+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

05.05.2019 Hramul Parohiei Noastre

Duminică, 5 mai 2019, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei noastre au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei și Preacuviosul Părinte Ierodiacon Bartolomeu.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele Petru Brisc, preot îmbisericit pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit domnului Radu Dan, enoriaș al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma”, Crucea Sălăjană, în semn de apreciere pentru ajutorul acordat Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

În continuare, Preasfinția Sa a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, pentru întreaga activitate desfășurată. La rândul său, Preacucernicul Părinte vicar a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a dăruit o icoană și un set de butoni arhierești. Totodată, Preacucernicia Sa i-a oferit un rând de butoni și Preacucernicului Părinte Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

De asemenea, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la sfânta biserică.


29.04.2019 A doua zi a Sfintelor Paști

Astăzi, 29.04.2019, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește a doua zi de Paști, precum și pe Sfântul Mare Mc. Gheorghe. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit tot de către acesta.



Evanghelia Zilei (Ioan 1, 18-28):

"Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni vreodată. Fiul cel Unul-Născut care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Iată mărturia făcută de Ioan, când au trimis iudeii, din Ierusalim, preoți și leviți ca să-l întrebe: tu cine ești? El a mărturisit și n-a tăgăduit, a mărturisit: nu sunt eu Hristos. Ei l-au întrebat pe el: Dar ce ești? Ilie ești tu? Și a zis el: nu sunt. Ești tu Proorocul? Și le-a răspuns: nu. Atunci i-au zis: cine ești? ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu de tine însuți? Și el a zis: eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: îndreptați calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul. Iară cei trimiși erau dintre farisei. Apoi l-au întrebat și i-au zis: atunci pentru ce botezi, dacă nu ești tu Hristos, nici Ilie, nici Proorocul? Răspuns-a lor Ioan, zicând: eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află Acela pe care voi nu-L știți. Acela este Cel care vine după mine, Care mai înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui. Acestea s-au petrecut în Vitavara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan."




Ne aflăm prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu în această săptămână ce urmează Duminicii Învierii, numită Săptămâna Luminată deoarece încă suntem sub bucuria luminii învierii Domnului Hristos. Învierea Domnului Hristos, prin textele ei liturgice, adeseori ne vorbește de o trecere. Noi știm că inclusiv în limba noastră română, adeseori folosim acest cuvânt pentru Învierea Domnului, anume cuvântul Paști. Cuvântul acesta vorbește de la sine în primul rând despre roadele Învierii. Este un cuvânt de origine ebraică și înseamnă trecere. Din această limbă a ajuns și în limba latină, iar de aici am preluat și noi cuvântul paști, cu acest sens de trecere. Originea ebraică a cuvântului vorbește despre un fenomen din poporul ales, anume de ieșirea lor din robia egipteană, trecerea de la robie la libertate. Această trecere au numit-o evreii paști, iar această comemorare de la robie la libertate era cea mai importantă sărbătoare a evreilor în Vechiul Testament. Hristos, știm cu toții că moare în apropierea Paștelui, dar să știți că Biserica nu a preluat această denumire doar din acest motiv, gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Testament, ci a umplut-o de cu totul și cu totul alte înțelesuri care vin din roadele Învierii.

Hristos, prin iubirea Sa a săvârșit cu noi trei mari treceri. Iarăși vedem această legătură între trecere, adică paști. Trei mari paști sau treceri a săvârșit Hristos cu noi prin Învierea Sa: ne-a trecut în primul rând de la moarte la viață. Apoi, ne-a trecut de la robia păcatului la adevărata libertate. Prin Înviere ne-a mai trecut de la cele pământești la cele cerești.

Cineva a pus această întrebare: „Dacă Hristos a învins moartea noi de ce mai murim? De ce mai există moarte din moment ce Hristos ne-a trecut din moarte la viață?” Ei bine, Hristos a desființat puterea morții. Moartea nu mai are nicio putere asupra noastră. Moartea, chiar dacă noi ne temem de ea, este doar o trecere după Învierea lui Hristos. Sfântul Atanasie cel Mare folosește o imagine extraordinară despre învingerea lui Hristos asupra morții. El spune așa: „Hristos murind, moartea a crezut că primește un om obișnuit. Hristos nu era un om obișnuit, era Dumnezeu și om. Primindu-L moartea pe Hristos, Acesta a devorat moartea din interiorul ei. A destrămat-o. Practic, moartea își păstrează doar închipuirea, dar nu mai are și putere”. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni spune așa: „Pentru mine, viața este Hristos, iar moartea un câștig”. Pentru el moartea era un câștig în sensul că moartea nu mai are putere să îl ducă pe om în iadul veșnic, ci este doar o trecere spre cele veșnice.

Hristos prin Învierea Sa ne-a trecut de la robia păcatului la libertate. Iarăși ne punem această întrebare: Dacă Hristos a învins păcatul de ce mai există păcat?
Ca să vedem ce însemnă că Hristos a învins păcatul, trebuie să ne întoarcem la un text din Epistola către Romani, ca să înțelegem ce însemna păcatul pentru omenire înainte de venirea lui Hristos și ce însemna după Învierea Lui. Sfântul Apostol Pavel deplânge starea de păcătoșenie în care se află omenirea înainte de Învierea lui Hristos. O păcătoșenie din care omul nu putea scăpa. El spune așa: „Om nenorocit ce sunt, cine mă va izbăvi de duhul morții acesteia, căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc”. Deci puterea păcatului înainte de Învierea lui Hristos era una mare. Omul voia să renunțe la păcat dar nu putea. Omul voia să nu mai poftească, dar nu putea. Omul voia să facă binele, știa ce este binele, dar nu avea putere să-l săvârșească. După Învierea lui Hristos noi nu mai avem această neputință. Hristos a învins păcatul și cei care cred în Hristos Cel înviat, vor birui asupra păcatului. De aceea, Hristos după Învierea Sa ne lasă Taina Spovedaniei, întemeind-o prin cuvintele: „Luați Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele se vor ierta și cărora le veți ține, ținute vor fi”.

Apoi, am spus că Învierea Domnului ne mai aduce trecerea de la cele pământești la cele cerești. După Învierea Domnului, omul are puterea ca trăind pe pământ, bucurându-se de darurile lui Dumnezeu, să nu rămână doar cu aceste daruri, ci prin ele să se îndrepte spre El. Creația după Învierea lui Hristos saltă de bucurie. Toată lumea s-a umplut de lumină: omul, cele cerești și cele pământești. Creația înviată împreună cu Hristos și noi înviați împreună cu El, avem această menire de a călătorii spre învierea noastră și viața veșnică. De aceea în Crezul nostru mărturisim: „Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să vie”. Suntem într-o așteptare și toată creația așteaptă pentru a ne bucura în Împărăția lui Dumnezeu. În acest sens, omul care crede în Învierea lui Hristos știe că toată creația lui Dumnezeu este bună. Vede lumina lui Dumnezeu în creație. Darurile creației, darurile materiale pot să îl ducă pe om înspre Dumnezeu și nu să îl îndepărteze.

Există în istoria poporului evreu un episod care deși s-a întâmplat înainte de Învierea lui Hristos, vorbește anticipat despre acest paște al creației. Este vorba despre istoria fraților Macabei, care atunci când poporul Israel a fost cucerit de eleniști, au fost puși să se dezică de Dumnezeul lor. Acești frați Macabei n-au renunțat, dar erau supuși unui chin mai mult psihologic. Erau ademeniți cu fel de fel de lucruri să renunțe la credința lor. Fratele cel mai mic dintre ei era gata să renunțe la credința în Dumnezeu, dar mama sa îi adresează următoarele cuvinte: „Fiule, privește pe pământ și privește spre cer, și adu-ți aminte că din toate cele ce sunt, nimic nu ar fi fost fără de Dumnezeu”. Aceste cuvinte anticipează cum trebuie să vedem noi lumea după Învierea lui Hristos: ca pe o scară spre cer. De aceea, spunem noi că Învierea lui Hristos ne-a trecut de la cele pământești al cele cerești. Vedeți că aceste cântări minunate ale Bisericii noastre vorbesc despre o bucurie care a cuprins întreg cosmosul. Nu a cuprins doar omul sau doar Biserica, nu doar o parte dintre oameni sau o parte din lume, ci Învierea a cuprins întreaga omenire.

Una dintre poeziile lui George Coșbuc vorbește atât de frumos despre această bucurie a Învierii care ne trece și pe noi de la moarte la viață, de la păcat la adevărata libertate și de la cele pământești la cele cerești. El spune printre altele așa:

Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: "Hristos a înviat! "
Și rade-atata sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Ca-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ni-e soartea
Și viața este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vietii-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă -
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!


Iată cum printr-un poem ni se dezvăluie atât de frumos ce înseamnă sau ce ar trebui să însemne bucuria Învierii. Să alunge orice fel de tristețe pentru că Hristos ne-a trecut de la moartea la viață, de la păcat la virtute, de la cele pământești la cele cerești. De aceea, nici o întristare nu trebuie să fie pe chipul nostru.

Hristos Cel înviat ne spune și nouă așa cum a spus cât a fost cu noi pe acest pământ: Ești însetat sau flămând duhovnicește? Adu-ți aminte că Hristos este pâinea vieții și apa cea vie. Ești în întuneric? Adu-ți aminte că Hristos este lumina lumii. Ești ostenit și împovărat de suferințe? Adu-ți aminte că Hristos este odihnă. Ești muritor și trecător? Adu-ți aminte că Hristos este învierea. Amin!

28.04.2019 Învierea Domnului (Sfintele Paști)

Azi, 28 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, momentul în care Hristos a oferit neamului omenesc mântuirea.
La biserica Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău marele praznic a început la miezul nopții cu slujba de înviere oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. Biserica a fost neîncăpătoare de mulțimea credincioșilor prezenți în noaptea care a fost luminată de lumina din sufletele oamenilor primitori ai învierii Domnului, dar și din lumânările cu care au înconjurat biserica lor de suflet, iar la finalul slujbei au luat sfintele paști care anul acesta au fost aduse prin jertfa familiei Radu, Ariana și Andrei Dan. Pe această cale le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit și să îi binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate.
Praznicul Învierii Domnului a continuat dimineața cu Sfânta Liturghie în care aceiași preacucernici părinți au vestit învierea, iar la finalul slujbei tânărul teolog Răzvan Stanciu a dat citire Pastoralei la Învierea Domnului primită de la Preasfințitul Petroniu, episcopul Sălajului.


EVANGHELIA ZILEI:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; și fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întuneric luminează, și întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câți L-au primit pe Dânsul și cred în Numele Lui le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuți nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel Care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat și har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17


† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!


Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!


„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa!” (Psalmul 117,24), grăiește psalmistul David, iar aceste cuvinte au fost preluate în cultul Bisericii, fi ind rostite atât în noaptea Sfi ntelor Paști, cât și pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, la începutul Sfi ntei Liturghii, când preotul înconjoară și tămâiază Sfânta Masă, exprimând, prin aceasta, bucuria întregii comunități creștine pentru biruința vieții asupra morții. Cu toate că Domnul Hristos a fost arestat, condamnat la moarte și răstignit pe neașteptate, El nu a fost luat prin surprindere de evenimentele petrecute în Ierusalim, pentru că a suferit moartea de bunăvoie, iar în decursul activității Sale publice și-a anunțat de mai multe ori patimile și învierea, pentru a-i pregăti pe Sfi nții Apostoli în vederea celor ce se vor petrece cu El.Astfel, înaintea schimbării la față în Muntele Taborului, „Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fi e omorât și a treia zi să învie. Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: «Fie-ți milă de Tine, Doamne! Asta să nu Ți se întâmple!». Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: «Mergi înapoia Mea, Satano! Piatră de poticnire Îmi ești, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!»” (Matei 16,21-23). Sfântul Evanghelist Matei scrie despre a doua vestire a patimilor că, „întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus ucenicilor Săi: «Fiul Omului va să fi e dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî și a treia zi va învia»” (Matei 17,22-23).La cea de-a treia anunțare a patimilor, Domnul Hristos le prezintă Sfi nților Apostoli cu lux de amănunte cele ce I se vor întâmpla, spunându-le: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor și a cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da pe mâna păgânilor și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10,33-34).Chiar și conducătorii evreilor știau că Domnul Hristos își vestise patimile și învierea, pentru că după ce trupul Mântuitorului a murit pe cruce și a fost îngropat, „arhiereii și fariseii s-au adunat la Pilat, zicând: «Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus încă de pe când era în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fi e ținut sub pază până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui, să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți; și să fi e rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi». Pilat le-a zis: «Aveți strajă; mergeți și păziți-l cum știți». Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra și au întărit cu strajă paza mormântului” (Matei 27,62-66).Domnul Hristos a acceptat, de bunăvoie, arestarea și condamnarea Sa la moarte, pentru că Își încheiase misiunea de Mântuitor al lumii, după cum I-a mărturisit lui Dumnezeu Tatăl în timpul rugăciunii din Ghetsimani, după Cina cea de Taină: „Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17,4-5). Când agonia Domnului Hristos pe cruce s-a încheiat, Acesta „a zis: «Săvârșitu-s-a!». Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfi nților adormiți au înviat, și ieșind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate și s-au arătat multora. Iar sutașul și cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: «Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!»” (Ioan 19,30 și Matei 27,51-54). Din ultimele cuvinte rostite de Mântuitorul pe cruce constatăm că opera de răscumpărare a lumii, care a început odată cu nașterea Lui ca om din Sfânta Fecioară Maria, a culminat prin moartea Sa pe cruce.În urma morții Domnului Hristos, trupul Acestuia a rămas pe cruce, iar sufl etul I-a coborât la iad, pentru a elibera de acolo sufl etele drepților Vechiului Testament.Moartea Mântuitorului pe cruce este manifestarea iubirii nețărmurite a lui Dumnezeu față de om, pentru „că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu pentru noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca noi să viem printr-Însul. Întru aceasta este iubirea: nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (Ioan 3,16-17 și I Ioan 4,9-10).Moartea Domnului Hristos făcea parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii și de biruire a Satanei, fi indcă „pentru aceasta S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3,8).Moartea Mântuitorului a avut mai multe scopuri. Întrucât în Grădina Edenului Adam și Eva s-au lăsat amăgiți de cuvintele diavolului, căzând în neascultare față de Dumnezeu, primul scop al jertfei Domnului Hristos pe cruce a fost acela al împăcării oamenilor cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens că Domnul Hristos a murit pentru oameni, ca „prin cruce să-i împace cu Dumnezeu” (Efeseni 2,16), fi indcă noi „avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5,1).

Pastorală la Învierea Domnului Partea a II-a

Prin neascultarea față de Dumnezeu, oamenii au intrat de bunăvoie în robia diavolului, tiran de neînvins, care ne stăpânea după legea celui mai tare. Apostolul neamurilor a afi rmat că Mântuitorul a murit pe cruce, „pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul” (Evrei 2,14), realizându-se prin aceasta cel de-al doilea scop al jertfei Domnului Hristos. Prin biruirea diavolului a fost șters zapisul prin care acesta ne ținea în robie.
Sfântul Apostol Pavel le-a scris în acest sens colosenilor: „Iar pe voi, cei ce erați morți în greșelile voastre și în netăierea împrejur a trupului vostru, Iisus v-a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate greșelile, ștergând zapisul ce era asupra noastră, potrivnic nouă prin opreliștile lui, pe care ni l-a luat din cale pironindu-l pe cruce; prin care a biruit începătoriile și stăpâniile” (Coloseni 2,13-15).
Cel de-al treilea scop al morții Mântuitorului pe cruce a fost restaurarea fi rii umane căzute și alterate de păcat. Astfel, în cartea profetului Isaia citim că Domnul Hristos „a purtat păcatele noastre și pentru noi a răbdat durere. Și noi socoteam că de la Dumnezeu se afl ă El întru durere, chinuri și necaz. El însă pentru păcatele noastre a fost rănit și pentru fărădelegile noastre a pătimit. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Isaia 53,4-5). Sfântul Apostol Petru reia cele afi rmate de „Evanghelistul Vechiului Testament”, spunând că Mântuitorul „a purtat în trupul Său păcatele noastre, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății; El, cu a Cărui rană v-ați vindecat” (I Petru 2,24). Sfântul Vasile cel Mare a scris și el că „toate au fost create de Dumnezeu Cuvântul, Care S-a întrupat pentru ca prin jertfa Sa pe cruce să recreeze umanitatea decăzută”. De asemenea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a afi rmat că „scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu este mântuirea omului și, prin intermediul acestuia, a întregului univers. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin moartea și Învierea Sa, natura umană a fost smulsă de sub puterea păcatului și a morții, care erau urmarea căderii în păcat. Mișcarea prin care lumea se îndrepta spre pierzanie a fost oprită de Dumnezeu Însuși și întoarsă spre scopul său inițial. Firea omenească a fost ridicată din propria decădere și eliberată din robia păcatului. Ea a fost vindecată de rănile cauzate de păcat și, prin enipostazierea ei în persoana Fiului lui Dumnezeu, a redevenit stăpână peste sine însăși”.Diavolul l-a amăgit pe om în Grădina Edenului, deci, tot un om trebuia să-l învingă pe vrăjmașul, de aceea, Domnul Hristos l-a biruit pe diavol ca om, iar nu ca Dumnezeu. Dacă Mântuitorul nu ar fi fost om, vrăjmașul nu ar fi fost învins pe drept.
Diavolul l-a înșelat pe om în rai, însă el însuși a fost înșelat de forma umană a Domnului Hristos, pentru că aruncându-se ca o fi ară asupra Lui, spre a-l supune împărăției sale și morții, a căzut înfrânt, orgoliul și lăcomia fi indu-i pedepsite. Sfântul Chiril al Ierusalimului a afi rmat că „Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, pentru a-l da ca o momeală demonului, dar în loc să-l sfâșie, cum gândea vrăjmașul, a trebuit să-i verse și pe cei pe care-i înghițise deja”. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris și el că „în urma căderii omului în păcat, diavolul a primit de la Dumnezeu puterea de a-i da pe oameni morții, din cauza păcatelor lor, dar, atacându-l pe Domnul Hristos, care era lipsit de păcat, și-a depășit în mod grav drepturile, deci pe bună dreptate Dumnezeu l-a lipsit de captivii săi din iad, pentru acest abuz de putere”.După ce l-a creat pe om și l-a așezat în Grădina Edenului, „Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă și i-a zis: «Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!»” (Facere 2,16-17). La îndemnul diavolului, Adam și Eva au nesocotit porunca lui Dumnezeu și au mâncat din rodul pomului oprit, săvârșind păcatul strămoșesc, pentru care au fost alungați din rai. Iar, „precum printr-un om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, tot astfel moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el” (Romani 5,12).De vreme ce „păcatul, odată săvârșit, aduce moarte, fi indcă plata păcatului este moartea” (Iacob 1,15 și Romani 6,23), iar „pe pământ nu este un om drept care să facă binele și să nu păcătuiască” (Ecclesiast 7,20), la toți oamenii moartea este o consecință a păcatului strămoșesc și a păcatelor personale. Întrucât Domnul Hristos „nu a săvârșit niciun păcat” (I Petru 2,22) El nu era dator să moară, de aceea moartea Lui nu a fost o consecință a păcătoșeniei, ci un scop, iar urmarea ei a fost învierea, care nu doar a biruit moartea, ci a depășit-o cu mult. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens: „Așa este și cu învierea morților: Se seamănă trupul întru stricăciune, învie întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere; se seamănă trup fi resc, învie trup duhovnicesc” (I Corinteni 15,42-44).Evenimentul învierii Mântuitorului este atât de măreț și tainic, în același timp, încât copleșește rațiunea umană. Până la Domnul Hristos, dar și după El, nimeni nu a văzut un mort să învie. Prorocul Ilie a readus la viață pe fi ul văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17,17-22), la fel a făcut și Mântuitorul cu fi ica lui Iair (Marcu 5,41-42), cu fi ul văduvei din Nain (Luca 7,14-15) și cu prietenul său, Lazăr (Ioan 11,43-44), precum și Sfântul Apostol Petru cu Tavita (Faptele Apostolilor 9,40), dar cei morți au fost chemați la viață de un om viu. Un om mort însă, care să învie prin propria lui putere, asemenea Domnului Hristos, nu mai există. Toate cele cinci persoane din paginile Sfi ntei Scripturi, care au fost menționate, au fost readuse la viață și au reluat modul de existență pe care l-au avut înainte de a muri. Au revenit la o viață tot așa de supusă bolilor, trebuințelor naturale și morții, ca și cea dinainte. Ei au mai trăit o perioadă de timp, după care au murit. Domnul nostru Iisus Hristos însă, prin înviere, a intrat într-o dimensiune de viață cu totul deosebită de cea anterioară, de cea istorică, pe care o trăim cu toții, supuși stihiilor acestei lumi, la o viață fără boli, fără moarte. Astfel, învierea Mântuitorului nu înseamnă simpla revenire a timpului pierdut prin moarte. Prin înviere Domnul Hristos nu revine la o viață muritoare, la suferințele ei actuale, pentru a relua pelerinajul unei vechi condiții. Învierea nu este reîntoarcere, ci trecere dincolo de moarte, biruire a ei. În Mântuitorul se întâmplă ceva cu moartea, ceva cu totul neobișnuit, ceva care nu aparține acestei lumi, ceva cu totul nou, care înseamnă simplu: moartea morții, anularea ei defi nitivă în existența primului-născut din morți, Domnul Hristos, deci anularea tragicului. Învierea nu este din lumea aceasta, dar este pentru lumea aceasta. Este un dar de sus care depășește infi nit structurile acestei lumi. Învierea este o revelație, o revărsare a harului, care nu desfi ințează natura umană, ci o transfi gurează. Ea apare ca o erupție, dând o nouă existență și față fi rii noastre. Prin opera Sa de răscumpărare a lumii, Mântuitorul l-a biruit pe diavol și l-a readus pe om la starea sa dintru început. Cu toate acestea, lucrarea Domnului Hristos este mai mult decât o simplă restaurare a stării de dinaintea căderii în păcat, căci fi rea omenească, prin enipostazierea ei în persoana Fiului lui Dumnezeu, prin moartea și învierea Acestuia, se naște la un nou mod de viață, se îmbogățește și se umple de slava nesfârșită a dumnezeirii. Odată cu crearea ei, din nou, în Domnul Hristos, omenirea ajunge la o stare pe care nu o cunoscuse la prima ei creare, este vorba despre îndumnezeire.Îndumnezeirea fi rii omenești în Domnul nostru Iisus Hristos constă în înălțarea acesteia, prin har, și pătrunderea ei de către energiile dumnezeiești necreate; ori în faptul că Duhul Sfânt, Care Se odihnește din veci asupra Fiului lui Dumnezeu, Se odihnește de acum și asupra omenității Sale. Prin înălțarea Lui cu trupul la cer, care a avut loc la patruzeci de zile după învierea Sa din morți, Mântuitorul i-a adăugat fi rii Sale omenești slavă peste slavă și cinste peste cinste, ridicând-o mai presus de îngeri și fi xând-o în sânul Sfi ntei Treimi, izvorul ultim al îndumnezeirii defi nitive, care este iubirea veșnică dintre Persoanele Sfintei Treimi.Prin întreaga Lui viață și activitate, de la nașterea din pântecele preacurat al Sfintei Fecioare Maria și până la înălțarea cu trupul la cer, Fiul lui Dumnezeu întrupat s-a supus întru totul voii lui Dumnezeu Tatăl. Dintre toate evenimentele vieții Domnului Hristos, cel mai greu a fost cel al morții. Însă, fi indcă Mântuitorul „S-a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce, pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2,8-11).

Iubiți fi i sufletești,

Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a născut, nu a murit, nu a înviat și nici nu S-a înălțat cu trupul la cer pentru Sine, ci pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Așa cum El a înviat, cu toții vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecați pentru gândurile, cuvintele și faptele noastre, în funcție de care vom primi răsplată sau pedeapsă veșnică. Drept aceea, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, străduindu-ne, pe cât ne stă în putință, să ne ferim de păcat și să împlinim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la judecata de apoi cuvintele Dreptului Judecător: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci fl ămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci Îi vor răspunde drepții, zicând: «Doamne, când Te-am văzut fl ămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?». Și răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintre acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut»” (Matei 25,34-40).

Al vostru de tot binele doritor și către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului

21.04.2019 Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)

Astăzi, 21.04.2019, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, această Duminică a 6-a din Post fiind Duminica Floriilor. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Cristian Iura, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.




Evanghelia Zilei (Ioan 12, 1-18):


„Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei». Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.”




De la primele flori care înmiresmează pământul, anume ghioceii, până la mlădițele tinere de salcie pe care toți credincioșii le ținem astăzi în mână, sărbătorim un eveniment unic petrecut între alte două evenimente mari. Este vorba de Florii, sau de Intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim. Această Sărbătoare este așezată în cadrul a două mari evenimente: Învierea lui Lazăr mort de 4 zile în Betania și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, primind batjocură, răstignire, scuipări și judecată, toate acestea culminând cu moartea Lui pe cruce.

Îl găsim pe Mântuitorul în Betania și ne spun evangheliștii că se afla în casa lui Simon leprosul, prezent la această masă fiind și prietenul Său Lazăr împreună cu cele două surori ale lui: Marta și Maria. Evanghelia detaliază că Marta, sora lui Lazăr, servea la masă, iar cealaltă soră, Maria, a luat un vas cu mir de mare preț, acesta valorând 300 de dinari. Ca să înțelegeți mai bine, o zi de lucru în vremea aceea era un dinar. Maria luând vasul, unge picioarele Mântuitorului. Evangheliștii Ioan și Matei spun că Maria a uns de fapt părul Mântuitorului Iisus Hristos. Din start oaspetele avea părul uns de către gazde fiind uns cu diferite mirodenii, însă în acest caz vedem că Maria unge și picioarele Mântuitorului și le șterge cu părul capului ei. Iuda a fost cel care a intervenit imediat, spunând că „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?” El fiind casierul grupului, era învățat să fure și se gândea doar la binele lui, nu la săraci. Hristos adaugă în continuare că a lăsat să se întâmple toate acestea pentru că prin ele se pregătea moartea și punerea Sa în mormânt, deoarece în acea vreme orice mort era îmbălsămat înainte de a fi așezat în mormânt. În acea casă din Betania era multă lume adunată deoarece această minune importantă pe care a făcut-o Mântuitorul cu o zi înainte, înviindu-L din morți pe prietenul Său Lazăr, a adus lume din Ierusalim și de peste tot pentru a-L cunoaște și întâmpina, considerând cu adevărat că El este un profet mare, pentru că nimeni nu poate învia din morți pe cineva după 4 zile. Știm cu toții cum s-a petrecut minunea, cum l-a chemat afară pe Lazăr, a venit, iar astăzi îl găsim la masă cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Au fost de față cărturarii și fariseii, iar la un moment dat ne spun exegeții Noului Testament că au dorit să îl ucidă pe Lazăr ca să nu mai existe dovada minunii învierii sale din morți de către Mântuitorul. Prin învierea lui Lazăr, Mântuitorul a devenit pentru mulți un împărat mesianic, Cel mult așteptat. De aceea, în momentul în care astăzi Iisus a intrat în Ierusalim, toată lumea a strigat: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Osana în limba ebraică înseamnă ajutor. Au conștientizat de fapt că El este Cel mult așteptat, Mesia. Practic, în acel moment Hristos a ajuns la apogeul activității Sale omenești pe pământ. A fost recunoscut ca împărat mult așteptat, ca Mesia, ca salvator pentru întreaga omenire.

Ucenicii și-au așezat hainele la picioarele lui Iisus care a intrat în Ierusalim pe poarta cea strâmtă. Mulțime multă venită de peste tot, având ramuri de finic în mână pe care le așezau la picioarele lui Hristos strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Un singur om era trist și înlăcrimat din acea mulțime: însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El anticipa faptele care urmează să se întâmple în următoarele zile, știa că un ucenic Îl va vinde, altul Îl va părăsi, știa că toți ceilalți vor sta la distanță și vor fugi de El. Știa că toți cei care astăzi Îl văd împărat, peste câteva zile în curtea lui Pilat după judecată vor striga: „Răstignește-L, Răstignește-L!”

Aceasta este mentalitatea omului. Atât de puternici în credință, văzându-L pe Hristos salvatorul lor, iar aceasta nu a fost singura minune pe care a făcut-O, toate acestea fiind pentru întărirea credinței lor. Vedeți ce ușor influențabil este omul? Iată că după câteva zile, prin acele judecăți particulare influențate de către mai-marii conducători, procurori ai vremii, omenirea a ales un tâlhar și au dorit să-L răstignească pe cruce pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu cuiele L-au ținut pe cruce răstignit pe Hristos până și-a dat obștescul sfârșit, ci dragostea Sa pentru omenire. În mulțimea care se afla acolo exclamând „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” se aflau și copii care se bucurau de trecerea Împăratului. Un pictor a prins atât de viu în tabloul său un copil care sărută hainele Mântuitorului Iisus Hristos, bucuros că-L vede și probabil conștientizează cine este Acesta.

Noi în locul cui suntem astăzi? În locul copilului care are o puritate, sfințenie și o sinceritate când Îl vede pe Hristos, sau în locul celor care astăzi strigă: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” și peste câteva zile „Răstignește-L, Răstignește-L”?

Dacă Hristos ar fi astăzi alături de noi nu cred că s-ar schimba multe în sentința Lui, dacă ar fi să alegem noi astăzi între Hristos și Baraba. Faptele noastre sunt cele care judecă. Rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi, acum înainte cu 6 zile de Înviere, dacă suntem cei care ne bucurăm și sărutăm poala haine Mântuitorului nostru sau strigăm „Răstignește-L, Răstignește-L!”.

Sfinții au lumea lor, nu în biserică ci în Împărăția lui Dumnezeu. Păcătoșii au viața, trăirea și lumina în biserică, aici pe pământ. Suntem cu o săptămână înainte de Sfintele Sărbători. Să nu lăsăm să fie o Sărbătoare oarecare. Hristos învie din nou pentru noi și pentru păcatele noastre. Dacă nu ar învia ar fi zadarnică toată lucrarea noastră în această lume și nu știu dacă am gusta Împărăția lui Dumnezeu. Hristos învie, iar lumina învierii Sale ne-o aduce nouă în biserică. Nouă ne rămâne datoria de a ne curății în această perioadă. Nu contează cât am postit până acum, haideți să postim de acum zilele acestea. Nu contează că nu ne-am spovedit de 20 de ani sau de când ne-am căsătorit, haideți să ne spovedim acum și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos pentru a-L avea în noi, să fie cu noi ca să exclamăm asemenea Apostolului Pavel în Epistola către Galateni 2, 20: „Și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!”.

De aceea, în aceste zile premergătoare Învierii lui Hristos să ne pregătim și noi sufletește și trupește, ca să fim în ceata lui Hristos, în bucuria și lumina sfântă împreună cu îngerii în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina

Parohia Sfântul Nicolae - Zalău , cu binecuvântarea Ps Părinte Petroniu , organizează un pelerinaj in Țara Sfânta și Palestina , cu vizitarea celor mai importante locuri cu încărcătura duhovnicească ( Sf . Mormânt al Mântuitorului , Grădina Ghetsimani , muntele Tabor ...., etc ) . Pelerinajul are loc in a doua parte a lunii Octombrie , 7 nopți și 8 zile durează .
Cei interesați vă rugăm sa ne contactați și vă oferim detaliile necesare !
Va așteptăm cu drag !

14.04.2019 Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)

Astăzi, 14.04.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, a Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei și a Sf. Mc. Tomaida. De asemenea, această Duminică, a 5-a din Postul Mare, este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Chiriarhal Ioan-Nicușor Pop. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc.




Evanghelia Zilei (Marcu 10, 32-45):

„Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după ei se temeau. Și luînd la Sine, iarăși, pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întîmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osîndi la moarte și-L vor da în mîna păgînilor. Și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Și au venit la El Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, zicîndu-I: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stînga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Și Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza. Dar a ședea de-a dreapta Mea, sau de-a stînga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Și auzind cei zece, au început a se mînia pe Iacov și pe Ioan. Și Iisus, chemîndu-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.”





Ne aflăm în Duminica a 5-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor, Duminică în care L-am ascultat pe Hristos vestindu-și pătimirile Sale și totodată învierea Sa. Urcăm și noi din punct de vedere spiritual spre Ierusalim, așa cum Hristos a urcat astăzi spre cetatea păcii împreună cu Sfinții Săi Apostoli. Hristos știa ceea ce are să urmeze. Știa că Îl așteaptă patima, dar vedea deja în spatele pătimirii învierea Sa. Tocmai de aceea El își pregătește Apostolii prevestindu-le patimile și învierea Sa. Ne-am fi așteptat din partea Apostolilor să cadă într-o meditație, să încerce să se pregătească pentru acel moment al pătimirii, și totuși vedem că Apostolii nu prea înțelegeau la ce se referă Hristos. Imediat după ce Hristos le spune că El va fi răstignit, va muri și va învia, doi dintre ucenicii Săi, Ioan și Iacov fiii lui Zevedeu, vin în fața lui Hristos cu o rugăciune: „Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Deși Hristos le vorbea despre patimă și înviere, Apostolii se gândeau la o împărăție lumească și nicidecum n-au înțeles la ce se referă venirea Împărăției lui Dumnezeu prin patima și învierea Sa. Ba mai mult, nici ceilalți 10 ucenici nu înțeleseseră, deoarece imediat după ce Hristos le spune că „Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza. Dar a ședea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”, s-au mâniat. Aceasta nu era o mânie duhovnicească, ci s-au supărat deoarece aceștia doi și-au permis să îi ceară lui Hristos ca unul să stea de-a dreapta și altul de-a stânga. De ce s-au simțit ei mai presus decât ceilalți? Hristos pe drumul spre Ierusalim se afla în tristețe deoarece ucenicii care i-au văzut minunile n-au prea înțeles ce avea să însemne patima și învierea Sa. Tocmai de aceea Hristos le lămurește problema stăpânirii și le spune că duhul smereniei trebuie să stea la baza relației dintre creștini. Între creștini nu trebuie să fie atitudini de stăpânire, ci „Care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă”.

Îi mai învață încă o dată această lecție grea a smereniei, pentru că de multe ori ne este greu să ne smerim, deoarece Dumnezeu ne-a făcut spre cinste, spre slavă, L-a făcut pe om ca o coroană, fiind încoronarea creației. Această dorință de încoronare din punct de vedere duhovnicesc se transformă doar în dorința de mândrie omenească. De aceea, Hristos lămurește încă o dată cum este cu această smerenie care trebuie să fie la baza vieții creștinilor.

Dacă ne-am uitat în calendarele noastre, am văzut că această Duminică este închinată și Sfintei Maria Egipteanca. Oare există vreo legătură între această prevestire a Patimilor lui Hristos și viața Sfintei Maria Egipteanca? Noi credem că da, deoarece Biserica prin înțelepciunea ei, întotdeauna a știut să ne aducă în fața exemplele cele mai bune pentru noi, cele mai pozitive și edificatoare, pentru ca și noi să ne pregătim așa cum se cuvine pentru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Maria Egipteanca este o Sfântă a Bisericii noastre pe care deși o prăznuim și la 1 Aprilie, iată că în fiecare an în Duminica a 5-a din Post, ne aducem aminte de viața ei și o cinstim. Ea înainte să fie o sfântă a fost o mare păcătoasă. A fost o desfrânată care însă s-a îndreptat pe drumul cel bun, schimbându-și viața. Printr-o pocăință și o căință puternică, dintr-o mare păcătoasă a devenit o mare Sfântă a Bisericii noastre. Întoarcerea Sfintei Maria Egipteanca a pornit de la o dorință: dorea să meargă și ea la mormântului Domnului Hristos din Ierusalim, dar o putere nevăzută nu a lăsat-o să intre. Atunci a venit acel moment de lumină în sufletul său, nu s-a mai întors în cetatea sa din Alexandria Egiptului ci a luat drumul pustiului Iordaniei și acolo a trăit timp de 47 de ani în postire și în rugăciune, căindu-se pentru viața sa păcătoasă.

Biserica ne aduce acest exemplu în fața noastră pentru a ne încuraja ca și noi să ne schimbăm viața. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut ci prețuiește pe fiecare om și așteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi. De aceea, acum când ne apropiem și simțim această atmosferă duhovnicească care se apropie a Sfintelor Paști, suntem chemați fiecare dintre noi să reînvățăm taina pocăinței, să reînvățăm ce înseamnă să îți schimbi viața, pentru că atunci când vom primii în mâini lumina învierii și vom cânta „Hristos a înviat”, să simțim că și viața noastră s-a schimbat.

A făcut Maria Egipteanca câțiva pași în schimbarea vieții ei care sunt importanți și pentru noi. În primul rând, a vrut și L-a căutat pe Dumnezeu. Dacă vrei să îți schimbi viața, primul pas este să vrei și să Îl cauți pe Dumnezeu. Este atât de trist să auzi oameni care nu vor să audă de Biserică, de Dumnezeu, de Cele Sfinte, dar niciodată nu calcă pragul bisericii. Nu se poate să știi cum este Dumnezeu dacă nu ai o experiență cu El. Noi oamenii știm că putem cunoaște lucruri la modul teoretic foarte multe, dar atunci când cunoaștem prin experiența proprie, lucrurile se schimbă. Așadar, dacă vrem să ne schimbăm viața trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu și să simțim această prezență a Lui. Psalmistul David spunea un moment dat: „Gustați și vedeți că bun este Domnul”. Dacă vrei să Îl cunoști pe Dumnezeu, dacă vrei să cunoști bunătatea Sa, trebuie la modul simbolic să guști din El, să ai o experiență cu El. Atunci când Îl cauți pe Dumnezeu, știm din viața Mariei Egipteanca, se va întâmpla și altceva: îți vei dori schimbarea. Vei vedea această bunătate și iubire a lui Dumnezeu și îți vei da seama de păcătoșenia vieții tale și îți vei spune: „Eu nu mai vreau să trăiesc așa. Am cunoscut acea dragoste și acea binecuvântare a lui Dumnezeu care m-a cucerit și vreau să-mi schimb viața”. Așa a făcut Maria Egipteanca. De la mormântului Domnului s-a dus direct în pustie și nu s-a mai întors pe calea sa.

Atunci când un om vrea să-și schimbe viața are nevoie de mult curaj. De aceea, dacă omul vrea să renunțe la păcatele sale, la patimile sale, trebuie să renunțe la orice legătură cu păcatul lumesc. Noi spunem în popor că „Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă”. Să știți că singura fugă dacă vreți nerușinoasă dar și sănătoasă, este fuga de păcat.

Înțelegem apoi din viața Sfintei Maria Egipteanca faptul că nu se poate face nimic fără jertfa, fără efort. Așa cum nu ajungem împătimiți peste noapte, nu putem aștepta să ne despătimim tot peste noapte. Este un întreg urcuș, dar dacă vei avea dorința să îți schimbi viața și începi să regreți și să renunți la păcate, Dumnezeu te ridică pe culmi ale binecuvântării și ale vieții duhovnicești la care nici nu te gândești. Istoria Sfântă relatată în Sfânta Scriptură și istoria noastră personală ne arată că atunci când ne întoarcem spre El, Dumnezeu este Cel care se întoarce spre noi, ne ajută cu Harul Său și ne ridică la stările frumoase și binecuvântate de viață duhovnicească.

De aceea, trebuie să înțelegem că avem această șansă în aceste săptămâni care ne stau la îndemână, de a îmbrăca haina căinței și a pocăinței pentru păcatele noastre. Încă mai avem timp. Acesta este mesajul Duminicii de astăzi. Încă mai avem timp să nu ne gândim doar la ceea ce este material, așa cum s-au gândit Apostolii pe drumul spre Ierusalim. Hristos ne spune și nouă: „Iată cu toții ne urcăm la Ierusalim, intrăm în el, și avem datoria să nu intrăm oricum în Ierusalim, ca să nu treacă Sărbătoarea Învierii oricum peste viața noastră”. Ca să nu treacă oricum avem nevoie să îmbrăcăm haina pocăinței, a schimbării, a căinței pentru păcatele noastre.

În vechea lume a Imperiului Roman printre multele temple de acolo exista și un templu al fericirii. În acest templu erau sculptate multe chipuri ale marilor conducători din Imperiul Roman. Printre multele chipuri era sculptat și un chip al unui fiu de sclavă, Servius Tulius. Acest fiu care nu avea origine nobilă era înveșmântat și el și reprezentat în templul fericirii într-o mantie frumoasă, ceea ce simboliza că și el a făcut ceva bun pentru Imperiul Roman.

Indiferent de starea noastră, toți avem șansa ca în veșnicie să ne întâlnim în Templul veșnicei fericiri în Împărăției lui Dumnezeu. Trebuie doar să îmbrăcăm această haină a schimbării. Dumnezeu nu se uită nici la statutul nostru, nici la trecutul nostru, ci se uită la ce faci tu cu prezentul tău acum. Cum te raportezi tu acum la Dumnezeu.

Așa cum se întrebau de exemplu și ucenicii părintelui Avva Sisoe din pustiul Egiptului: „Părinte am căzut în păcat, ce să fac?” Iar el avea același răspuns: „Ridică-te din păcat”. Iarăși veneau ucenicii și îl întrebau: „Ce sa fac? Iarăși am căzut în păcat”. El avea același răspuns: „Ridică-te din păcat”. Se întrebau la un moment dat: „Până când?” Iar părintele spunea: „Până când va veni moartea, și roagă-te ca moartea să te prindă ridicat din păcat, drept înaintea lui Dumnezeu”.

De aceea, să ne gândim că avem în fața noastră timp binecuvântat de Dumnezeu pentru a îmbrăca haina pocăinței, pentru a ne schimba viața, ca să simțim și noi că Hristos a înviat și în sufletele și viața noastră, spre slava Lui și spre mântuirea noastră. Amin!

07.04.2019 Duminica a 4-a din Post (Vindecarea fiului lunatic)

Astăzi, 07.04.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Caliopie și a Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei. De asemenea, această Duminică, a 4-a din Postul Mare, este închinată Sfântului Ioan Scărarul, iar Sfânta Evanghelie ne prezintă astăzi vindecarea de către Mântuitorul a fiului lunatic. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Diacon Ioan Torcoș, secretar chiriarhal, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Cristian Iura, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.



Evanghelia Zilei (Marcu 9, 17-32):

“Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește; și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.
Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine.
Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-ți milă de noi.
Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.
Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare.
Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.
Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.”





În această Duminică Îl găsim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos undeva într-un sat la poalele Muntelui Tabor. Imediat după ce a coborât de pe Muntele Tabor, după ce S-a schimbat la față, ne spune Evanghelia: Coborând Hristos din acel sat cu Petru, cu Iacov și cu Ioan, era întâmpinat de ucenicii Săi, Apostoli și de o mulțime de oameni, ca de fiecare dată așteptând prezența lui Iisus. Desigur, erau prezenți și cărturarii care au venit să vadă cu ce pot să-L ispitească sau să-L prindă pe Hristos. În momentul în care Iisus a ajuns la această întâlnire a avut loc o dispută aprinsă, între ucenici respectiv Apostoli și cărturarii prezenți, probabil și oameni adunați acolo. Evangheliștii sinoptici respectiv Matei, capitolul 17, Luca, capitolul 9, Marcu, capitolul 9, în special Marcu, vorbește foarte detaliat despre acest moment în care Hristos coboară și se întâlnește cu ucenicii, cărturarii și oamenii.

Un om care avea un copil tânăr, lunatic, l-a adus la Mântuitorul deoarece era atât de chinuit de diavol încât era trântit prin apă și prin foc. Acest comportament era influențat de schimbările de lună, astfel că acest om l-a adus pe fiul său la ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care erau ușor mai accesibili decât Hristos. Ne spun evangheliștii că aceștia nu au putut sa facă nimic ca să îl salveze pe acesta, și probabil de aici a început această ceartă oarecum între cărturari și Apostoli. În momentul în care a ajuns Hristos, și cu siguranță era contestată autoritatea și personalitatea Lui ca de fiecare dată, acest tată s-a adresat Lui: ”Doamne, dacă Tu poți face ceva ajută-ne copiii, ajută-mi fiul, uite cum este”. Cunoașteți Evanghelia și am zis și mai devreme că erau momente în care îl trântea și nu mai era un om, ci era Diavolul care și-a pus amprenta și era prezent în această biată ființă umană care nu se mai putea controla, fiind o durere mare pe acest tată când își vedea copilul trântindu-se ba în foc, ba în apă, tot timpul trebuind supravegheat. Răspunsul tatălui: ”Dacă poți Tu să ne ajuți cu ceva, ajută-ne!” Hristos îi răspunde pe același fond și spune: „ De poți tu crede, toate sunt cu putință celui ce crede!”. Atunci acest tată, prin verificarea credinței lui a exclamat: ”Cred Doamne, ajută necredinței mele!”. Nu a fost doar o verificare simplă pentru acest tată din partea Mântuitorului, ci a arătat clar că el dorește, și că are credință puternică în Dumnezeu și nu doar în unanimitate, pentru că nu întâmplător Dumnezeu îi vindecă fiul. Erau prezenți contestatarii, cărturarii și ceilalți adunați acolo când Hristos L-a vindecat pe acest tânăr. În momentul în care Diavolul a ieșit din el, a rămas ca și un mort, trântit la pământ, ne zice Evanghelia. Hristos L-a luat de mână, L-a ridicat și acesta s-a întors la casa sa, împreună cu tatăl său, slăvind pe Dumnezeu.

De ce a avut loc cearta de care vorbește în special Evanghelistul Matei și Luca, în condiția în care și Apostolii au primit putere de la Hristos să facă astfel de minuni, să vindece, să ierte și să dezlege păcatele?

Am auzit de atâtea ori dând Hristos putere Apostolilor, zicând: „Luați Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi”. „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în Ceruri și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în Ceruri”.

Se întreabă Apostolii: De ce noi nu putem să facem această minune dacă am primit putere de la Dumnezeu? Mandatați fiind de Domnul nostru Iisus Hristos. Adaugă Hristos: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?” Atunci l-au dus la El și L-a vindecat și adaugă: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post”.

Știm cu toții că orice legătură, dacă se transmit blesteme din generație în generație cum vedem mai des pe la mănăstiri, necesită dezlegare de păcate și de blesteme. Acest lucru ne-a rămas din vremea Mântuitorului și știm că „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu pos”t. Acestea două sunt armele puternice care ne dezleagă de lupta împotriva răului, iar ceea ce Hristos a verificat prima dată la acel tată a fost credința. Dacă nu există credință sunt zadarnice toate.

Degeaba venim la biserică Duminica și când plecăm Îl închidem pe Hristos în biserică și ne așteptăm ca Duminica viitoare să Îl găsim acolo. Hristos trebuie să fie cu noi pretutindeni. Credința este ca și un sport. Trebuie antrenament, rugăciune, milostenie, faptă bună, iar în acest sens o să vă spun o istorioară.

Un tânăr sărac, neputincios, se afla în fața unui magazin de încălțăminte, deoarece avea încălțămintea spartă. Îi era rușine să umble așa. Stătea și privea în vitrină privind o pereche potrivită pentru el. La un moment dat se apropie de el un domn, care văzându-i încălțămintea și văzând la ce privește i s-a făcut milă de el. L-a chemat pe băiat în magazin și i-a spus să își aleagă o pereche de încălțăminte și de șosete. La ieșirea din magazin, bucuros că era încălțat cu papuci noi, se dresează către acest domn: „Ești tu Dumnezeu?” Spune acest om: „Eu nu sunt Dumnezeu, eu sunt un copil de-al Lui”. Iar copilul răspunde: „Știam că trebuie să existe o legătură între tine și El”.

Ziceam și în urmă cu două Duminici că fapta bună, credința, smerenia, îi fac loc lui Dumnezeu pe pământ. Prin credință îl putem aduce pe Dumnezeu în sufletul nostru, iar acestea împreunate cu fapta bună, cu smerenia sinceră și rugăciunea curată ne fac să îl găsim pe Dumnezeu prezent în noi. Cei care au antrenamentul credinței Îl văd în semenul lor cel rugător, cel care postește, cel care face fapte bune, pe Dumnezeu care se pogoară și care nu rămâne închis în biserică, așteptând ca omul să se întâlnească cu El poate Duminica viitoare.

Multe minuni a săvârșit Iisus Hristos. Și cea de astăzi ne pregătește cu pași rapizi pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă am fost atenți vedem cum Hristos le spune ucenicilor că „El va fi omorât și la 3 zile va Învia”, fără ca ucenicii să înțeleagă.

Mai avem 3 săptămâni în care avem posibilitatea să ne apropiem de Dumnezeu prin credință sinceră și devotată. Este foarte important ca Sărbătoarea Învierii să ne găsească schimbați. Auzim de multe ori, cei care vă spovediți, întrebarea: „Care este diferența de la ultima Spovedanie și Spovedania actuală?” Vreau să vă pun întrebarea: Cum ați găsit Paștele anul trecut și care este îmbunătățirea vieții dumneavoastră în anul acesta? Dacă nu există o îmbunătățire, vă rog ca în aceste 3 săptămâni, de la mic la mare, să încercăm să nu lăsăm să treacă și această Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, și să nu fie ceva îmbunătățit în viața noastră. Chiar și un lucru cât de mic. Să știm că venim cu bucurie la biserică în noaptea de Înviere și rostim cu zâmbetul pe buze „Hristos a înviat”, știind că am schimbat ceva în viața și în sufletul nostru.

Să dăm același răspuns precum acest domn copilului: „Eu sunt copil al lui Dumnezeu, credincios al Său”, și să primim răspunsul copilului: „Știam că este o legătură între tine și Dumnezeu”. Amin!

31.03.2019 Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

Astăzi, 31.03.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Sfințit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei și a Sf. Mc. Veniamin diaconul. De asemenea, această Duminică, a 3-a din Postul Mare este închinată Sfintei Cruci. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc.





Evanghelia Zilei (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”





Îi dăm mulțumire lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să poposim la umbra Crucii Sale în această Duminică, a 3-a din Sfântul și Marele Post. Ne apropiem de mijlocul Postului și așa precum într-o călătorie uneori simți nevoia să te odihnești, tot așa Biserica în această Duminică ne propune să facem un popas de odihnă la umbra Crucii. Această Duminică mai este numită și Duminica Sfintei Cruci, Duminică în care în toate bisericile, în mijlocul lor se află Sfânta și Dumnezeiasca Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos.

Ne întrebăm de ce la mijlocul Postului avem o Duminică închinată Sfintei Cruci. Cea mai bună explicație vine din istoria răscoalelor. În vechime atunci când împărații mergeau într-o luptă, după ce ieșeau biruitori trimiteau în cetatea lor semnul biruinței sau steagul, pentru a se arăta că împăratul lor a învins. Tot așa și astăzi Hristos pune în mijlocul credincioșilor semnul crucii, arătându-ne că și El va birui moartea, păcatul și egoismul. Așadar, Duminica de astăzi este o anticipare a biruinței lui Hristos prin Înviere, și pentru ca noi creștinii să nu lăsăm deoparte osteneala postului, avem această mângâiere a biruinței lui Hristos, prin faptul că astăzi cinstim în mod cu totul deosebit Sfânta Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ne odihnim la umbra ei ca să primim putere în acest parcurs care urmează din Postul spre Înviere, pentru că în spatele Crucii lui Hristos noi vedem întotdeauna razele învierii.

Dacă am fost cu luare aminte la textul Evangheliei de astăzi, am văzut că el ne vorbește tot despre o cruce, dar cu un alt înțeles. Hristos ne invită astăzi prin glasul Sfântului Evanghelist Marcu la următoarele: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Este o chemare a lui Hristos acum în mijlocul Postului, deoarece postul este o miniatură a întregii noastre vieți. Viața noastră la fel ca și postul este o călătorie, iar în această călătorie a vieții Hristos ne invită să ne lepădăm de egoismul dinlăuntrul nostru și să-L urmăm pe Hristos purtându-ne cu demnitate crucea noastră. Dacă Hristos a avut la propriu, dar și simbolic o Cruce a Sa, fiecare dintre noi avem o cruce a vieții noastre, iar astăzi suntem chemați de Hristos să o purtăm, spunându-ne apoi că viața sufletească trebuie să stea în primul plan, pentru că „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”.


Noi adeseori asemănăm suferințele din această viață cu o cruce. Când auzim expresia „Cruce a vieții” ne gândim la încercări, la boli, la suferințe și la necazuri. Într-un fel, acesta este un prim sens a crucii în mod simbolic, anume toate aceste neajunsuri ale vieții de zi cu zi pe care omul trebuie să le poarte. Nu doar chinul, boala și suferința sunt o cruce. Fiecare viață putem să spunem că este o cruce și dacă vom trăi această viață ca fiind o cruce dată de Dumnezeu, având o responsabilitate față de ea, în acel moment vom înțelege că Duminica aceasta vorbește despre taina vieții noastre.

Crucea ne insuflă în sufletele noastre iubire jertfelnică, ne dă nădejde sau speranță și apoi, Crucea ne insuflă Înviere. Orice viață de creștin dacă nu este în duhul iubirii jertfelnice, dacă nu este în duhul nădejdii și al învierii, înseamnă că acel om nu și-a asumat crucea vieții sale ca fiind într-adevăr acea responsabilitate pe care trebuie să o ducă în fața lui Dumnezeu. Viața fiecăruia dintre noi este o cruce. Avem responsabilități față de viața noastră dată de Dumnezeu. Să fim cu iubire jertfelnică, pentru că așa este Hristos Cel de pe Cruce, ca Cel care S-a jertfit din dragoste nemărginită pentru întreaga omenire.

Noi ne asumăm viața ca o iubire jertfelnică? Avem acel imbold jertfelnic pentru noi și pentru semenii noștri? Hristos moare pe Cruce din dragoste pentru oameni și noi de multe ori din dragoste și din dorința de a-l ajuta pe semenul nostru, nu facem nici măcar un pas. Înseamnă că în acel moment nu se asumăm viața ca fiind o cruce dată de Dumnezeu.

Crucea înseamnă nădejde. Oare viața noastră nu trebuie să fie plină de nădejde? Lumea în ziua de astăzi este din ce în ce mai tristă. Îngrijorarea peste măsură ne face de multe ori să uităm că avem un Dumnezeu al dragostei. Există un studiu al Organizației Mondiale pentru Sănătate, care spune că în anul 2020, după bolile cardiovasculare, la nivel mondial oamenii vor suferii cel mai mult de boala depresiei, adică de acea tristețe apăsătoare. Din păcate, în rândul tinerilor se găsește astăzi această boală a lipsei de nădejde, a depresiei. Uităm că la umbra crucii nu ai cum să fii depresiv. Te uiți la Cel răstignit și îți aduci aminte că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan, 3,15). Te uiți la Cruce și Hristos îți spune: Și pentru tine există nădejde, privește spre Mine. De aceea, viața ca o cruce înseamnă și nădejde.

Apoi, viața ca o cruce înseamnă înviere. Moartea este un intrus care a intrat în ființa noastră. Învierea înseamnă, așa cum ne-a spus Hristos astăzi, punerea în prim plan a nevoilor sufletești, „Pentru că ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” Foamea și setea sufletească nu se satisfac prin bunuri materiale, prin alergătura aceasta a noastră după diferite lucruri care credem că ne dau împlinire, ci foamea și setea după Dumnezeu poate fi împlinită doar prin Dumnezeu. Doar privind la umbra crucii spre Cel răstignit pe ea ne dăm seama că așa cum Cel răstignit a înviat, și noi trebuie să fim oameni care în fiecare moment al vieții noastre să nu uităm că sufletul nostru trebuie să fie mereu viu și îndreptat spre Dumnezeu.

Ce să fac dacă până acum n-am privit spre Cruce și nu mi-am văzut viața ca pe o cruce, n-am avut nădejde și nu sunt un om al învierii? Rămâne de făcut un singur lucru: trebuie să facem ceea ce ne îndemnă Biserica: să privim spre Cruce. Spre deosebire de noi oamenii, Taina Crucii și Hristos nu sunt schimbătoare. Hristos ieri, azi și în veci este același. Atunci, dacă Hristos și Taina Crucii sunt aceleași înseamnă că oricând pot să mă întorc spre Cruce pentru a-L ruga pe Cel răstignit să-mi dea putere.

În cartea Profetului Maleahi ni se spune așa: „Întoarceți-vă spre Dumnezeu, întoarceți-vă spre Mine și Eu mă voi întoarce spre voi”. Iată ce trebuie să facem dacă până acum nu ne-am asumat viața ca pe o cruce: să ne întoarcem spre Dumnezeu. Textul ne spune că atunci când ne vom întoarce spre Dumnezeu, El se va întoarce spre noi. Dar de unde știe Dumnezeu că ne-am întors? Înseamnă că El întotdeauna stă întors spre noi și așteaptă întoarcerea noastră. Așa cum această Cruce spune: Omule, indiferent de starea în care ești, întoarce-te spre mine pentru că eu îți dau Lumină din Lumina Învierii, pentru că eu îți dau nădejde.

Apoi, cea de a doua întrebare: Cum să mă raportez eu la viață ca la cruce și la Dumnezeu din moment ce trăiesc crucea ca pe o suferință? M-am întors spre Dumnezeu, i-am cerut multe lucruri dar nu mi le-a dat. Nu mi-a împlinit Dumnezeu rugăciunea.

Atunci când ni se întâmplă un rău din perspectiva noastră, oare de câte ori în sufletul nostru ni se ivește acea întrebare: Doamne, de ce? De ce eu? De ce acum? Dacă eu sunt întors spre Dumnezeu și totuși vin aceste încercări, cum trebuie să mă raportez?

Iubiților,

Nu este ușor să dăm un răspuns pentru o asemenea situație, deoarece este ușor să vorbești despre suferință, dar este foarte greu atunci când te confrunți cu ea. Noi nu vedem în viitor viața noastră. Eu îi cer un lucru lui Dumnezeu acum pentru că eu cred că acel lucru îmi este folositor acum. Dumnezeu însă vede viața în ansamblul ei, o vede în toată perspectiva desfășurării ei, și El le rânduiește toate în viața noastră din această perspectivă. El nu se raportează doar la un moment din viața noastră, ci se raportează la întreaga noastră viață, încercând ca la finalul ei să putem spune și noi: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Istoria noastră personală demonstrează că noi cerem un lucru crezând că acum ne este de folos, iar timpul ne arată că acel lucru dacă se întâmpla nu ne era de folos. Este foarte cunoscută cugetarea unui creștin care spunea așa: „I-am cerut lui Dumnezeu să nu îmi dea necaz, dar Dumnezeu mi-a dat necaz și putere să trec peste el. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dea înțelepciune, dar Dumnezeu mi-a dat multe situații grele în care aveam nevoie de înțelepciune. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dea răbdare, iar Dumnezeu mi-a dat multe situații în care să-mi încerc răbdarea, că Dumnezeu nu mi-a dat ceea ce am cerut, dar întotdeauna mi-a dat ceea ce îmi era de folos”. Așa lucrează Dumnezeu, și am putea spune: Slavă Lui că lucrează așa și nu cum ar vrea omul, pentru că omul gândește omenește, dar Dumnezeu lucrează și gândește dumnezeiește.

De aceea, viața ca o cruce înseamnă să iubești jertfelnic, să ai nădejde și să fii om al nădejdii. Când ți se pare că nu mai poți, când ți se pare că poți găsi o scurtătură să păcălești responsabilitatea, aș aduce în fața dumneavoastră un exemplu din viața Sfântului Apostol Petru. Despre acesta relatează un scriitor pe nume Heinrich Sienkiewicz în romanul „Quo Vadis?” Adică Unde mergi?
Un roman extraordinar din toate punctele de vedere, roman care ne arată cum erau persecutați creștinii în vremea lui Nero, și misiunea dintre creștinii din Roma a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Există un moment, de un vine și numele romanului. Petru, aflat în fața persecuțiilor are gândul să fugă din Roma deoarece creștinii i-au spus: „Dacă pe tine te vor ucide s-a zis cu Slava lui Dumnezeu în cetatea Romei”. Petru fuge de martiriu și ieșind din Roma se întâlnește cu Hristos care îl întreabă: „Quo vadis Domine?” Adică unde mergi Doamne? Hristos îi răspunde: „De vreme ce tu părăsești Roma, mă duc Eu să mă răstignesc a doua oară”. Atunci Petru se întoarce, dându-și seama de misiunea pe care o avea cu adevărat.

Acest episod s-a transmis în tradiție. Se poate să fie real sau nu, dar ne vorbește de o realitate: Atunci când nouă ne este frică să ne asumăm crucea vieții, Dumnezeu și-o asumă în locul nostru, deoarece Hristos de aceea S-a răstignit, pentru ca nimeni să nu-și mai poarte crucea vieții singur, ci împreună cu El. De aceea, privind la Cruce, întotdeauna trebuie să avem iubire jertfelnică, nădejde, dar mai ales curaj, în această lume în care de multe ori suntem îndemnați să lăsăm deoparte misiunea și responsabilitatea.

Cu aceste gânduri credem că această călătorie a Postului Mare trebuie să fie o călătorie a vieții noastre din care să învățăm că întotdeauna la Umbra Crucii îl întâlnim pe Hristos, puterea și învierea noastră. Amin!

24.03.2019 Duminica a II-a din Post (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Astăzi, 24.03.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei. De asemenea, această Duminică, a II-a din Postul Mare, este închinată Sf. Ier. Grigorie Palama, astăzi fiind și Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Diacon Ioan Torcoș, secretar chiriarhal, și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia ni s-a prezentat Vindecarea de către Mântuitorul a slăbănogului din Capernaum, această pericopă fiind citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.


Evanghelia Zilei (Marcu 2, 1-12):

"Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit la El, aducând un slăbănog pe care-l purtau patru inși. Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată."


Suntem în a doua Duminică din Postul Mare și ne aflăm în Capernaum, un loc preferat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai ales după o perioadă în care a fost alungat din ținuturile natale, din Nazareth. Aici întâlnește din nou oameni bolnavi, oameni care își doreau să îl asculte pe Hristos, să se vindece sau chiar să îl contrazică. Evangheliștii Matei și Marcu ne spun că Hristos se afla într-o casă. Această casă era atât de plină de oameni încât nu putea să mai pătrundă nimeni. În scena evangheliei apar 4 inși care duc un bolnav paralitic pe o targă, pe care reușesc să o coboare prin tavan, exact în locul în care se afla Hristos. Probabil a avut loc un scurt dialog în care l-au rugat pe Mântuitorul să îl vindece. Niciunul dintre evangheliști nu ne dau detalii, însă Evanghelistul Marcu adaugă atât de frumos: "Hristos văzând credința lor, a spus așa: Fiule, iertate-ți sunt păcatele".

Spuneam la început că erau prezenți acolo nu doar oamenii care au venit să se bucure de cuvântul lui Hristos. Evanghelistul Matei ne spune clar că erau prezenți și cărturarii și fariseii. Erau mulți care priveau invidioși, care cârteau și vorbeau de rău, abia așteptând să îl prindă pe Hristos cu ceva negativ, cu o vorbă nepotrivită. Atunci, în momentul în care Hristos a spus acest lucru: "Fiule, iertate-ți sunt păcatele", cărturarii se gândeau: "Cum poate acest om să afirme aceste lucruri? Cine este el să ierte păcatele oamenilor? Pentru că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele oamenilor". Aici intervine o lecție de logică. Este foarte ușor ca oricare dintre noi să afirmăm: Îți iert păcatele cu puterea lui Dumnezeu. Hristos și evanghelistul ne prezintă nouă, cunoscând cugetul și gândirea cărturarilor prezenți și a celor care cârteau, și adaugă: "Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă?" Cine poate să vadă sau să controleze gândul omului în afară de Dumnezeu? Nimeni dintre oameni nu poate să îți pătrundă în mintea ta pentru a știi ce gândești. Probabil prin fapte poate aproxima, dar nimeni nu cunoaște gândurile, sentimentele și trăirile fiecărui om. Ei cu siguranță s-au întrebat: "De unde știe acest Fiu al Omului ce am gândit noi?"

Prima dată, Hristos nu îl vindecă pe acest om, ci îi spune: "Iertate îți sunt păcatele". A arătat clar faptul că boala era o consecință a păcatului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-una dintre scrierile sale cu referire la această parabolă spune despre Hristos: "Hristos nu l-a judecat pe slăbănog, nu i-a divulgat nici păcatele pentru care este pe pat, ci a fost binevoitor". Sfântul Teofilact spune: "Nu știm dacă acest om a greșit sau străbunii lui, deoarece urmările păcatului merg până la a șaptea generație". Hristos l-a vindecat și a fost mare uimirea celor prezenți, inclusiv a cărturarilor. Tot Sfântul Teofilact evidențiază trei cuvinte importante ale Evangheliei: "Ridică-te, iați patul, și du-te la casa ta". Prin ridicare înțelegem ridicarea din starea de păcătoșenie pe care o dobândim prin Taine Sfintei Spovedanii și a Împărtășaniei. Cu siguranță că a fost la mulți medici care au încercat să îl vindece pe acesta și n-au reușit. Să nu uiți că Hristos este singurul care te poate ajuta și te întoarce la casa ta, la casa Părintelui tău, care este Biserica.

Ieșim din sfera sfințeniei, a bunăvoinței și a întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Poate nu ne dăm seama datorită grijilor, a programului încărcat și uităm de Dumnezeu. În momentul în care păcătuim ne îndepărtăm de Dumnezeu și nu este ușor să îl regăsim. Toată Evanghelia se rezumă la un simplu cuvânt, pronume din punct de vedere gramatical: "Lor". Pentru credința lor Hristos i-a iertat păcatele și l-a vindecat. Vedeți cât de importantă este rugăciunea noastră pentru cei apropiați nouă, dar și pentru cei plecați dintre noi. Putem și astăzi să mai îndreptăm câte ceva și pentru aceștia. Nu știm la cine se referă evangheliștii când zic cuvântul "lor": Doar la cei patru care cărau targa sau și la bolnav însuși? Poate era într-adevăr credincios.

Vedem aici rolul omului misionar. Fiecare dintre noi putem să fim oameni misionari. Soțul când merge la biserică își aduce soția sau invers; soții își aduc copiii; copiii își aduc bunicii sau invers. Dacă venim singuri venim în mod singular, iar aici intervine lipsa de implicare a omului misionar pe care Biserica o cere astăzi. Aduceți mereu pe cineva cu dumneavoastră. Prin faptele dumneavoastră arătați-i cine este Dumnezeu, deoarece El se vădește în chipul nostru, pentru că noi suntem "Chipul și asemănarea lui Dumnezeu". Sfântul Simeon Noul Teolog spunea că "Omul este un Dumnezeu pe pământ atunci când face cele bune înaintea lui Dumnezeu."

Aceasta este Evanghelia de astăzi. Nu întâmplător este rânduită în perioada de Post, când auzim cântându-se la Utrenie acel tropar frumos: "Ușile pocăinței deschide-mi mie Născătoare de Dumnezeu" și multe alte rugăciuni care ne cheamă la pocăință și îl aduc pe Hristos pe această cale a întâlnirii noastre cu El în cele 6-7 săptămâni de Post. Toate acestea împreună cu rugăciunea, cu cântul cel sfânt, cu Spovedania, cu milostenia, pentru că cei 4 au făcut o faptă bună, prin credința lor aducându-l la Hristos pe acel bolnav. Facem toate acestea pentru ca apoi să vedem bucuria Învierii lui Hristos, pentru că Hristos nu trebuie să vină formal în viața și în sufletele noastre.

Astăzi, Dumnezeu este unul formal, conceptul de Dumnezeu este unul virtual, departe de om. Cei care sunt trăitori de vârsta a doua îl cunosc prin rugăciune și prin post pe Dumnezeu. Pentru cei care urmează însă, Dumnezeu va fi doar un concept, un zeu sau un simplu personaj din basm care va trece, și vom fi trași la răspundere deoarece două mii de ani s-a păstrat credința vie prin Sfintele Slujbe și prin oamenii Bisericii, iar astăzi se încearcă doar concept sau noțiune despre Dumnezeu undeva la distanță.

Fie ca perioada aceasta a Postului Mare, slujbele din ea, rugăciunile noastre, postul nostru, Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei să ne aducă nouă liniștea, bucuria și fericirea întâlnirii omului cu Dumnezeu, și prin aceasta vă asigur că fiecare om, fiecare familie va câștiga și va dobândi bucurii alese în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro