mod pașnic de împăratul Alexandru cel Mare, în 332 î.Hr.
În anul 63 î.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de oștile romane conduse de generalul Pompei.
La finele revoltei iudaice din anii 66-70 d.Hr., romanii, sub conducerea lui Titus, au distrus Ierusalimul.
Între anii 132-135 d.Hr., a avut loc o nouă revoltă a iudeilor, care a fost înăbușită în sânge de romani. În urma acesteia, Ierusalimul a fost nimicit, fiind arat cu plugurile, iar populația evreiască a fost trimisă în robie pe întinsele teritorii ale Imperiului Roman. Împăratul Adrian a ridicat aici o cetate păgână numită Aelia Capitolina, închinată zeului Jupiter Capitolinul, în care iudeilor nu le era permis să intre.
În urma edictului de toleranță de la Milan, emis în anul 313, de împăratul Constantin cel Mare, creștinii au dobândit libertate de manifestare în Imperiul Roman, încât în Ierusalim au fost ridicate mai multe biserici, iar evreilor li s-a dat voie să se stabilească aici.
În 614, Ierusalimul a căzut în mâinile perșilor conduși de Khosroe al II-lea, care au distrus biserica Învierii Domnului și au expulzat toți evreii din oraș.
În anul 629, Ierusalimul a fost recucerit de împăratul bizantin Heraclie I.
Califul Omar al Damascului a ocupat în 638 Ierusalimul, care a trecut sub stăpânire musulmană, ridicându-se aici mai multe moschei.
Cavalerul francez Godefroy de Bouillon, aflat în fruntea oștilor cruciate, a cucerit în anul 1099 Ierusalimul, devenind regele acestuia.
În 1187, Ierusalimul a fost capturat de musulmanii conduși de sultanul Egiptului Saladin, care era supranumit „Leul deșertului”.
În anul 1244, mercenarii turci aflați sub conducerea lui Salih Ayyub, au cucerit Ierusalimul, pe care l-au transformat în ruine.
Ierusalimul a căzut în mâinile mamelucilor Egiptului, în 1260.
În anul 1517, Imperiul Otoman a preluat în mod pașnic Ierusalimul.
Trupele britanice, aflate sub comanda generalului Edmund Allenby, au cucerit Ierusalimul, în 1917.
În 14 mai 1948, a fost înființat Statul Israel, iar în 13 decembrie 1949, Ierusalimul a fost declarat capitala acestuia.
Întrucât Ierusalimul este considerat oraș sacru de către creștini, evrei și musulmani, vom prezenta, în ordinea vechimii lor, cele mai importante locuri sfinte de aici, ale celor trei mari religii monoteiste din lume.
Muntele Moria este locul în care patriarhul Avraam, părintele poporului ales, trebuia să-l jertfească pe fiul său Isaac, la porunca lui Dumnezeu. Renumita moschee a lui Omar se înalță astăzi pe acest munte.
Mormântul regelui și psalmistului David, în timpul căruia Ierusalimul a devenit capitala regatului Israel, se găsește sub foișorul Cinei de Taină.
Sionul este o colină din zona de sud-est a Ierusalimului. În timpul robiei babilonice acesta a devenit simbolul speranței mesianice a iudeilor.
La porunca lui Dumnezeu, evreii au alcătuit întâi cortul mărturiei, apoi au ridicat templul din Ierusalim, care era centrul spiritual al întregii vieți din Israel. Orice copil iudeu de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu în acest templu. De asemenea, fiecare familie de evrei trebuia să se închine la templul din Ierusalim cel puțin o dată în viață. Mare parte a materialelor din care a fost zidit templul au fost adunate de regele David, însă acesta a fost ridicat de fiul său, înțeleptul Solomon (970-930 î.Hr.), în decurs de șapte ani, fiind terminat și sfințit în anul 955.
Când a fost gata, templul se putea număra printre minunile lumii. Era zidit din marmură albă și acoperit din același material. Pe acoperiș erau înfipte cuie de aur, cu partea ascuțită în sus, pentru a nu se așeza păsările să-l murdărească. Văzut din depărtare, acesta semăna cu un munte de zăpadă care strălucește în soare.
Templul avea două încăperi: Sfânta și Sfânta Sfintelor.
În Sfânta se aflau masa, pâinile punerii înainte pentru slujbă și sfeșnicul cu șase brațe. Aici tămâia zilnic câte un preot, prin tragere la sorți.
În Sfânta Sfintelor se găseau altarul tămâierii, care era tot de aur și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot se păstra urna de aur, în care era un vas cu mană, toiagul lui Aaron care odrăslise și tablele legii. Deasupra chivotului erau doi heruvimi ai măririi, care umbreau altarul împăcării. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, o dată pe an, cu sânge de animale, adus ca jertfă pentru popor.
Templul era înconjurat de un pridvor și de mai multe curți.
În 586 î.Hr., regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a jefuit și incendiat templul din Ierusalim, a luat ca pradă de război sfintele vase și podoabe, iar pe evreii din Israel i-a dus în robie.
După ce regele persan Cirus al II-lea (559-530 î.Hr.) a cucerit Babilonul, evreii, sub conducerea lui Zorobabel, s-au întors acasă în anul 538. Cu sprijin financiar din partea vistieriei regale a lui Cirus, evreii au reconstruit templul din Ierusalim, care a fost sfințit în 515, reprimind și odoarele confiscate de Nabucodonosor.
Când templul a fost gata, era mai mare decât cel al lui Solomon, dar departe de a fi ceea ce fusese vechiul templu. Bătrânii care apucaseră și templul lui Solomon, când priveau la modestia celui nou și își aduceau aminte de măreția și strălucirea celuilalt, izbucneau în plâns. Prorocul Agheu însă îi mângâia și le zicea că „slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi” (Agheu 2,9), pentru că în el va intra Mesia cel așteptat.
În anul 169 î.Hr., regele seleucid Antioh al IV-lea Epifanes a prădat templul din Ierusalim. Doi ani mai târziu, același rege a interzis cultul iudaic și a așezat în templu statuia lui Zeus, impunând cultul acestuia.
Evreii, sub conducerea fraților Macabei, s-au răsculat și au înlăturat jugul seleucid, iar în 164 î.Hr., Iuda Macabeul a reparat templul din Ierusalim.
Un secol mai târziu, regele Irod cel Mare a renovat complet și a extins templul.
În acest templu s-a nevoit Sfânta Fecioară Maria, timp de doisprezece ani.
În urma unei revoltei iudaice, în anul 70 d.Hr. templul din Ierusalim a fost distrus în întregime de către romani, fără a mai fi refăcut vreodată.
Tot ce a mai rămas în picioare din acest templu este un zid lung de 488 de metri, ridicat de regele Irod cel Mare, din care mare parte se află sub pământ. Zidul de astăzi are o înălțime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, și cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafața solului, iar 17 dedesubt. Doar primele șapte straturi de piatră sunt din vremea lui Irod cel Mare, celelalte fiind adăugate ulterior.
Zidul plângerii este cel mai sfânt loc al evreilor, fiind tot ce a mai ramas din templul lor de altă dată. Pelerini iudei din toate colțurile lumii vin să se roage aici și să plângă pierderea templului.
Evreii introduc în spațiile dintre pietrele zidului bucățele de hârtie pe care își scriu dorințele, în timp ce alții se roagă cu voce tare în cele mai diverse limbi ale lumii. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștelor și de Anul Nou evreiesc, aceste bucăți de hârtie sunt scoase și îngropate pe Muntele Măslinilor.
Pe esplanada din fața zidului plângerii au loc evenimente foarte importante: lunea și joia dimineața se desfășoară ceremonii în timpul cărora băieții de treisprezece ani își sărbătoresc majoratul religios; vinerea seara studenții celebrează, la apusul soarelui, sosirea sabatului; tinerii căsătoriți vin să se fotografieze, iar copiii din clasa întâi primesc aici primul lor exemplar al Vechiului Testament.
Pentru creștini, cele mai importante locuri sfinte din Ierusalim, în afară de cele comune cu ale evreilor, sunt: foișorul cinei de taină, unde a avut loc și pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli; Grădina Ghetsimani; biserica Sfântului Mormânt, care cuprinde Golgota (locul în care Domnul Hristos a fost răstignit), piatra ungerii (pe care trupul Domnului a fost uns cu miresme de Iosif din Arimateea și de Nicodim), Sfântul Mormânt (în care a fost așezat și de unde a înviat, a treia zi, trupul mort al Mântuitorului); precum și mormântul Maicii Domnului.
Musulmanii dețin în Ierusalim moscheea Al Aqsa, de unde ei consideră că profetul lor, Mahomed, s-a înălțat la cer, călare pe calul său Al-Buraq al-Sharif și moscheea lui Omar, zidită pe locul fostului templu iudaic. Esplanada cu cele două moschei amintite este socotit cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor din lume, după orașele Mecca și Medina.
Iubiți fii sufletești,
Orice creștin adevărat are dorința sfântă de a vizita Ierusalimul. Cei care însă, din diverse motive, nu pot ajunge să contemple frumuseț

28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte exarh Antonie Pința, coslujitor la această biserică, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Popa. La slujba de o profundă încărcătură duhovnicească au participat numeroși credincioși din municipiul Zalău. Ca la fiecare slujbă aceștia s-au închinat unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care sunt expuse într-o icoană relicvar din locașul de cult. Aceste sfinte moaște au fost primite ca dar din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a bisericii în anul 2009.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț Pop Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, felicitându-l pentru bogata activitate desfășurată atât la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, cât și în mijlocul credincioșilor Parohiei "Sfântul Nicolae" din Zalău.
Peste o săptămână, în duminica Tomii, biserica va îmbrăca din nou haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii hramului de primăvară, locașul de cult avându-l ca ocrotitor, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Ortodox al Tallinnului și a toată Estonia și de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Trinitas TV


Predica Preasfințitului Părinte Petroniu Florea

24.04.2016 Duminica Floriilor

Azi, 24 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Pasicrat și Valentin din Durostorum, Sf. Ier. Mărturisitor Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Ier. Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Mc. Sava Stratilat, Sf. Cuv. Elisabeta și Sf. Cuv. Xenofon Ctitorul.
Tot astăzi prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor, a șasea Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop. La sfârșitul slujbei, s-au împărțit tradiționalii mărțișori sfințiți care simbolizează ramurile de finic pe care le aveau ierusalimitenii în mâini la intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă.
De asemenea, la slujba Sfintei Liturghii am avut bucuria de a asculta două pricesne prepascale cântate de Andreica Teofana, elevă în clasa a doua la Școala Avram Iancu din Zalău și pregătită de domnul profesor Eugen Pânzaru cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

EVAGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și din iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților, ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre intrarea Domnului în Ierusalim raportată la minunea învierii lui Lazăr care a precedat această intrare triumfală.
Ne aflăm în Duminica Floriilor. Dacă ne transpunem în Țara Sfântă, acolo unde un Om și-a început activitatea publică la 30 de ani, ca mai apoi prin cuvânt cu putere multă, prin minuni, prin înțelepciune, a strâns mulțime multă, a primit botezul de la Ioan și și-a început propovăduirea, ca timp de 3 ani și jumătate să umble prin Țara Sfântă unde era primit de mulțimi.
Astăzi Hristos intră din nou în cetatea Ierusalimului, blând și smerit, cum spune Sf. Ev. Ioan. Evanghelia de astăzi este așezată între două mari evenimente: între învierea lui Lazăr din Betania și moartea și învierea Sa.
Revenind la acel Om minunat, văzându-i toată activitatea, cele trei învieri, văzându-i moartea Sa ce a culminat cu învierea Sa din morți, putem spune „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!”.
Să ne amintim de episodul în care o desfrânată a fost judecată și urma să fie ucisă cu pietre, dar învățătorii de acolo Îl întreabă pe Hristos ce să facă cu aceasta, iar Hristos, scriind pe nisip, nu a spus să fie ucisă, nici să nu o ucidă, ci a zis „cel care este fără de păcat între voi să arunce primul!”, iar cei care erau aproape de El, cu piatra în mână, au lăsat piatra și au plecat. Scrisul lui Hristos le-a arătat starea de păcătoșenie a lor și astfel au plecat de acolo.
Revenind la Evanghelie, păcatul a adus moartea în lume iar Hristos a venit pentru a ne scăpa de păcat, pentru ca omul să aibă posibilitatea să se mântuiască. Am spus că Hristos a înviat pe Lazăr din morți. Este important de reținut că după patru zile Hristos a ajuns în Betania pentru a-Și vedea prietenul Lazăr. Comentatorii Evangheliei spun că intenționat a ajuns târziu, pentru a arăta lumii că Lazăr cel adormit, se va trezi. Mulți înțeleg adormirea spre recuperare, dar somnul lui Lazăr era somnul de moarte. Când a vorbit cu surorile lui Lazăr, Marta și Maria, Hristos a aflat că este mort de patru zile, dar Hristos ce a făcut: a mulțumit lui Dumnezeu pentru că este cu El. Care dintre noi, atunci când facem o faptă, începem prin a-I mulțumi lui Dumnezeu? Să ne amintim de învierea fiicei lui Iair, de fiul văduvei din Nain, aceste învieri făcute de Hristos după puțin timp de la moartea celor doi, dar iată că aici este vorba de patru zile. Hristos a spus „Lazăre, vino afară!” și Lazăr a ieșit afară, haina mortuară s-a desfăcut iar Lazăr s-a făcut sănătos, iar după aceasta Mântuitorul a luat cina chiar în casa lui Lazăr.
Iată minunea Dumnezeiască! Iată de ce astăzi Mântuitorul este aclamat de mulțimea prezentă. Iată de ce oamenii L-au văzut pe Hristos ca împărat! I-au cântat „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”, este important de reținut că oamenii Îl numeau fiul lui David, adică Îl recunoșteau ca fiind din viță nobilă, împărătească. Oamenii Îl așteptau cu flori, cu ramuri de finic, Îl întâmpinau ca pe un împărat. Trebuie să înțelegem că nu este vorba de o lovitură de stat în acest eveniment, pentru că Hristos nu a intrat ca un împărat lumesc. Ținutul iudeu era sub conducerea Imperiului Roman și dacă Hristos intra acolo cu dorința de a conduce țara, putea provoca o lovitură de stat pentru că se bucura de susținerea oamenilor care erau uimiți de puterea Lui de a învia pe Lazăr din morți, dar Mântuitorul nu a dorit asta. El a intrat pe mânzul asinei. El a venit smerit. Dintre toți cei prezenți, doar Hristos era trist, pentru că știa că cei care acum Îl aclamau, peste câteva zile vor striga „Răstignește-L!”. El a venit în lume pentru a ne mântui. El trebuia să moară pentru noi. Astăzi a intrat în Ierusalim nu pe poarta principală ca regii, ci prin poarta cea strâmtă unde se aduceau mieii spre sacrificare. Hristos știa că intră în Ierusalim pentru a fi condamnat pentru păcatele oamenilor. Hristos a fost hotărât să își îndeplinească mandatul pentru care a venit în lume. Totuși, pentru ca omul să se îndrepte, a trebuit să se jertfească Hristos.
Iată cum Hristos a venit să facă bine, pentru ca mai târziu să fie condamnat și răstignit. Un poet al nostru, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești folosea un motto într-o carte a sa, despre mărturisirea adevărului: „Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregătește-te să suferi. Dacă te-ai hotărât să faci cele bune, pregătește-te să fii condamnat!” Cred că acest lucru s-a petrecut astăzi lui Hristos.
Din această seară intrăm în Săptămâna Mare. O săptămână grea, neagră, în care vom fi alături de Hristos în toate evenimentele din viața Sa, pentru ca la finalul săptămânii să ne bucurăm de învierea Sa și de mântuirea noastră. Vă invit ca în această săptămână să ne pocăim, să ne pregătim de învierea lui Hristos, să postim chiar post negru, cei care puteți, pentru ca la sfârșitul patimilor și a morții lui Hristos, să intrăm cu bucurie în Împărăția lui Dumnezeu.
Așadar, să rostim și noi ca Mântuitorul când a mers să îl învieze pe Lazăr: „Îți mulțumesc, Doamne, că ești cu Mine!” și să înțelegem că Hristos a venit în lume ca Împăciuitor, ca Mântuitor pentru noi și pentru binele nostru. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi în aceste zile și să fim împreună cu Hristos pe drumul Golgotei, pentru ca împreună cu El să ne bucurăm de învierea Sa, Amin!

23.04.2016 Sf. Gheorghe. Sambata lui Lazar

Azi, 23 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. De asemenea, această zi este Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a celor adormiți, în toate bisericile ortodoxe.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Ioan Pintea împreună cu Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La finalul slujbei, s-a ținut slujba de parastas pentru cei adormiți.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, gândiți-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui Meu, fiindcă nu știu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptățire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăște pe Mine, și pe Tatăl Meu urăște. De n-aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar avea; și totuți, după ce l-au văzut, M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu, ca să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă și voi mărturisiți, pentru că sunteți de la început cu Mine.
Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi și chiar va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.” Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2.

În cuvântul de învățătură, Părintele Pintea a vorbit despre Sfântul Gheorghe.
Această zi are dublă semnificație. Zi de cinstire a Sfântului Gheorghe, dar și si de pomenire a răposaților. În sâmbetele din Postul Mare noi facem pomenirea celor adormiți. Suntem în legătură cu cei adormiți în dreapta credință. Stăm de vorbă cu ei, îi pomenim prin rugăciuni înălțate lui Dumnezeu atât pentru ei, cât și pentru noi. În acest mod suntem în legătură cu ei, iar făcând aceste pomeniri, ne încredințăm de revederea cu ei. Prin acestea, noi dăm pildă urmașilor noștri.
Iubiți credincioși, Domnul Iisus Hristos, în călătoriile Sale prin Țara Sfântă a fost chemat să vindece o fată. Când mergea spre casa lui Iair, spre a-i vindeca fata, a venit cineva de la casa Martei și a Mariei să Îl anunțe pe Hristos faptul că Lazăr este bolnav, iar după trei zile a venit din nou și L-a anunțat că Lazăr, prietenul Său, a murit. Hristos spune „nu-ți fie teamă. Celui ce crede toate îi sunt cu putință!”. Mergând la locul unde era pus Lazăr, a poruncit să se ia piatra de la ușa mormântului și a strigat „Lazăre, vino afară!”, iar Maria spune că Lazăr era mort de patru zile și a început să putrezească. Și totuși, Lazăr a înviat, a ieșit afară iar Hristos L-a dat sănătos surorilor sale. Această minune s-a făcut pentru încredințarea noastră. Hristos este Calea, Adevărul și Viața, de aceea suntem încredințați că Hristos, cu puterea Sa, îi va învia pe cei răposați ai noștri. De aceea facem aceste pomeniri ale celor răposați. Prin aceste pomeniri, facem voia lui Dumnezeu. Așa cum toți sfinții s-au pus în slujba lui Hristos dându-și viața pentru a-L mărturisi pe Hristos, așa cum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe L-a mărturisit fără frică în fața păgânilor, dându-și viața pentru dreapta credință, așa trebuie și noi să Îl mărturisim prin viața noastră, prin felul nostru de a ne comporta, prin fapte bune, prin rugăciune și prin cercetarea sfintelor biserici.
Nimic nu îi folosește omului dacă nu se îngrijește de a sa mântuire. Toate acestea din lume îi sunt de folos, dar trebuie să ne gândim în primul rând la mântuirea noastră. La judecată ducem faptele noastre.
Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor să ne facem datoria de creștini față de noi înșine, față de cei apropiați ai noștri și față de cei răposați ai noștri, pentru ca împreună să dobândim viața cea veșnică și bucuria Împărăției lui Dumnezeu, Amin!

17.04.2016 Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

Azi, 17 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Adrian, Sf. Sfințit Mc. Simeon, Ep. Persiei, Sf. Ier. Acachie, Ep. Melitinei Armeniei, Sf. Macarie Notara, Ep. Corintului.
De asemenea, această Duminică, a 5-a din Postul Mare, poartă numele Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, model de pocăință în această perioadă.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu și i-a zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veți boteza; dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacob și pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.” Ev. Marcu 10, 32-45

Evanghelia din această Duminică ilustrează foarte sugestiv discrepanța enormă dintre mentalitatea omenească și cea divină. Diferența dintre modul uman și dumnezeiesc de a gândi. Are loc un eveniment penibil între cei doisprezece Apostoli. Îndreptându-Se spre Ierusalim cu ucenicii Săi, Mântuitorul Își vestește patimile, spunând că va fi dat pe mâna chinuitorilor și va muri, dar va învia.
Cu toate acestea, gândul lor nu este la Mântuitorul, ci la ierarhia dintre ei. Ei sunt preocupați să ocupe primele locuri în Împărăția Cerurilor. Unul Îi spune „Doamne, fă ca în Împărăția Cerurilor să stăm de-a stânga și de-a dreapta Ta!”. Ei sunt complet rupți de realitate. Mântuitorul vorbește despre patimă, despre durere, despre jertfă, iar ei vorbesc despre putere și slăvire. În fața acestei probleme, Mântuitorul rostește niște cuvinte extraordinar de puternice pe care dacă le-am aplica în relațiile sociale, am avea pace pe pământ. El spune „Între voi, care va vrea să fie mare, să fie slujitor al vostru, iar cel care va vrea să fie întâi între voi, să vă fie vouă slugă. Că și Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci el să slujească”. Aceste cuvinte nu au fost înțelese deloc. Până astăzi, mentalitatea rămâne aceeași. Suntem oameni și nu dorim să ne schimbăm mentalitatea, de aceea în continuare luptăm pentru putere. Auzim de puteri economice, nucleare, politice, personale. Omul luptă să aibă putere, să domine. Or, acest lucru în mentalitatea divină nu aduce pacea, iubirea, liniștea, ci ura, dezbinarea, războiul. De la Cain și Abel crime au zbuciumat pământul și toate au fost pentru a câștiga putere. Omul a trecut prin regimuri totalitare și tot nu a învățat să își schimbe mentalitatea. El dorește să fie mare, să fie deasupra celorlalți, să aibă putere, să fie mai avut, dar nicio clipă nu a înțeles că în Împărăția Cerurilor conducătorul nu stă în spatele celorlalți, ci stă la baza celorlalți, ducându-i în spate pe ei. Dacă vrem să conducem, trebuie să stăm la baza piramidei. Avem nevoie de o vocație specială pentru slujire.
Cuvântul ministru înseamnă slujitor, dar de la înțelesul de astăzi și până la ce presupune e cale lungă. De cele mai multe ori ea nu se realizează. Lupta pentru putere rămâne valabilă pentru toate domeniile, chiar și pentru Biserică. De multe ori avem Evanghelia în mână, o citim, dar nu o înțelegem și nu o punem în practică. E greu să înțelegem că noi trebuie să fim slujitorii celorlalți dacă vrem ca societatea să evolueze. Orice poruncă a lui Dumnezeu îi cere omului să își slujească aproapele.
Omul poate să facă multe lucruri în fața oamenilor, să își facă o vilă, o casă, mai multe mașini, dar toate acestea la ce ajută? Dacă nu învățăm că adevărata bucurie este în a-l sluji pe celălalt. Când ajutăm un sărac, nu este oare acea bucurie cea adevărată când vedem bucuria de pe fața celui miluit? Nu suntem noi hrăniți de bucuria de pe fața lui? Bucuria o obținem din celălalt, pentru că suntem ființe sociale. Bucuria o obținem ridicându-l pe celălalt!
Mentalitatea lui Dumnezeu e aceeași, perfectă, veșnică, dar a noastră este schimbătoare și din păcate nu am învățat din greșelile trecutului și încă avem mult de lucrat pentru a ne apropia de Dumnezeu. De aceea, acest Post vine să tragă un semnal de alarmă că e momentul să ne potolim, să ne deschidem mintea, să primim învățătura Evangheliei în minte și din minte să o transpunem în fapte, pentru că doar lucrând pentru celălalt ne vom mântui și sufletul și ne vom întâlni în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

10.04.2016 Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scararul)

Azi, 10 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Maxim, Sf. Mc. African, Sf. Mc. Macarie, Sf. Mc. Dima, Sf. Mc. Pompie și Sf. Mc. Terentie.
De asemenea, în această Duminică, a patra din Postul Mare, facem pomenirea Sf. Ioan Scărarul.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.” Ev. Marcu IX, 17-32

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre credință.
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”
Suntem în perioada Postului Mare. Peste două săptămâni vom fi părtași la patimile Domnului, la dealul Golgotei, la răstignirea lui Hristos iar apoi la slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos.
Suntem în Duminica a patra din Post. Aceasta se mai numeste Duminica Sfântului Ioan Scărarul care a trăit în 585-605 în Mănăstirea Sinai. Acesta ne-a lăsat impresionanta lucrare „Scara Raiului” cu cele 30 de trepte pe care credinciosul trebuie să le urce ca să atingă desăvârșirea.
Azi, Hristos se află în ținutul Galileii. Este întâmpinat de un tată cu un fiu care avea un duh atât de puternic, că îl trântea de pământ și făcea spume la gură și răcnea puternic. Cât de greu îi era acelui tată să își vadă copilul în așa durere.
Evanghelistul Marcu ne dă detalii cum că înainte să vină la Mântuitorul, tatăl acela și-a dus copilul bolnav la ucenicii Săi, dar aceștia nu l-au putut vindeca pe copil. Atunci a venit la Iisus Hristos Care, văzând suferința și povara tatălui, îl îndeamnă pe tată: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede!”. Iată ce cuvinte profunde! Este important să înțelegem că de două Duminici se pune în valoare importanța credinței. Acest tată nu se știe câtă credință a avut el în Dumnezeu, dar acum a ajuns la Hristos și L-a rugat „de poți face ceva, ajută-ne!”, iar Hristos îi spune cuvintele „De poți crede, toate sunt cu putință”. De multe ori ne bazăm doar pe cele văzute și înlăturăm cele auzite, dar iată cum credința ne aduce din lumea virtuală la lumea reală. Nu Îl vedem pe Dumnezeu, dar Îl simțim. Nu îi vedem pe îngeri, dar știm că există. Nu vedem sfințenia, dar știm că prin Sfintele Taine o dobândim.
Ca o comparație, să ne gândim la apa care fierbe pe un reșou. Pentru a fierbe este nevoie de 100 de grade Celsius, iar dacă reșoul nu poate da decât 60 sau 70 de grade, nu reușim să fierbem apa. La fel și dacă mergem la farmacie să cumpărăm un medicament dar nu avem bani suficienți. La fel și aici, avem credință, avem unele cunoștințe despre Dumnezeu, dar poate nu este deplină! Iată cum Hristos a văzut credința nedeplină a tatălui, dar tot l-a ajutat, pentru că tatăl copilului spune „Cred Doamne, ajuta necredinței mele!”. Ce cuvinte! Cât de impresionant! Ce nu face un părinte pentru copilul lui. A urcat credința până la starea deplină pentru a-și vedea copilul sănătos.
De aici pornește rugăciunea și postul. Vedem în cazul de față că Dumnezeu nu l-a vindecat pe copil fără implicarea tatălui. Dumnezeu nu ne mântuiește dacă noi nu ne implicăm în opera de mântuire. El cere să Îi fie deschisă ușa sufletului nostru pentru ca El să poată intra. Aici trebuie să lucrăm. Cum se vede credința noastră? Prin faptele noastre! Credința fără fapte moartă este! Iar prin faptele noastre se măsoară credința ce este în noi. Poate fi 60%, 70%, sau poate fi deplină și atunci suntem aproape de Dumnezeu.
Azi am văzut întrebarea Apostolilor „Doamne, noi de ce nu am putut să îl vindecăm?”, iar Mântuitorul răspunde „Acest soi de demoni se scoate doar prin rugăciune și prin post”, aceste două aripi ale credinței.
Referitor la credință, în Vechiul Testament avem pe patriarhul Avraam căruia Dumnezeu i-a cerut să își jertfească fiul, Isaac, iar Avraam se supune. Dar Dumnezeu doar i-a încercat credința, pentru că nu a lăsat pe Avraam să își omoare copilul, ci i-a oferit animal de jertfă în momentul potrivit. Iată cum ne încearcă Dumnezeu. Ne amintim de Iov care nu a lăsat credința mai prejos de cele materiale sau pământești.
Este important să înțelegem că credința deplină o dobândim prin rugăciunea de zi cu zi. Prin repetarea rugăciunii care semnifică forma de contact direct cu Dumnezeu. Ne este greu să credem că atunci când deschidem gura spre rugăcune Dumnezeu nu ne aude. De aceea, prin rugăciunile noastre, să rostim cuvintele Mântuitorului după ce a înviat pe Lazăr din Betania: „Îți mulțumesc Părinte că M-ai ascultat!”, Amin!

17.01.2016 Duminica a 29-a dupa Rusalii

Azi, 17 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuv. Antonie cel Mare, Sf. Cuv. Ahila, Sf. Cuv. Antonie cel Nou de la Veria. De asemenea, această Duminică, a 29-a după Rusalii, este numită a celor 10 leproși.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.” Ev. Luca 17, 12-19

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre lepră, boală ce indică suferința prin care orice om se apropie de Dumnezeu.
Ne aflăm în Duminica a 29-a după Rusalii, Duminica vindecării celor 10 leproși. Cunoaștem cu toții contextul biblic al vindecării acelor leproși și de obicei se urmărește planul recunoștinței, întrucât doar unul din cei zece s-a întors să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru vindecare.
Boala leprei este cunoscută în Antichitate și a continuat până în secolul al XX-ea când s-a aflat un leac. Cercetările au stabilit că originea acestei boli este Africa de Est de unde s-a răspândit în Orientul Apropiat, Asia și Europa. O boală infecțioasă gravă ce a fost prezentă și în cartea Leviticului 13-14. De acolo ne dăm seama că toate bolile dermatologice mai grave erau puse sub semnul leprei. Inițiat această boală demarează fără simptome, poate fi fără simptome 20 de ani după care începe să își arate adevărata față: pete, căderea părului, descompunerea țesutului, tumefieri, ulcerații.
În veacul XX o țară foarte afectată a fost Norvegia, din această cauză acolo au fost multe cercetări pentru aflarea leacului. Hansen a descoperit bacilul, mai târziu s-au descoperit alte tratamente, iar astăzi există un vaccin anti-lepră.
Dincolo de boala aceasta groaznică a fost izolarea bolnavilor. Ei erau excluși din comunitate. Pentru un om bolnav asta înseamnă condamnarea la singurătate, la deznădejde. Peste tot în lume erau leprozerii unde acești oameni erau ținuți.
În veacul al XIX-lea, una din celebrele leprozerii era insula Molocai din Hawai, acolo fiind peste 800.000 de leproși, iar unul dintre oamenii care și-au dedicat viața acestor oameni este Damian de Veuster, belgian care a intrat în mănăstire la vârsta de 19 ani. Acesta cere să meargă misionar în Honolulu în locul fratelui său mai mare Pamfil care se îmbolnăvește de tifos.
Ajunge acolo la vârsta de 24 de ani, în 1864, iar în 1873, la 33 de ani, vârsta lui Hristos, cere să meargă misionar în insula Molocai în leprozerie. Acolo îl întâmpină un muribund căruia îi citește rugăciunea de ieșire a sufletului după care tânărul moare. Din acel moment tânărul Damian își dedică viața comunității de leproși din insula Molocai. La fiecare Liturghie și predică se includea între leproși, chiar dacă nu era bolnav de lepră, însă Dumnezeu nu întârzie să îl audă și Damian se îmbolnăvește de lepră. Damian moare la 49 de ani după o viață dedicată leproșilor.
În anul 2009 a fost sanctificat, iar în 2004 a fost denumit cel mai mare belgian al tuturor timpurilor. Ce trebuie să înțelegem. Atunci când societatea te exclude datorită unui păcat, unei boli, nu contează pentru ce, Hristos te primește cu brațele deschise. El spune „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi”. Lumea ne exclude, dar este momentul pentru a stabili o relație sinceră cu Dumnezeu.
Înainte să moară, Damian îi scrie fratelui său că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul leprei. Așa o mulțumire este absurd în zilele noastre, însă el îi scrie fratelui său că nu știe cum să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru boala care i-a deschis calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă când suferința e extremă. Atunci când nu mai există cale de ieșire. Când soluțiile s-au terminat. Atunci se arată Hristos. Pe cruce! Atunci Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu.
Noi de foarte multe ori Îl căutăm pe Dumnezeu în lux, în așezare, în liniște și pace, dar de multe ori El Se arată în condiții extreme. Tot ce primim de la Dumnezeu este binecuvântare, însă a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru suferință este a-L cunoaște pe El, pentru că Hristos a suferit. Hristos nu a avut lux, liniște, ci a avut parte de muncă, de suferință, de chin și de cruce. Acesta este Dumnezeul nostru, cu el vrem să ne întâlnim. Cum să Îl cunoaștem pe Dumnezeu când avem lucrurile pe care ni le dorim? Pe el Îl cunoaștem în principal în suferință, de aceea să mulțumim pentru fiecare dram de suferință pe care l-am primit. Dacă noi Îi mulțumim, El ar zâmbi, iar acel zâmbet ne-ar face să Îl cunoaștem atât pe pământ, cât și în cer, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

07.01.2016 Soborul Sf. Ioan Botezatorul

Azi, 7 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă Română sărbăttorește soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii. Acesta este despre care eu am spus: după mine vine un Om, care a fost înaintea mea, fiindcă era mai înainte decât mine. Și eu nu-L știam; dar tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă pentru ca Dânsul să fie făcut cunoscut lui Israel. Iar Ioan a mărturisit, zicând: am văzut Duhul pogorându-se din cer, ca un porumbel și rămânând deasupra Lui. Și eu nu-L știam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând deasupra Lui, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt. Iar eu am văzut și am mărturisit, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” Ev. Ioan 1, 29-34

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, cel care îndemna la pocăință prin îndemnul „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Ieri am sărbătorit botezul Domnului și întreaga Sfântă Treime, iar azi sărbătorim pe cel care s-a învrednicit a vedea Duhul Sfânt în chip de porumbel asupra Mântuitorului, a auzit glasul Tatălui din cer și în ultimă instanță, și-a pus mâinile peste capul lui Hristos, Mesia.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost fiul lui Zaharia și al Elisabetei, născându-se la vremea bătrânețelor părinților lui. Tatăl lui a fost pedepsit de înger să fie mut până la nașterea lui din cauza necredinței sale în ceea ce privește puterea lui Dumnezeu care poate face o minuni.
Înaintemergătorul Domnului a dus o viață sfântă, din copilărie fiind deprins cu rugăciunea. După ce petrece mult timp în pustie și se hrănește cu lacuste și cu miere sălbatică, la vârsta de 30 de ani începe activitatea sa misionară, propovăduind venirea lui Mesia și îndemnând la pocăință. Dumnezeu este Cel Care îl cheamă la misiune și îl trimite în pustiul Iudeii, nu departe de Marea Moartă. Cei care veneau la Sfântul Ioan Botezătorul își mărturiseau păcatele și erau botezați în apele Iordanului. El îndemna la fapte vrednice de pocăință. Acest mare sfânt a fost numit de Hristos „cel mai mare om născut din femeie”, motiv pentru care merită cinstit și preamărit de toți credincioșii pământului.
Botezul lui Ioan era simbolic, nu avea putere de iertare a păcatelor, însă el a inițiat practica prin care oamenii l-au primit mult mai ușor după ce Hristos a instituit Botezul creștin, din apă și din Duh Sfânt.
Vedem, așadar, cum Ioan Botezătorul a propovăduit și L-a preamărit pe Mesia Hristos, îndemnând la pocăință și dând dovadă de smerenie nemaiîntâlnită. Să îl avem și noi model pe Sfântul Ioan Botezătorul, să ne rugăm lui ca să îl avem mijlocitor înaintea Domnului ca la cea de a doua venire să ne putem bucura împreună în împărăția lui Dumnezeu, Amin!

06.01.2016 Botezul Domnului

Azi, 6 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, praznic împărătesc ce încheie sărbătorile de iarnă închinate Mântuitorului Iisus Hristos începute la Crăciun prin nașterea Domnului, continuate la Anul Nou prin Tăierea-împrejur a Domnului și încheiate azi cu Botezul Domnului, momentul începerii activității pământești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Precucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.
După Sfânta Liturghie, Părinții au săvârșit slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, după care Părintele Ionuț Pop a binecuvântat cu apă sfințită pe fiecare credincios din biserică.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, catre Ioan, ca sa fie botezat de el. Ioan însa Îl oprea, zicând: Eu am trebuința sa fiu botezat de catre Tine, și Tu vii la mine? Și raspunzând, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca așa se cuvine noua sa împlinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat. Iar dupa ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apa, îndata cerurile s-au deschis și Ioan a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorând-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iata, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” Ev. după Matei 3, 13-17.

În cuvântul de învățătură, Părinte Ionuț a vorbit despre botezul Domnului în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, precum și despre importanța botezului în viața omului.
În Duminica trecută, astăzi și în Duminica următoare sărbătorim importantul praznic al Botezului Domnului. Este foarte important acest praznic pentru că este prezentă întreaga Sfântă Treime. Dacă ne uităm în Vechiul Testament, aflăm prezența Sfintei Treimi la facerea omului, când Dumnezeu a zis „să facem om după chipul și asemănarea Noastră” sau lui Avraam când i se arată cei trei îngeri la stejarul Mamvri, acolo fiind Sfânta Treime în chipul îngerilor. În Noul Testament, avem arătarea Sfintei Treimi aici, la botez, precum și la Schimbarea la Față.
Ne interesează momentul botezului când Fiul este în apele Iordanului, din cer se aude glasul Tatălui Care spune „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”, iar Duhul Sfânt este deasupra Fiului, în chip de porumbel.
Iisus Hristos și-a început activitatea Sa misionară la vârsta de 30 de ani, moment în care era la deplinătatea vârstei bărbatului desăvârșit. În puține locuri avem scrisă viața lui Iisus Hristos până la vârsta de 30 de ani: la întâmpinarea Domnului și la călătoria în Egipt pentru înscrierea la recensământ.
Apropiindu-se de vârsta maturității, este amintit în Evanghelia lui Ioan când merge în Templu și vorbește înțelept în fața fariseilor și cărturarilor, aceștia mirându-se de unde știe care fără să fie învățat. De asemenea, în Ev. după Marcu se vorbește despre Iisus ca despre fiul Mariei și al lui Iosif.
Iubiți credincioși, prin pogorârea Duhului Sfânt în lume, precum s-a întâmplat acum, la botezul Domnului, El a sfințit lumea, creând locul perfect unde să își poată câștiga mântuirea. Ioan Botezătorul a pregătit lumea pentru venirea lui Hristos. El a botezat cu pocăință, însă Hristos a botezat cu apă și cu Duh Sfânt.
Am vorbit în Duminica anterioară despre Ioan Botezătorul și despre cum el a trezit lumea la conștientizarea păcătoșeniei vremii de atunci și așteptarea lui Mesia ca Mântuitor al sufletelor și al trupurilor, într-un plan veșnic, nu trecător, pământesc. Ioan, proorocul cu putere în popor a devenit supranumit Botezătorul pentru că își desfășura activitatea la râul Iordan unde propovăduia pocăința și aștepta oamenii să vină la botez.
Botezul este foarte important după înălțarea Domnului pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit apele prin pogorârea Duhului Sfânt. Și în rugăciunea de astăzi invocăm ajutorul Fiului pentru trimiterea Duhului Sfânt ca să ne sfințească Aghiasma. Este necesar botezul pentru mântuire. Avem dovada în Evanghelia după Ioan 3, 15: „De nu se va naște cineva din apă și din Duhul Sfânt nu va intra în împărăția lui Dumnezeu”. De multe ori auzim că e unii oameni susțin că botezul trebuie făcut doar în controlul minții, la vârsta maturității și din proprie dorință, însă noi nu știm câte zile are omul, de aceea este absolut necesar ca omul acela să aibă deschisă poarta spre împărăția lui Dumnezeu, iar aceasta se deschide doar prin Taina Sfântului Botez făcut după porunca Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit eu vouă”.
Peotul Lucian Blaga spune în opera sa „Trilogia a doua” despre legenda de la începutul lumii. După ce Adam a fost izgonit din Rai, diavolul stăpânea pământul și a mers la Adam spunându-i să i se supună și să semneze acest pact, contract, iar din cauză că Adam nu știa să scrie, diavolul a adus o cărămidă caldă pe care Adam a pus mână, iar amprenta sa a rămas drept pecete a stăpânirii diavolului asupra omului. Diavolul a ascuns cărămida în apele Iordanului, iar astăzi, Hristos, în apele Iordanului a sfărâmat acea cărămidă, acea vreme a stăpânirii diavolului, începând vremea mântuirii. Este o legendă dar este plină de semnificație încât ne dăm seama că Hristos a fost salvatorul nostru, al tuturor.
Un alt exemplu este al regelui Ludovic al Franței care în fiecare an vizita biserica în care a fost botezat, nu cea în care a fost încununat rege. Un prieten l-a întrebat de ce îi este mai dragă biserica unde a fost botezat, iar el răspunde: „biserica unde am primit coroana este o biserică unde am primit daruri trecătoare, însă aici, unde m-am botezat, am primit daruri nemuritoare, am devenit ostaș al lui Hristos, am primit lege și demnitate cu care mă duc în fața lui Dumnezeu”.
Iată, iubiți credincioși, importanța Botezului. Până în secolul al patrulea, Botezul și Nașterea Domnului se prăznuiau deodată, în 6 Ianuarie, iar de atunci s-a hotărât ca nașterea să se sărbătorească la data nașterii Domnului, adică 25 Decembrie, iar în 6 Ianuarie să rămână doar Botezul Domnului.
Iisus Hristos nu a avut nevoie de botez. El nu a avut păcat. El a fost fire divină și umană. Aceste firi au colaborat, au conlucrat teandric și astfel El a fost fără de păcat, fiind Dumnezeu adevărat, dar a plinit Legea vremii pentru a arăta celorlalți că este nevoie de un moment prin care să conștientizeze nevoie prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre ei. Să chemăm și noi, astăzi, Sfânta Treime pentru curățirea sufletească și trupească a noastră, iar prin gustarea cu Aghiasma Mare care se săvârșește doar o dată pe an, să ne umplem de Duh Sfânt, dar în același timp de sănătate și de curățire sufletească, Amin!

03.01.2016 Duminica dinaintea Botezului Domnului

Azi, 3 Ianuarie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Gordie, Sf, Prooroc Maleahi și descoperirea moaștelor Sf. Mc. Efrem cel Nou. De asemenea, această Duminică este cea dinaintea Botezului Domnului.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI::

„Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Sale. Așa s-a arătat Ioan, botezând în pustie și propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor. Și mergea la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordanului, mărturisindu-și păcatele lor. Și era Ioan îmbrăcat în haine de păr de cămilă, avea brâu de curea împrejurul mijlocului lui și mânca lăcuste și miere sălbatică. El propovăduia, zicând: vine după mine Cel care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec și să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Ev. Marcu 1, 1-8

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre chemarea la pocăință pentru primirea învățăturii mântuitoare a lui Hristos.
Omul este trecător pe pământ. Viața noastră este o mare trecere. Acest an nou în care am intrat ne poartă ca un vehicul. În această Duminică dinaintea botezului Domnului avem o Evanghelie foarte importantă. Ea ne pregătește de botezul Domnului, iar după Bobotează avem o altă Duminică ce are legătură cu tema botezului Domnului.
Cum ziceam zilele trecute, omenirea a ajuns la un stadiu de păcătoșenie avansată. Omul simțea că nu mai găsește echilibrul de a se transpune din nou în calitatea sa de fiu al lui Dumnezeu. Începând de la palate și până la cele mai mici colibe, păcatul stăruia. De la învățători până la magi, la filosofi, toți au căzut în păcatul idolatriei și în credința în zei. De aceea a fost necesară venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos.
Ne pregătim de Bobotează! În istorie îl avem pe Ioan Botezătorul care boteza cu botezul pocăinței când s-a apropiat de el Iisus Hristos. Ioan Botezătorul L-a recunoscut ca fiind mai mare decât el, însă Hristos a cerut să fie botezat pentru a împlini cuvintele cele sfinte. Atunci a fost prezentă la botez întreaga Sfântă Treime: Fiul în apă, Duhul Sfânt în porumbel, iar Tatăl prin glasul din cer care a spus „Acesta este Fiul Meu cel iubit” .
Ioan Botezătorul a fost înaintemergătorul Domnului. El a început să Îl propovăduiască pe Hristos înainte de a-L cunoaște. El spunea „Cel care vine după mine este mai mare decât mine! Căruia eu nu sunt vrednic să îi dezleg încălțămintea”. A pregătit lumea pentru venirea lui Mesia, tocmai de aceea Hristos a spus despre Ioan Botezătorul că nu este om născut din femeie, mai mare decât acesta.
Botezul pocăinței este o pregătire pentru botezul lui Hristos. Ioan Botezătorul a spus „Eu vă botez cu apă, dar Cel Care vine după mine vă va boteza cu apă și cu Duh Sfânt”.
Botezul lui Hristos care a devenit Sfântă Taină a dat posibilitatea omului a se mântui. Deci, botezul lui Ioan a fost pregătitor, doar cu apă, invita oamenii să se pocăiască, să își recunoască păcatele și să se întoarcă la Dumnezeu. Cum putem noi să Îl găsim pe Dumnezeu? Ioan Botezătorul este modelul de pustnic, modelul de cumințenie și de rugăciune.
Ioan Botezătorul a fost un exemplu de despătimire, vorbim despre îndumnezeirea trupului care îl face pe om un Dumnezeu pe pământ, cum zice Sfântul Isac Sirul. Filocalia 7 vorbește despre despătimire ca țelul omului, drumul pe care chipul lui Dumnezeu din om îl duce pe acesta la o înviere, la o întâlnire cu Dumnezeu.
Este nevoie de o luptă profundă împotriva păcatului. De rugăciune din suflet, cu lacrimi, din străfundul conștiinței, și astfel omul se apropie de Dumnezeu.
Botezul pe care Sf. Ioan Botezătorul a întrepătruns omenirea. I-a făcut să simtă venirea lui Mesia, nevoia unui Stăpân mai mare decât Irod și decât stăpânii palatelor. De aceea mai târziu, Irod a dat poruncă să fie omorât Ioan Botezătorul.
Atât cât a trăit Ioan Botezătorul, a dat rugăciunea și modelul sfânt prin care omul Îl poate cunoaște pe Dumnezeu, să devenim sfinți.
Iisus Hristos a postit 40 de zile după care a fost ispitit de diavol. După postire, diavolul a îndrăznit să Îl ispitească pe Dumnezeu întrupat. Cu atât mai mult noi, oamenii, suntem ispitiți și supuși păcatului. De aceea, această sărbătoare pregătitoare și glasul celui care strigă în pustie „Gătiți calea Domnului” să fie pentru noi o pregătire sufletească și trupească, să ne îndreptăm privirea spre faptele noastre și să ne apropiem de Taina Spovedaniei și a Euharistiei ca să ne curățim și să avem prezent în noi pe Hristos, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro