+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

06.01.2019 Botezul Domnului (Boboteaza)

Astăzi, 06.01.2019, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Botezul Domnului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop împreuna cu Preacucernicul Părinte Brisc Petru și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, a săvărșit Slujba Aghiasmei Mari.


Evanghelia Zilei (Matei 3, 13-17):

"În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? și raspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit"."



Cu această Sărbătoare a Bobotezei se încheie acest ciclu de Sărbători care a început o dată cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. În timpul în care Hristos era pe pământ a existat la un moment dat un fenomen național în Țara Sfântă, fiind vorba de marele Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul. A fost primul monah pe care lumea l-a avut și îl are drept model de smerenie, de cumințenie și de viață cumpătată. Întreaga lui predică a fost axată pe întoarcerea omului de la păcat. Știm cu toții că și-a petrecut viața în pustie până la vremea propovăduirii, dar și după aceea amvonul lui era undeva în pustie lândă râul Iordan. Cu toate că el critica anumite clase sociale, era foarte căutat pentru că era un om cu Har mult, era profet și știa exact pe ce să se axeze, acaparând întreaga atenție prin cuvânt și rugăciune. Îi critica mult, însă ei tot veneau la el deoarece simțeau că este de la Dumnezeu, și chiar împlineau ceea ce spunea Ioan Botezătorul. Chiar și Irod, care i-a tăiat capul Sfântului Ioan, îl asculta deoarece îi era drag, dar Salomeea s-a temut de el și a reușit să îl convingă pe Irod să îl ucidă pe acesta, având astfel siguranța că nu-i va despărți.

În întreaga lui propovăduire, Ioan Botezătorul pornea de la cuvintele: "Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu". În ce sens s-a apropiat? Iată că au trecut doua mii de ani și încă nu a venit judecata lui Hristos. Ioan știa încă din momentul în care l-a cunoscut pe Hristos că Acesta este Dumnezeu, iar prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, deja Împărăția lui Dumnezeu era pregătită. Vreau să vă rog să devenim astăzi contemporani acelei vremi în care Ioan spunea: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu". Prin cuvântul pocăință înțelegem schimbare, înnoire. Viața omului decăzuse atât de mult încât și Apostolul spunea la un moment dat că situația în Țara Sfântă s-a înrăutățit mai rău decât în Sodoma și Gomora. În momentul în care Hristos a fost pe pământ, oamenii din Țara sfântă au decăzut foarte mult, iar Ioan Botezătorul în continuu propovăduia și cerea dreptate.

Revenind la evenimentul de astăzi, Hristos nu S-a botezat deoarece avea nevoie de botez, pentru că prin botez ne curățim de păcatul strămoșesc și de păcatele personale săvârșite până la momentul botezului. Astefel că, Hristos s-a născut fără de păcat, prin zămislire de la Duhul Sfânt, iar El nu a avut păcat niciodată. Multe religii din lume încearcă să îl coboare pe Hristos la statutul de profet, însă nu este așa, deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat chip de om pentru noi și pentru păcatele noastre, deci El nu S-a făcut om, ci doar S-a coborât la nivelul nostru ca să ne ridice prin Baia Botezului, să ne deschidă nouă căile raiului care duc spre Împărăția lui Dumnezeu. Știm cu toții că Dumnezeu este Unul în Ființă și Întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar atunci când Dumnezeu din marea Sa iubire de oameni a considerat că este momentul ca neamul omenesc să se ridice din starea de păcătoșenie, a venit în lume și S-a făcut om, "luând chip de rob". S-a eliberat de Slava Dumnezeiască și a luat chipul nostru, al omului.

Trebuie să înțelegem faptul că Ioan Botezătorul doar îi pregătea pe oameni și că botezul pe care îl făcea el era de fapt un botez al pocăinței, al îndreptării, a părerii de rău pentru păcate. Era un botez care spăla doar în exterior și îl făcea pe om să conștientizeze că este un păcătos. Omul, în momentul în care se naște pe pământ este conștient că o să și moară.
Citim în Evanghelia lui Ioan 3,5 faptul că: "De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu". În altă parte zice Ioan Botezătorul prin glasul Evanghelistului: "Eu vă botez doar cu apă, dar Cel care vine după mine vă va boteza cu apă și Duh Sfânt". Momentul în care Hristos a acceptat botezul Sfântului Ioan a însemnat faptul că Ioan și-a împlinit mandatul și misiunea aici pe pământ, așa deschizând calea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat care a venit să mântuiască lumea. Ioan Botezătorul a pregătit și a deschis calea Domnului nostru Iisus Hristos.

Este foarte important Botezul. Noi, astăzi botezăm copiii la 6 săptămâni sau în jurul acestei fragede vârste. Un rol important îl au nașii la Botez, care își mărturisesc credința pentru noul născut și din acel moment cel botezat intră de fapt în oastea lui Hristos, care au posibilitatea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Fără Botez nu avem posibilitatea să ne mântuim. Astăzi, atâtea religii nu acceptă Botezul, decât în momentul în care conștientizează valoarea lui, adică la 18 ani, Reformații la 14 ani, sau alte religii la diferite vârste. Sunt de acord că trebuie să conștientizăm că îl primim pe Hristos, dar Dumnezeu prin glasul Evanghelistului ne spune clar: "De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu". Dacă acea persoană moare până la vârsta respectivă, a cui este responsabilitatea pentru faptul că nu a primit Taina Sfântului Botez?
Odată cu Taina Sfântului Botez se administrează și Taina Mirungerii, iar în cadrul acestei Sfinte Taine când preotul ia Sfântul și Marele Mir spune: "Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin!", pentru ca acel copil să crească în relație și în legătură cu Biserica, Trupul tainic al lui Hristos.

Apoi, o altă taină administrată în cadrul Botezului este Taina Împărtășaniei, când noi prin primirea Trupului și a Sângelui ne unim cu Hristos. Vedem că și Sfântul Apostol Pavel zice: "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat» (Galateni, 3,27).

Iată care este de fapt primirea lui Hristos în viața și în sufletul nostru și creșterea noastră duhovnicească odată cu vârsta. Nașii au o foarte mare responsabilitate în formarea și în viața morală a celui botezat, pentru că vor da socoteală în fața lui Dumnezeu deoarece prin rostirea Crezului îl acceptă pe Hristos în viața morală a acestuia. Apoi, citind în Sfânta Evanghelia după Matei 28: 19-20, vedem cum Hristos se adresează ucenicilor Săi, iar aceștia trasmit mai departe preoților, episcopilor din generație în generație până în ziua de astăzi: "Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă." Este mare taina acesta. Hristos ne învață că mai întâi să primim botezul pocăinței, pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl oferă omenirii ca pregătire pentru Sfânul și Marele Botez.

Iubiți credincioși,
este foarte clar faptul că trebuie să ne conștientizăm starea de păcătoșenie. În momentul în care ne apropiem de Sfânta Spovedanie și Împărtășanie trebuie să fim conștienți că am păcătuit și că este nevoie de întreptare, o întreptare pentru care Biserica ne ajută prin Tainele Ei pe care ni le administrează, iar acestea dacă sunt ținute avem posibilitatea să ne apropiem și să îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu.

Astăzi, apele Iordanului se deschid și este prezentă Sfânta Treime ca semn al prețuirii Fiului lui Dumnezeu, prin acea voce care s-a auzit din cer: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit", Fiu care acceptă Botezul, și Duhul Sfânt sub formă de porumbel arătând unitatea și împreuna lucrare a Persoanelor Treimice în iconomia mântuirii noastre, a omenirii întregi, care de fapt arată dragostea și iubirea lui Dumnezeu pentru noi credincioșii.

De aceea, fie ca acest Praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos să se reverse peste noi, prezentă fiind Sfânta Treime, prin rugăciunile sale și prin apa sfințită care ne sfințește sufletele, viața, casa și familiile noastre.

Ca îndemn, 8 zile de astăzi înainte vă rog să gustați pe nemâncate din această apă, pentru că este dătătoare de sănătate, curățitoare de boli, alungătoare de farmece și de blesteme. Vă îmbrățișez cu drag, vă doresc să aveți un Praznic luminat și bucurii dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. Amin!

01.01.2019 Tăierea împrejur cea după trup a Domnului- Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

Astăzi, 01.01.2019, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Tot în această zi de început de an, îl pomenim pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. La biserica noatră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru. La finalul Liturghiei, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a prezentat situația econimică a Bisericii noastre, precum și activitățile desfășurate de către parohia noastră în decursul anului 2018.


Evanghelia Zilei (Luca 2, 20-21; 40-52):

"În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră și văzuseră, după cum li se spusese. Și când s-au împlinit opt zile și trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece.
Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era cu El. Și părinții Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paștilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, și sfârșindu-se zilele și pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif și mama Lui n-au știut și socotind că Dânsul este înmpreună cu alți tovarăși de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors la Ierusalim și L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i. Și toți care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinții Săi, au rămas uimiți, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut așa? Iată, tatăl Tău și eu, îngrijorați, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era să Mă căutați? Nu știați, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat împreună cu ei și a venit în Nazaret, și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri și cuvinte. Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor."


Iată-ne ajunși cu purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu la un moment de popas duhovnicesc, în care privim spre anul trecut cu gândul recunoștinței în fața lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră, și în același timp ne îndreptăm gândul de rugăciune către Dumnezeu ca să ne binecuvânteze și în anul care a sosit cu ale Sale daruri alese. Tocmai de aceea Biserica încearcă să ne ajute să înțelegem această peregrinare a noastră pe acest pământ și iată-ne că astăzi pe deoparte suntem într-o zi de Praznic Împărătesc, a Tăierii împrejur a Domnului Hristos, iar pe de altă parte suntem în ziua de pomenire a Sfântului Vasile cel Mare și am putea spune iată că toate acestea se suprapun cu ceea ce înseamnă începutul anului nou.

Am spus că Praznicul și Sfântul zilei ne ajută să înțelegem această trecere a noastră pe acest pământ. Praznicul zilei ne ajută întrucât astăzi nu sărbătorim doar acea smerenie a Fiului lui Dumnezeu care se taie împreujur, ci astăzi primeste în templu și numele Său. Pruncul născut în ieslea din Bethleem astăzi primește numele de Iisus, nume care înseamnă Mântuitor, ceea ce înseamnă iubiților că acest nume devine mântuitor pentru toți oamenii și acest nume deschide ușa anului nou. Vechii romani îl cinsteau la începutul lui Ianuarie pe Zeul Ianus, care, avea doua fețe: una îndreptată spre trecut și alta spre viitor. Noi astăzi cinstim numele lui Iisus, El este ușa anului nou pentru noi, este Cel care dă sens vieții noastre și numele lui Iisus este Cel care umple cu o prezență binefăcătoare timpul nostru. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că "Nu este alt nume mai puternic în cer și pe pământ decât numele lui Iisus, și Lui trebuie să i se închine și Cele de deasupra, Cele de desupt și cele de pe pământ". Cu alte cuvinte iubiților, Hristos este ușa care trebuie să deschidă anul nou, și odată intrat în casa sufletului nostru El trebuie să rămână permanent în viața noastră, pentru a simți această trecere ca o binecuvântare, căci timpul este pe de altă parte un mare dar de la Dumnezeu pentru noi. Viața și fiecare zi a vieții noastre este un dar prețios din partea lui Dumnezeu pentru noi.

Îl avem ca exemplu pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ierarh al Cezareei Capadociei care a trăit în secolul al IV-lea, și care ne-a învățat și ne-a lăsat două lucruri extraordinare. În primul rând, ne a învățat să-i iubim pe semenii noștri; el a fost cel care a deschis acest drum al Bisericii spre grija față de cei sărmani prin înființarea de orfelinate, spitale și case pentru oamenii bătrâni și necăjiți, arătându-ne că dragostea către Dumnezeu trebuie îngemănată cu dragostea față de semenii noștri. Pe de altă parte, nu a fost doar un filantrop , ci a fost și un om meditativ și cel care a organizat monahismul nostru prin acele Reguli Mari și Reguli Mici pentru monahi, aceste reguli fiind valabile până astăzi în rândul monahilor. Deci iată că Sfântul Vasile cel Mare, ne arată cum trebuie să ne petrecem timpul vieții, în dragoste față de semeni, față de Dumnzeu și de multe ori în acel adânc al sufletului nostru, acolo unde trebuie mult mai des să îl întâlnim pe Dumnezeu.

Cu aceste gânduri credem că dacă intrăm în noul an, simțim că Hristos este bucuria noastră, simțim că timpul este darul lui Dumnezeu și că acestui dar trebuie să-i răspundem pe măsura puterilor noastre, iubirii lui Dumnezeu care ni se descoperă în fiecare zi a vieții noastre. Deespre acest lucru vorbește la un moment dat Părintele Traian Dorz în versurile sale cărora le-a dat titlul "Psalmi de Dor", versuri care se potrivesc în acest moment și din perspectiva a ceea ce urmează sau a ceea ce trebuie să însemne viața noastră, dar și din acea perspectivă a nostalgiei, care poate rămâne în sufletul nostru de fiecare dată când trecem într-un nou an.

"A mai trecut un an, s-a dus
Si-n veci n-o sa mai vie,
Si câți creștini ne-au părăsit,
Si cate suflete-au pornit
Cu el in veșnicie…

Așa trec anii, după ani,
Si duc cu ei la vale,
Si pe bogați, si pe sărmani,
Pe mame dragi, lăsând orfani,
Si tot ce afla-n cale…

In anu` acesta poate treci
Si tu, iubite frate,
Vezi zilele cum le petreci
Caci acolo pe unde treci
Vei fi-ntrebat de toate…

Si ce folos de-ai câștigat
Aicea lumea toata,
Iar sufletul ti l-ai uitat,
Caci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodată…

O, Dumnezeule ceresc,
Rugamu-Te fierbinte,
Sa fii cu noi in orice zi,
Si-n anu`-n care va veni,
Sa ne ajuți, Părinte!"

Programul de sfințire al caselor 2019

I Ianuarie - începând cu ora 13:00 (Marți)
Str. Cerbului (fără fermă) (ora 13)
Str. Bradetului
Str. Căprioarei (ora 14:30)
Str. Stânei (ora 17)
Str. 22 Decembrie (partea dreaptă, până la biserică) (ora 18)


II Ianuarie - începând cu ora 9:00 (Miercuri)
Ferma (ora 9)
Str. Merilor (ora 11)
Str. 22 Decembrie (de la biserică până la ieșirea spre Aghireș, pe ambele părți) (ora 15)
Str. Iasomiei (ora 18)

III Ianuarie - începând cu ora 15:00 (Joi)
Str. 22 Decembrie (intrare spre C.D. Gherea) – str. Dobrogeanu Gherea (partea dreaptă, intrarea neasfaltată) până la fântâna arteziană.
str. Oborului (ora 15)
Str. Pădurii (ora 17)

IV Ianuarie - începând cu ora 15:00 (Vineri)
Str. Morii – str. Câmpului

V Ianuarie – începând cu ora 10 (Sâmbătă)
Str. Dobrogeanu Gherea (de la Fântâna arteziană înspre oraș) – Nagy Budai Antal
Str. Eminescu (ora 14)

-se va reveni unde nu s-a săvârșit sfințirea casei, în perioada 1-4 ianuarie din întreaga parohie. Programări se pot face la numărul afișat mai jos.

Vicar Eparhial
Pr.Paroh Dr. Ionuț Pop
0731. 338. 252

26.12.2018 A doua zi de Crăciun

Astăzi, 26.12.2018, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește a doua zi de Crăciun. În această zi, a doua de la Nașterea Domnului, prăznuim Soborul Maicii Domnului. Tot în această zi îi pomenim pe Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana și pe Sf. Sfințit Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

Evanghelia Zilei (Matei 2, 13-23):
"După ce s-au dus Magii , iată Îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif , zicând : scoală-te , ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo , până ce îți voi spune eu ,căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se , a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-au dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod , ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin Proorocul , care zice : din Egipt am chemat pe Fiul Meu . Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de Magi , s - a mâniat foarte tare și, trimițând , a omorât pe toți copiii , care erau în Betleem și în toate hotarele lui , de doi ani și mai mici , după timpul pe care-l aflase de la Magi . Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul,care zice : glas în Rama s-a auzit , plângere și tânguire și țipăt mult ; Rahila plângea pe fiii săi și nu vroia să se mângâie , pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod , iată că Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt , zicându-i : scoală-te , ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în Pământul lui Israel , căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului . Iar el sculându-se , a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în Pământul lui Israel . Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea , în locul lui Irod , tatăl său, s-a temut să meargă acolo și , luând poruncă în vis , s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul , care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Prooroci, că Nazarinean se va chema."


"Cerul și pământul în cântări răsună,
Îngeri și oameni cântă împreună"

Așa răsună un vers de frumos colind și cred că în aceste zile ale Sfântului Crăciun cerul și pământul în cântări răsună/ Îngeri și oameni cântă împreună, pentru că ce poate fi mai frumos decât ca atunci când întreaga natură se bucură de marea veste a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Cei care ati fost Duminică la biserică și ați fost atenți la citirea Sfintei Evanghelii, ați putut vedea cum Evangheliștii Matei și Luca ne-au prezentat rudeniile pe care le-a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Am văzut în acește zile cum s-a născut Hristos în Betleemul Iudeii, așa cum a fost prorocit în Vechiul Testament prin aleșii Proroci. Am văzut cum Arhanghelul Gavriil a pregătit-o pe Fecioara Maria și am văzut cum îngerul i-a spus lui Iosif să nu se teamă a o lua de femeie pe Maria, deoarece în ea s-a zămislit de la Dumnezeu, fără de bărbat.
Astăzi, am văzut cum Irod a aflat de toate acestea și a încercat să-L ucidă pe Hristos Pruncul, dând poruncă să fie uciși toți pruncii mai mici de doi ani. Am văzut fuga în Egipt a Sfintei Familii. Aceste lucruri le-am tratat la fiecare Sărbatoare și le cunoaștem cu toții. Aș vrea să vin cu trei completări în viața și spiritul Crăciunului, pe care eu le numesc enunțuri sau întrebări și poate răspundem împreună la acestea.

Prima întrebare este aceasta: "Suntem noi oare contemporani cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos?"
La prima vedere am zice că nu se poate să fim contemporani, deoarece Hristos s-a născut în urmă cu mai bine de două mii de ani.

A doua întrebare este: "La Crăciun sărbătorim doar Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos?"
La Craciun nu sărbătorim doar Nașterea lui Hristos, ci mai sărbătorim și alte nașteri, am zice la prima vedere.

Cel de al treilea enunț l-aș intitula puțin mai dramatic: "Crăciun fără de Crăciun"
Cum poate fi Crăciunul fără de Crăciun când Sărbătoarea Crăciunului este atât de importantă?
O să vedem imediat elementele care fac parte din această etapă.

Să revenim la prima. Suntem noi contemporani cu Domnul nostru Iisus Hristos?
Cunoaștem cu toții cum Hristos în urmă cu două mii de ani S-a născut în Betleemul Iudeii, a crescut și a venit să ne mântuiască pe noi păcătoșii. Dacă Evangheliștii Matei și Luca ne descriu exact locul, timpul și cum s-a întâmplat acest lucru, să știți că și Evanghelistul Ioan și Sfântul Apostol Pavel ne dau niște detalii foarte importante asupra acestui eveniment. Aș începe cu Apostolul Pavel care le vorbește Galatenilor în capitolul 4 despre momentul în care se naște Hristos:
"Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 4, 4-5)
Hristos a venit la "plinirea vremii" ca să răscumpere neamul omenesc. Totuși, de ce suntem noi contemporani după mai bine de două mii de ani cu Hristos? Cartea Sfântă și Apostolul Pavel ne arată lucrul acesta:
"Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea."
Cu toții știm ce înseamnă înfiere: înseamnă adoptare, să intri sub tutela cuiva și să ai un protector. Am văzut două lucruri distincte: răscumpărarea din păcatul strămoșesc și înfierea. Prin înfiere căpătăm din nou statutul de copil, transcendem vremea și pătrundem în misterul Nașterii lui Hristos.
Așadar, nu se naște doar Hristos, ci ne naștem și noi prin această înfiere pe care Dumnezeu o acceptă din marea Sa iubire de oameni, și ne duce pe aceeași treaptă cu Hristos în calitate de "Fii ai luminii" așa cum spune și Evanghelia: " Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Fiul cel Sfânt în inimile voastre ca să strigați: Părinte!" În momentul în care Dumnezeu îl naște și îl trimite pe Pruncul Hristos, ne naștem și noi din nou și prin aceasta devenim și noi contemporani. Crește și responsabilitatea noastră față de Dumnezeu, față de societate, față de familie și față de semenul nostru. Devenim fii răscumpărați de Hristos prin Nașterea Sa, ne pune din nou în acea lumină care s-a stins o dată cu păcatul strămoșesc și ne dă șansa să ne mântuim. De aceea, astăzi suntem cu adevărat contemporani cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Trecem la a doua întrebare: "La Crăciun sărbătorim doar Nașterea lui Iisus Hristos?"
Dacă am fost înfiați și primiți de Dumnezeu, ne-am recâștigat din nou dreptul de fii ai lui Dumnezeu. Astfel, ne naștem din nou și noi spiritual, duhovnicește, din robia păcatului. Desigur, fiecare om are o zi de naștere biologică, însă ziua de naștere duhovnicească sau spirituală pentru toți creștinii este ziua de Crăciun, odată cu Nașterea Pruncului Hristos deoarece așa suntem în comuniune cu îngerii: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Doar așa putem să fim egali unii cu alții, doar prin nașterea din nou alături de Pruncul Hristos.

Iubiți credincioși,
Evoluția nașterii implică responsabilitate. Atunci când într-o casă se naște un copil este o mare bucurie în fiecare zi: prin zâmbet, prin vorbă, prin joc. O bucurie mai mare este atunci când deja merge la școală și conștientizează. Mai deplin, atunci când este la maturitate și trăiește pe picioare proprii. Apoi, bucuria este accentuată atunci când copilul se așează la casa lui și capătă un rost în societate, dar mai mare este bucuria atunci când copilul nu uită de părinte și de casa părintească. Aceasta este nașterea noastră și a Pruncului Hristos. Dumnezeu se bucură de fiecare etapă. Noi ne bucurăm de această Sărbătoare, dar trebuie să îl facem fericit și pe Dumnezeu care L-a trimis pe Pruncul Său în lume să se nască și să crească, să ne mântuiască. Trebuie să conștientizăm că Dumnezeu ne-a dat șansa prin Nașterea Pruncului Hristos să ne naștem încă o dată, să ne dezvoltăm, să devenim oameni maturi și să ajungem la vârsta maturității lui Hristos, pentru ca apoi să devenim "Fii ai Luminii" și frați cu Hristos și cu fiecare în parte, făcând astfel o comuniune adevărată.

Cel de al treilea punct, dacă există "Crăciun fără de Crăciun".
În această perioadă a Postului ascultăm atât de multe colinde care ne încântă sufletul și ne fac plăcere, însă aș vrea să precizez un lucru legat de acestea. Colindul nu este folclor sau muzică populară. Colindul este Evanghelie, adică Vestea Nașterii Pruncului Hristos în lume, în viața și în sufletele noastre. Colinda se ascultă în genunchi. Astăzi, auzim colinde în târguri, acolo unde oamenii se înșeală. Auzim colinde în sălile de judecată, în tribunale, acolo unde frați, părinți, vecini și prieteni se ceartă cu legea pentru că nu pot să își împartă diferite lucruri. Sunt părinți care de Sărbătoarea Crăciunului nu și-au văzut copiii din cauza lucrurilor mărunte, țin mânie din cauză că nu pot trece peste ele. Atunci ne punem întrebarea: Este Crăciun fără de Crăciun? Nu poți să te pregătești de Sărbătoarea Crăciunului cu brad, cu masă, cu o haină nouă, dar să nu intri în Biserică. Nu ai timp în cele trei zile să vii să îi mulțumești lui Hristos pentru că S-a născut încă o dată pentru noi toți. Dacă nu pot să locuiască frate cu frate, părinte cu părinte sau vecin cu vecin în ziua de Crăciun, nu este Crăciun. Este totul formal, departe de a fi Crăciun.

Vă rog să vă imaginați o familie mare care are 12 copii. Cel mai mare copil îsi serbează ziua chiar de Crăciun. Părinții se pregătesc pentru această zi frumoasă, pentru Sărbătoarea zilei și pentru sărbătoarea fiului lor, și îi chemă pe toți la casa părintească. Aceștia vin, iar părinții intrând în cameră îi văd pe doi certându-se într-un colț. În celălalt colț, doi stăteau cu spatele unul la altul. În alt colț doi aproape că se luau la bătaie, și în alt colț era gol, deoarece n-au venit toți copiii acelei familii la Sărbătoarea Crăciunului și la ziua de naștere a fratelui lor mai mare. Atunci ne punem întrebarea: Este Crăciun fără de Crăciun? Este, și vă rog pe fiecare în parte ca întotdeauna înainte de aceste mari Sărbători să aveți un moment de pregătire. Degeaba îl vestești pe Hristos prin colinde dacă prima dată n-ai vorbit tu personal cu Hristos. Prima dată, caută-L pe Hristos în viața și sufletul tău prin iubire,prin îndreptare, prin împăcare și prin ceea ce cere Hristos de fapt de la noi și de la viața noastră. De ce? Pentru că viața aceasta nu durează foarte mult aici pe pământ. Timpul le risipește pe toate și rămânem cu cearta, cu pizma, cu răutatea și cu gândul negru al zilei, neputând da bucurie și strălucire Sărbătorii pe care o prăznuim astăzi.

De aceea, trebuie să conteze în primul rând dialogul direct cu Dumnezeu. Referitor la apropierea omului de Dumnezeu, Părintele Stăniloae spune: "L-am căutat pe Dumnezeu în cărți și nu L-am găsit, L-am căutat în oameni, în munți, în ape și nu L-am găsit, dar L-am găsit în liniștea și în puterea rugăciunii." Amin!

25.12.2018 Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Crăciunul

Azi, 25.12.2018, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. La biserica noastră Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar la cuvântul de învățătură Preacucernicul Părinte Petru Brisc a dat citire Pastoralei la Nașterea Domnului.

Evanghelia Zilei (Luca 2, 1-20):

În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle”. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese.

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (Partea I)

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Icoana este reprezentarea picturală a unui personaj sfânt sau a unei scene sfinte, făcută de obicei pe o bucată de lemn, pânză, metal, hârtie sau sticlă, ori chiar pe zidul bisericii. Icoana indică coborârea lui Dumnezeu în lume și participarea omului la viața dumnezeiască.
Sfântul Teodor Studitul a afirmat că asemenea icoanei Mântuitorului, Evanghelia este o icoană verbală, pentru că icoana Domnului Hristos nu este altceva decât cuvântul dumnezeiesc văzut, care ne conduce la credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Imaginile sfinte și Evanghelia, amândouă sunt expresii ale inexprimabilului, devenite posibile datorită revelării lui Dumnezeu, a cărei supremă manifestare a fost întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Pentru Părinții celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, icoana stă pe aceeași treaptă cu Sfânta Evanghelie. Prin contemplarea icoanei, credincioșii ajung, la fel ca și prin ascultarea cuvântului, la întărirea credinței. Cuvântul Evangheliei și icoana ne descriu istoria mântuirii noastre în Domnul nostru Iisus Hristos, căci ceea ce Evanghelia relatează în cuvinte, același lucru îl reprezintă icoana prin culori. Astfel, a auzi și a vedea merg împreună și amândouă sunt conforme cu voința lui Dumnezeu.

Importanța icoanei în Ortodoxie se vede din aceea că nu există rit liturgic fără icoană. Așa cum nu se poate săvârși Sfânta Liturghie fără rugăciuni, la fel nu se poate săvârși fără icoane.
Ținând cont de însemnătatea deosebită a icoanei în Biserică, în cele ce urmează vom explica reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii.
Icoana nașterii Domnului Hristos, precum și alte icoane prăznicare, înglobează în ea toate celelalte praznice împărătești și face prezente toate marile evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos. Icoana nașterii ne apare astfel în întreaga sa semnificație mesianică și eshatologică, în care misiunea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este deja împlinită și marea taină a lui Dumnezeu care devine Om, este înfățișată împreună cu toate consecințele ei.
Cu toate că Pruncul Iisus S-a născut într-o peșteră din Betleemul Iudeii, Evangheliile nu menționează acest amănunt, ci amintesc doar ieslea în care a fost culcat Pruncul (Luca 2,16) și casa în care magii I-au adus darurile lor (Matei 2,11). Grota nașterii însă există până astăzi, iar Sfânta Tradiție vorbește în mod constant despre ea.
Evenimentul măreț al nașterii Pruncului Iisus este înfățișat în icoane ca având loc în fața peșterii din Betleem, iar nu în interiorul ei, pentru că în iconografia ortodoxă evenimentele care se petrec în interiorul unui edificiu nu sunt niciodată reprezentate închise în încăperi, ci interioarele sunt sugerate prin construcții plasate în fundal, în vreme ce evenimentul însuși rămâne deschis, în fața edificiului, tratat ca o scenă din afară. Aceeași regulă se aplică și interioarelor nearhitecturale, naturale, cum este peștera în cazul nașterii Domnului. Prin această tehnică se subliniază cât de mult evenimentul reprezentat depășește locul istoric unde s-a petrecut și faptul că el transcende momentul în care a avut loc. Conform acestei tehnici, în icoana nașterii îi vedem pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului în afara peșterii și nu în interiorul ei.
Peștera din Betleem este pictată întotdeauna în culori închise, care indică umbra păcatului și a morții care domneau peste omenire înainte ca Domnul Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 8,12), să fi coborât până la noi. Întunericul sumbru al grotei, această deschizătură întunecoasă a pământului, mai reprezintă și iadul. Nașterea Pruncului Iisus este pusă de către iconari în paralel cu pogorârea Sa la iad, iar peștera nașterii poate fi privită ca o prefigurare a mormântului din care Mântuitorul a înviat.
Pentru a mântui lumea din robia păcatului și a morții, Domnul Hristos își situează, în mod mistic, nașterea în iad, în adâncul cel mai de jos, unde răul zace în densitatea lui ultimă. Fiul lui Dumnezeu întrupat Se naște tainic tocmai în iad, pentru a-l elibera din robia diavolului pe Adam și, împreună cu el, toată omenirea care aștepta venirea Lui. Nașterea apleacă cerurile până la iad, și noi Îl contemplăm, culcat în iesle, pe Domnul Hristos care a biruit moartea prin patima Sa, căci în iad, Mântuitorul era singur „între cei morți slobod” (Psalmul 87,4), iar „celor ce ședeau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit” (Matei 4,16).
Pruncul înfășat este așezat în fața peșterii și nu în interiorul ei, conform tehnicii amintite mai sus. Peștera, ieslea și fașa sunt semne ale golirii Fiului lui Dumnezeu de slava Lui cea dumnezeiască, ale celei mai mari smerenii a Lui, Care nevăzut fiind în firea Sa cea dumnezeiască, se face văzut în trup, din iubire față de om.
Pruncul Iisus este reprezentat ca o pată de lumină în întunericul peșterii, pentru că „El este Lumina cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (Ioan 1,9). Bezna idolatriei și păcatele întunecau mintea omului căzut, de aceea Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a ne deschide raiul cel închis în urma păcatului protopărinților și să ne arate calea spre el, ca un far călăuzitor. Mântuitorul a afirmat în acest sens: „Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12,46).
Albul noului-născut pe fundalul negru al peșterii preînchipuie mormântul Domnului Hristos. Pruncul se află într-o peșteră (mormânt), înfășurat în fâșii de pânză, asemenea lui Lazăr, mortul înviat ieșind din mormânt, tot o peșteră. Scutecele Pruncului au exact forma giulgiului Mântuitorului cel înviat, pe care îngerul îl arată femeilor mironosițe în mormântul gol, duminică dimineața. Astfel, nașterea în peșteră și scutecele Pruncului ne indică de pe acum moartea și îngroparea Sa, mormântul și giulgiul. Suntem departe de imaginea idilică a unui prunc. Acesta este deja „omul durerii” (Isaia 53,3), de care vorbește profetul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament.
Pruncul culcat în peșteră ne arată, de asemenea, coborârea Lui cu sufletul la iad, unde „Lumina luminează în întuneric” (Ioan 1,5). Drepții Vechiului Testament așteptau în iad venirea lui Mesia, care „i-a scos din întuneric și din umbra morții și legăturile lor le-a rupt” (Psalmul 106,14). Imobilitatea Pruncului din leagăn ne amintește de textul Utreniei din Sâmbăta cea Mare: „Acesta este Sabatul cel binecuvântat, aceasta este ziua cea mare a odihnei. Căci, în această zi, Unul-născut Fiu al lui Dumnezeu, se odihnește de toate făpturile Sale”.
Muntele o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria din care a ieșit Pruncul Iisus, conform celor afirmate de prorocul Daniel: „După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână” (Daniel 2,45).
Maica Domnului se găsește în centrul icoanei, lângă peșteră, îmbrăcată într-un veșmânt purpuriu, culoare rezervată în Bizanț numai împăraților, care subliniază demnitatea ei împărătească, în calitate de Născătoare de Dumnezeu, pentru că Fiul ei este Împăratul cerului și al pământului. Sfânta Fecioară este reprezentată în dreapta Pruncului, conform celor afirmate în Psalmi: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta” (Psalmul 44,11), așa cum va sta și în împărăția lui Dumnezeu, după adormirea ei cu trupul.
Privirea contemplativă și melancolică a Sfintei Fecioare este ațintită asupra Pruncului. Ea meditează parcă la cuvintele dreptului Simeon pe care i le va zice peste patruzeci de zile, la templul din Ierusalim: „Prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2,35). Privirea ei mâhnită și mâinile așezate în formă de cruce, pe piept, ne anunță răstignirea de mai târziu a Pruncului Iisus.
Cele trei stele de pe capul și de pe umerii Maicii Preacurate sunt semnul fecioriei ei dinainte, din timpul și de după nașterea Domnului Hristos.
Maica Domnului este pictată stând în genunchi în fața Pruncului dumnezeiesc, spre deosebire de alte icoane, unde este reprezentată pe jumătate întinsă. Poziția ei întinsă din unele icoane arată lipsa, în cazul ei, a durerilor inerente unei nașteri obișnuite și, prin urmare, nașterea din Fecioară și începutul dumnezeiesc al Domnului Hristos. Apropierea dintre Maica Domnului și Prunc în icoană subliniază unitatea lor după natura umană, pe care Pruncul o primește de la Sfânta Fecioară.

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (Partea a II-a)

Îngerii prezenți la nașterea Domnului Hristos ne apar în icoană deasupra celor doi versanți ai muntelui, unind cerul cu pământul. Pe când cea mai mare parte a lor, reprezentată în partea stângă, își ridică ochii spre cer și cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14), un alt înger, pictat în partea dreaptă, se apleacă spre un păstor, indicând prin gestul mâinii că îi vestește o mare bucurie. Acesta este îngerul care le-a spus păstorilor de lângă Betleem: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2,10-11).
Îngerii sunt reprezentați în dubla lor funcție: în stânga, ei se îndreaptă spre înalturi, spre Izvorul de Lumină. Aceasta este neîncetata laudă adusă lui Dumnezeu, Liturghia cerească: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Lui!” (Isaia 6,3). Îngerul din dreapta, care se apleacă spre păstor, arată că el este slujitorul omului la porunca lui Dumnezeu. În aplecarea sa spre păstor, se simte întreaga tandrețe angelică a ocrotirii, neîncetata veghe a îngerului păzitor față de oameni.
Păstorii de la nașterea Domnului Hristos sunt martorii prin excelență, care au avut menirea să răspândească printre evrei vestea minunată a nașterii lui Mesia cel făgăduit. După ce îngerul le-a spus ce s-a întâmplat în Betleem și păstorii au văzut Pruncul, pe Fecioara Maria și pe dreptul Iosif, „au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2,17-18).
Păstorul din dreapta, care cântă din fluier, adaugă muzica omenească la psalmodia cerească, urmând îndemnul din Psalmi: „Lăudați pe Domnul în timpane și în horă; lăudați-L pe El în strune și în organe” (Psalmul 150,4).
Păstorii ne amintesc și de chipul Păstorului-Mesia, care a spus: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10,11).
În partea din stânga sus a icoanei îi vedem pe cei trei magi, Gașpar, Melchior și Baltazar, care au urmat cale îndelungată steaua, ce strălucește acum deasupra grotei. Primul mag privește atent la steaua care îi conduce către Împăratul ce tocmai S-a născut.
Îndelungata căutare a celor trei magi înțelepți a luat sfârșit într-o grotă umilă, unde un sugar sărman primește daruri împărătești, ceea ce arată că sensul ultim al oricărei științe și căutări omenești este contemplarea și adorarea lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a făcut om și s-a născut în Betleemul Iudeii.
Cei trei înțelepți veniți de la Răsărit reprezintă neamurile păgâne și idolatre, necunoscătoare a revelației biblice. Magii, care slujeau stelelor, s-au învățat de la stea să se închine Domnului Hristos, „Soarelui dreptății” (Maleahi 3,20), și ei simbolizează Biserica lui Hristos ce se va constitui dintre neamuri, în timp ce păstorii reprezintă Biserica dintre iudei.
Magii sunt reprezentați având vârste deosebite; unul tânăr, altul de vârstă mijlocie și al treilea bătrân, pentru a sublinia că lumina cea dumnezeiască se dă fără deosebire de vârstă și de poziție a oamenilor în societate, în funcție de cât râvnește fiecare după ea și se străduiește să o dobândească.
Prin darurile pe care le aduc Pruncului Iisus, magii le închipuie pe femeile mironosițe, care s-au duminică dimineață la mormântul Domnului Hristos, pentru a-I unge trupul cu miresme. Darurile de aur, smirnă și tămâie, ne arată învierea Mântuitorului din mormânt, pentru că aurul îi este adus ca unui Împărat al veacurilor; tămâia, ca Celui ce este Dumnezeu al Universului; iar smirna, Lui, Nemuritorului, ca unui mort de trei zile.
Caii magilor, în ciuda îndelungatei călătorii, vădesc vioiciune la apropierea de Mântuitorul lumii.
O rază de lumină din steaua de deasupra stâncilor cade asupra Pruncului Iisus. Steaua este vestitoarea zorilor unei ere noi, aceleia a harului, pentru că „harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1,17), „Soarele dreptății”, care a venit în lume „ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții” (Luca 1,79). După cum evreii au fost conduși către Mântuitorul de Legea Veche, popoarele păgâne (reprezentate prin magi) au fost călăuzite către Domnul Hristos de razele stelei.
Unica rază care pogoară din înălțime semnifică ființa sau natura cea una a lui Dumnezeu dar care, ieșind din stea, se împarte în trei, pentru a desemna participarea celor trei Persoane dumnezeiești la lucrarea mântuirii.
În spatele leagănului Pruncului Iisus stau două animale, care Îl încălzesc pe Acesta cu respirația lor. Prezența boului și a asinului lângă leagănul Mântuitorului ne trimite la cuvintele prorocului Isaia: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă înțelege” (Isaia 1,3), cuvinte care le anticipează pe cele ale Sfântului Evanghelist Ioan: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1,11).
Sfântul Grigorie de Nyssa dă o explicație alegorică celor două animale: pentru că boul este legat prin lege, iar asinul poartă povara idolatriei, deci boul reprezintă religia iudaică, pe când asinul lumea păgână, amândouă fiind eliberate de jug de către Fiul lui Dumnezeu întrupat, culcat în iesle în fața lor.
În partea stângă jos a icoanei, dreptul Iosif stă așezat pe o piatră. Acesta este pictat în partea extremă și nu împreună cu Pruncul Iisus și cu Maica Domnului, pentru că el nu este tatăl, ci purtătorul de grijă al Pruncului și al Sfintei Fecioare. Iconografia subliniază prin aceasta că Iosif nu este considerat un personaj principal în acest eveniment, separându-l net de grupul central.
Bătrânul Iosif șade pe o piatră meditând, vizibil tulburat de îndoieli asupra modului miraculos al zămislirii Fecioarei. Nu numai că nu este tatăl Pruncului care tocmai s-a născut, dar Iosif se îndepărtează lăuntric prin necredința lui și se izolează în îndoielile sale. Ideea de izolare și de non-comuniune este și mai accentuată în unele icoane ale nașterii, prin reprezentarea lui Iosif întorcând spatele peșterii.
Dreptul Iosif se confruntă cu misterul de negrăit al întrupării Fiului lui Dumnezeu dintr-o Fecioară. La drept vorbind, nu este o confruntare, ci mai degrabă o invitație de a se alătura laudei și slăvirii aduse de cer și pământ, o invitație la comuniune. Atunci când rațiunea umană întoarce spatele revelației dumnezeiești și se lipsește de această comuniune, ea nu poate accepta victoria asupra ordinii naturii, iar negrăita minune a Fecioarei-Mame, va rămâne „scandal pentru iudei și nebunie pentru elini” (I Corinteni 1,23). Îndoielile dreptului Iosif subliniază caracterul de nepătruns al misterului venirii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Sfântul Duh și din Fecioara Maria.
În fața lui Iosif se află un bătrân, mai mult sau mai puțin adus de spate, îmbrăcat într-o manta din blană de oaie. La prima vedere, acesta ne apare drept unul dintre păstorii prezenți la mărețul eveniment din Betleemul Iudeii. Trăsăturile lui însă sunt caracteristice unui personaj anume. Astfel, vârsta înaintată, barba albă, îmbrăcămintea, toiagul și faptul de a fi reprezentat din profil ne spun totul despre el. Sfinții nu sunt aproape niciodată înfățișați din profil în icoane, decât foarte rar, în compozițiile cu multe personaje, în care sunt orientați spre centru. Profilul întrerupe oarecum contactul direct, semănând cu un început de absență.
Prin urmare, în icoane nu sunt reprezentați din profil decât demonii, păcătoșii și persoanele care nu au atins sfințenia și care oferă vederii profilul tipic fugii, al celor care au ceva de ascuns. Personajul din fața lui Iosif este diavolul deghizat în păstorul Thyrros (pe unele compoziții este un bătrân cu coarne și coadă), care sădește gânduri de îndoială în inima acestuia. Apocrifele ne prezintă vorbele sale ispititoare: „Așa cum acest toiag (el este îndoit sau rupt, ca semn al fostei sale puteri zdrobite de Mântuitorul) nu mai poate da vlăstare, tot așa o fecioară nu poate naște”, dar toiagul a înflorit de îndată (spun aceleași scrieri apocrife). Caracterul diabolic al insinuărilor falsului păstor este trădat de modul slugarnic în care acesta se apleacă de spate.
În partea dreaptă din josul icoanei se află scena îmbăierii Pruncului Iisus, pentru a ilustra deplina realitate a naturii omenești a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care, ca orice alt copil, trebuia spălat după naștere. Moașa îl ține pe Prunc cu mâna stângă, iar cu dreapta încearcă temperatura apei, în timp ce Salomeea, cealaltă femeie, toarnă apă pentru îmbăierea noului-născut.
Prin reprezentarea băii se anunță unele evenimente viitoare din viața Pruncului Iisus: botezul în râul Iordan și faptul că trupul Domnului trebuie să fie spălat, să „sufere”, pentru că va suferi pe cruce și va muri pentru păcatele oamenilor.
Cele două scene din josul icoanei: a dreptului Iosif cuprins de îndoieli (în stânga) și a îmbăierii Pruncului (în dreapta), sunt complementare în semnificația lor hristologică. Îndoielile dreptului Iosif subliniază caracterul de nepătruns al tainei venirii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în timp ce scena băii insistă pe deplina realitate a naturii Sale omenești. Astfel aceste două scene năzuiesc dacă nu să reprezinte, cel puțin să ilustreze, prin juxtapunerea a două imagini, dogma formulată la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), că în persoana cea una a lui Iisus Hristos există două firi, cea divină și cea umană, care sunt neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite.
În unele icoane ale nașterii Domnului, în partea dreaptă jos, lângă scena îmbăierii Pruncului, observăm un personaj care îl reprezintă pe prorocul Isaia și prin el pe toți profeții Vechiului Testament. În așteptarea lui Mesia cel făgăduit, Isaia strigă cu toată nerăbdarea covârșitoare a sufletului evreiesc: „O! Dacă ai sfâșia cerurile și Te-ai pogorî!” (Isaia 63, 19). Prorocul Îl arată cu mâna dreaptă pe Pruncul Iisus, așezat pe genunchii moașei, și cu același gest ne indică un butuc mare și un lăstar înverzind. Meșterii iconari ne trimit prin aceasta la cuvintele proorocului: „O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da” (Isaia 11,1). Contemplăm aici profeția lui Isaia și împlinirea ei. Observăm lăstarul înverzit, ca simbol folosit de Isaia pentru Domnul Hristos, dar Îl vedem și pe Prunc, împlinirea profeției și vederea „față către față, nu în oglindă sau în ghicitură” (I Corinteni 13,12). Este subliniată aici unitatea dintre cele două Testamente, unul împlinindu-se prin celălalt. Mâna stângă a lui Isaia se odihnește asupra unei tăblițe făcute din porunca lui Dumnezeu, care trimite la următorul text: „Du-te scrie acestea pe o tablă și trece-o într-o carte, ca să fie pentru mai târziu mărturie veșnică, pentru că prunc s-a născut nouă” (Isaia 30,8 și 9,5). Veșmintele profetului Isaia îl înrudesc, iconografic, cu Sfântul Ioan Botezătorul; ele fiind cele ale unui martir, pentru că asemenea Înaintemergătorului Domnului, și proorocul Isaia a fost omorât de evrei pentru că i-a mustrat din pricina păcatelor lor, fiind tăiat cu ferăstrăul, primind astfel cununa de martir și numărându-se printre cei uciși „pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o” (Apocalipsa 6,9).

Iubiți fii sufletești,

Trecând de la reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii la orice icoană, în general, putem afirma că aceasta dezvăluie frumusețea sfântă izvorâtă din Sfântul Duh, realizarea de către om a asemănării cu Dumnezeu. Întrucât sfinții înfățișați în icoane sunt oameni vii, ca și noi, dar care au fructificat harul lui Dumnezeu, icoana mărturisește posibilitatea aflată la îndemâna fiecărui creștin de a ajunge prin eforturi personale și ajutorul lui Dumnezeu să realizăm cea mai înaltă aspirație a noastră: sfințenia, care poate fi dobândită numai prin căința sinceră pentru păcatele săvârșite, prin ferirea de a încălca voia lui Dumnezeu și prin săvârșirea de cât mai multe fapte bune.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viață îndelungată, realizări spirituale și materiale spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor. „La mulți ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor și către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului

23.12.2018 Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)

Astăzi, 23.12.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. 10 Mc. din Creta, a Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei și a Sf. Cuv. Naum. Tot în această Duminică îi pomenim pe Sfinții Părinți după trup ai Domnului, pericopa evanghelică de astăzi prezentându-ne Genealogia Mântuitorului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

Evanghelia Zilei (Matei 1, 1-25):

"Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe lesei; lesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe losia; losia a născut pe lehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, lehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Măriei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Și, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice; «lată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu». Și, deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus."

Încă din tinerețe, din primii ani la Semninarul Teologic ascultam cu atenție deosebită Evanghelia care se citește de obicei astăzi, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Mi se părea ciudată pentru că auzeam această înșiruire de nume și nu înțelegeam oarecum rostul acestora, deoarece oricum nu le reținem și știm de fapt cine a fost Iisus Hristos. Cu siguranță și dumneavoastră v-ați pus această întrebare: De ce în această Duminică se citește această înșiruire de nume? Aș împărți această genealogie pe care Evanghelistul Matei și Luca ne-o prezintă. Dacă ne uităm la Evanghelistul Matei, primele 14 nume reprezintă perioada care începe de la Avraam și merge până la Regele David. Cea de a doua începe de la Regele David și merge până la strămutarea din Robia Babilonică, și aici fiind tot 14 nume. Cea de a treia și ultima parte din acest ciclu al Genealogiei Domnului nostru Iisus Hristos, este de la Robia Babilonică până la însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În total sunt 42 de generații.

Evanghelistul Luca pornește de la Mântuitorul înspre Avraam, înspre Părinții Vechiului Testament. Desigur, ambii evangheliști își pun aceeași întrebare: "Cine este Iisus Hristos?" Am găsit această întrebare și la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, apoi în momentul în care își desfășura activitatea între farisei și cărturari toți se întrebau: "Cine este acesta?" Mai găsim această întrebare la judecata Lui de către Pilat, și la Învierea Sa: "Cine este acesta?"

Astăzi, ca sa cunoști pe cineva este suficient să aprofundezi trei sau patru generații, iar apoi deja intervine muncă de o viață întreagă pentru a ajunge până la 42 de generații. Evanghelistul Matei ne arată clar faptul că și pe cale omenească Mântuitorul se naște din rege. Așadar, și partea Sa umană pe care o avea era din viță regească. Acest lucru doreau să îl scoată în evidență Evangheliștii Matei și Luca. Pornind de la genealogia din Vechiul Testament, vedem că întreg Vechiul Testament este o Carte a așteptării. Începând de la Proorocii Vechiului Testament toți îl așteptau pe Mesia. Nu știau cine este sau cum urmează să vină acest om. Stiau doar că așteptau un răscumpărător. Prin revelație de la Dumnezeu, proorocilor din Vechiul Testament li s-a descoperit lucrul acesta. În cartea lui Isaia 7,14 ni se spune: "Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu, și vor chema numele Său Emanuel, care se tâlcuiește Cu noi este Dumnezeu". Referitor la locul în care se va naște Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Miheia în capitolul 5,1 spune așa: "Iar tu Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine se va naște stăpânitor peste Israel". Mai găsim în Vechiul Testament multe profeții care ne arată și unde se dorește de fapt venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Încă de la David se dorea îndreptarea păcatului strămoșesc, iar proorocilor le era descoperit de către Duhul Sfânt faptul că trebuie să aștepte un Mântuitor, fără de El mântuirea fiind imposibilă. Acesta este Iisus Hristos, venit în lume pe cale naturală. A venit în lume la "plinirea vremii". I-a fost mare mirarea și Mariei, dar și Dreptului Iosif. Găsim acest episod mai detaliat la Evanghelistul Luca, spunând că "Fecioara Maria va naște Fiu fără să cunoască bărbat". Apoi, vedem cum bătrânului Iosif i s-a zis: "Nu te teme a lua pe Maria de femeie, căci El este Cel ce va mântui Poporul ales". În momentul în care Fecioara Maria a primit porunca de la Arhanghelul Gavriil, prin cuvintele "Să-mi fie mie dupa cum voiești", Ea a acceptat soarta lumii, a acceptat să fie Altarul de Jertfă.

Ne pregătim ca în scurt timp să Prăznuim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Să știți că cele 42 de genealogii ale Mântuitorului reprezintă 42 de zile de post, adică această vreme în care Hristos se naște și vine în ieslea sufletului nostru, la fiecare în parte. La unii o găsește mai caldă, la alții mai rece, depinde de fiecare cum ne pregătim să-L primim pe Hristos în viața și în sufletul nostru. Din punct de vedere dogmatic, Iisus Hristos vine în lume în mod kenotic, adică se eliberează de Slava Dumnezeiască, "Chip de rob luând", făcându-se asemenea nouă oamenilor. El putea să vină purtat de îngeri, să nu sufere și să nu trăiască atâtea greutăți. Hristos a câștigat lumea prin cuvânt, faptă și model, iar nu prin războaie, cucerire, sau prin cărți scrise cum au făcut ceilalți împărați sau regi ai lumii. Petru, fiind prezent la toate minunile pe care Mântuitorul le-a facut, exclamă: "Tu ești Fiul lui Dumnezeu Cel Adevărat și Viu!" S-a eliberat de Slava Dumnezeiască și a luat chip de rob "Pentru noi și pentru a noastră mântuire".

Nu știu cum ar fi dacă astăzi ar veni din nou Hristos. Oare cum l-am primii? Am fi oare mai deschiși, mai darnici, mai primitori? Cu toate că tot Vechiul Testament vorbea despre venirea lui Mesia, stele, magii, chiar și îngerii care se bucurau de minunea nașterii exclamau: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Astăzi, într-o lume a pierzării, a bârfei, a disprețului și a răutații, o lume în care nu ne place să ne apropiem de semenul nostru și să îi apreciem calitățile, ci să îi scoatem în evidență doar faptele rele și ceea ce este neplăcut omului, nu știu cum l-am primii pe Hristos în viața și sufletul nostru. În aceste 42 de genealogii am văzut cum Dumnezeu prin prooroci ne avertizează și ne mângâie spunând că ne va trimite un Mântuitor care ne va scoate din robia păcatului.

Să-L primim pe Hristos Domnul în viața și în sufletul nostru așa cum se cuvine, să nu lăsăm ca Sărbătoarea Crăciunului să însemne doar bradul din casă și bunătățile pe care le punem pe masă. Să fie așa cum cere Hristos și îngerii: "Pe pământ pace și între oameni bunăvoire".

O mamă și-a pierdut în urmă cu ceva vreme o fiică, aceasta plecând în străinătate. Acolo și-a trăit viața în greutăți, probleme și ispite de tot felul, dar nu a vrut să se întoarcă nicicum acasă să-și vadă mama și familia. Atunci, mama a publicat un articol în ziar scriind: "Eu și acum te iubesc". Fata, citind pe internet articolul, s-a gândit la părinții ei care o așteaptă acasă și s-a întors. Adaptând acestă povestioară, Hristos ne spune și ne arată prin fiecare Sărbătoare a Craciunului, prin Nașterea Sa, prin venirea Sa în sufletul și în viața noastră faptul că"Eu și acum te iubesc". Amin!

16.12.2018 Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoși după trup ai Domnului)

Azi, 16.12.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Proroc Agheu și a Sf. Teofana împărăteasa. Tot în această Duminică, a 28-a după Rusalii, îi prăznuim pe Sfinții Strămoși după trup ai Domnului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc. De asemenea, după momentul împărtășirii credincionșilor au fost împărțite cadouri tuturor copiilor, în cinstea prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, care este și ocrotitorul Parohiei noastre.


Evanghelia Zilei (Luca 14, 16-24):

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea".


Multe scrisori de dragoste ne trimite Dumnezeu pe pământ nouă oamenilor. Pentru primirea celei mai frumoase scrisori de dragoste ne pregătim și noi, anume pentru Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Acesta este darul care se va transforma în medicamentul nemuririi noastre. Pentru a citi aceste scrisori de dragoste însă, trebuie să fim în comuniune cu Dumnezeu, să răspundem chemărilor Sale, iar chemările Sale sunt diverse, pe înțelesul și pe felul de a fi a fiecăruia dintre noi. Așa lucrează Dumnezeu și așa se coboară El în lume, în viața noastră, la măsura noastră, pentru ca de acolo de unde suntem să ne ridice la măsura Lui dumnezeiască, la sfințenie. Am ascultat în Evanghelia de astăzi iarăși o chemare din partea lui Hristos, o chemare pe care a înfățișat-o sub forma unei pilde, Pilda celor poftiți la cină. În Sfânta Scriptură adeseori întâlnim tema ospățului, tema mesei îmbelșugate. În Vechiul Testament vedem că de multe ori împărații faceau ospăț, dar ospățul lor se termina de multe ori într-un mod nefast. Ne aducem aminte de împăratul Belșațar din timpul Profetului Daniel, împărat care a sfârșit ospățul, dar în acel moment s-a sfârșit și împărăția sa, deoarece era un ospăț fără de Dumnezeu. Ne aducem aminte apoi de ospățul lui Irod, ospăț care s-a încheiat prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mântuitorul însă astăzi prin pilda Sa ne cheamă la un altfel de ospăț și ne spune următoarea pildă, despre un om care a făcut cină mare și a chemat pe mulți oameni, dar parcă înțeleși fiind ,toți s-au scuzat cerându-și iertare. Din diverse motive aceștia nu au venit la invitația împăratului, așa încât acesta este nevoit să îi cheme pe oamenii cei mai marginalizați ai societății, doar cu greu umplându-se masa ospățului. Sunt foarte interesante aceste scuze pe care le găsesc cei care refuză ospățul.


Primul spune că și-a cumpărat o țarină și nu îl poate onora cu prezența pentru că trebuie să meargă să o vadă. Al doilea spune că și-a cumpărat 5 perechi de boi și nu poate onora cu prezența pentru că trebuie să meargă să-i încerce. Ultimul spune că s-a căsătorit și de aceea nu poate veni la cină. Fiecare avea un motiv. Conștiința fiecăruia era împăcată. Deși toți își cer iertare, totuși cererea lor nu este una sinceră pentru că nu aveau motive sincere. Nu aveau motive ci aveau doar pretexte. Nu voiau să participe la ospăț. Nu voiau să se bucure și au găsit aceste scuze. Ne dăm seama de slăbiciunea scuzelor și a pretextelor din faptul că oricine cumpără o țarină, merge înainte de a o cumpăra să o vadă, nu după ce a cumpărat-o. Oricine își cumpără boi îi încearcă înainte de a-i cumpăra și nu după ce i-a cumpărat, iar apoi, dacă te-ai căsătorit era tocmai momentul potrivit ca tu cu noua ta familie să te înfățișezi în comunitate. Era tocmai momentul potrivit pentru a te prezenta cu soția ta. Deci de la bun început motivele sunt false și de aceea ele devin pretexte. Stăpânul nu-i cheamă la necaz, nu-i cheamă să plătească ceva, nu-i cheamă să-l ajuta la ceva, ci îi cheamă să se bucure, iar oamenii îl refuză. Cine sunt oamenii care refuză această chemare?

În primul rând, din punct de vedere istoric îi vedem și interpretăm ca fiind acel popor ales, poporul evreu, care a refuzat chemarea Stăpânului. De altfel, chiar în finalul parabolei Hristos induce această idee spunând că "Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, dar acei oameni chemați nu vin". Adica, în primul rând poporul evreu a fost chemat la mântuire, iar refuzul său l-a făcut pe Dumnezeu să-și îndrepte direcția spre toate neamurile. Aceste neamuri sunt simbolizate de cei chemați la urmă.

Pilda de astăzi nu are doar un sens istoric și nu întâmplător ea a fost pusă în pregătirea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Dacă ne uităm în calendare vedem că Duminica de astăzi ne pregătește pentru Nașterea lui Hristos și prin faptul că este numită Duminica Sfinților Strămoși după trup ai lui Hristos. Deci, să ne aducem aminte de acești strămoși trupești din rădăcina lui Iesei și a lui David, din viața lui Hristos.

Așadar, pilda aceasta are și un înțeles duhovnicesc adânc. Noi toți suntem chemați să ne bucurăm de comuniunea cu Dumnezeu și de multe ori și noi găsim pretexte pentru a refuza această comuniune. De multe ori și noi refuzăm cina la care suntem chemați de Hristos, iar acest ospăț este în primul rând Ospățul Euharistic din cadrul Sfintei Liturghii. Dacă suntem cu luare aminte, Liturghia începe cu Binecuvântarea Mare "Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh". În timpul Sfintei Liturghii se deschide Împărăția Cerurilor. Suntem chemați la acest ospăț al bucuriei pentru a-l trăi aici pe pământ, pentru că trăindu-l aici pe pământ putem să-l trăim veșnic în ceruri și netrăindu-l aici pe pământ nu avem cum să-l trăim în ceruri.


Iubiților,
Trăim într-o lume a pretextelor. Copiii sunt obosiți, nu mai au timp de teme, tinerii în vâltoarea tinereții nu mai au timp de Biserică și de Dumnezeu. Dacă stăm și judecăm cu o conștiință sinceră, de multe ori poate avem motive clare ce nu țin de noi și care ne opresc participarea la bucuria Ospățului Euharistic, dar de multe ori căutăm doar pretexte pentru a ne ușura conștiința. Este foarte important să înțelegem faptul că această chemare a lui Hristos este o chemare la bucurie. Sfânta Liturghie este un ospăț al bucuriei și aici ne împărtășim de Hristos în trei moduri. În primul rând, prin rugăciune. Rugăciunile din cadrul Sfintei Liturghii ni-L împărtășesc pe Hristos și îl primim în viața noastră. Apoi, ne împărtășim de Hristos prin Cuvântul Evangheliei. Evanghelia și citirea ei înseamnă tocmai propovăduirea lui Hristos. Ascultând Sfânta Evanghelie îl ascultăm pe Hristos, care ne-a spus astăzi această pildă. Apoi, modul cel mai plenar și desăvârșit al Împărtășirii de Hristos în Sfânta Liturghie este prin Sfânta Împărtășanie, cuminecare cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos.

Deci iată că în Sfânta Liturghie ne împărtășim de Hristos prin aceste moduri, toate fiind moduri reale de prezență a lui Hristos în lume. Noi trebuie să fim în primul rând oaspeți ai Sfintei Liturghii pentru ca apoi după Sfânta Liturghie să devenim gazde a lui Hristos.


Se spune că la un moment dat un om păgân participa la Sfânta Liturghie și stând în spate nedumerit l-a întrebat pe un creștin: "Ce este această slujă?" Creștinul i-a explicat cât a putut el faptul că dacă ești prezent la Sfânta Liturghie, Hristos care este de față vine în viața ta, iar atunci când creștinii se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, în mod real ei se unesc cu Hristos. Aceste explicații și frumusețea Liturghiei l-au pus pe gânduri pe acel om. Trăind în acea comunitate, a văzut că oamenii care au fost prezenți la Sfânta Liturhie se comportau reci unii față de ceilalți în afara bisericii, și atunci acel om păgân s-a reîntâlnit cu acel creștin care i-a explicat ce se întâmplă în cadrul Sfintei Liturghii și i-a spus așa: "Voi creștinii sunteți buni oaspeți, dar de multe ori nu sunteți și bune gazde". Acesta a vrut să spună că venim în biserică, ne împărtășim de Hristos, dar primindu-L, trebuie să ne comportăm ca acele gazde care îl avem în viața noastră pe Hristos. De aceea, vedem că multe dintre colindele noastre ne vorbesc și ne fac rând pe rând "gazde mari", "boieri", și toate într-un fel ne transmit faptul că noi participând la Sfintele Slujbe îl primim pe Hristos în viața noastră și primindu-L trebuie să fim gazde vrednice.

Deci iubiților, atunci când participăm în Sfânta Biserică la Sfintele Slujbe devenim oaspeți și apoi gazde, așa cum Hristos în timpul Sfintei Liturghii s-a făcut gazda noastră, pentru ca apoi să fie oaspetele nostru. De aceea, trebuie să răspundem chemării lui Hristos: "Veniți, că toate sunt gata". Daca îl vom primi credem că atunci ne vom sfinții, deoarece într-adevăr Hristos se naște și în sufletul nostru, spre slava Lui și spre mântuirea noastră. Amin!

09.12.2018 Hramul Parohiei noastre

Duminică, 9 decembrie 2018, credincioșii parohiei noastre au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în biserica parohiei, de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Daniel-Florin Teglaș. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul Ionuț Nosa, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a oferit un set compus din cruce pectorală și engolpion, confecționate din fildeș.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a împărțit cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la sfânta biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, așa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înființată în anul 2009.

În anul 1990, în orașul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înființarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici și două capele. Simțindu-se nevoia acoperirii unor zone ale orașului unde credincioșii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar și la solicitarea acestora, Preasfințitul Părinte Petroniu a hotărât și a supus aprobării Consiliului Eparhial înființarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 și cealaltă în cartierul Sărmaș.

Crucea, dar și cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredințate Preacucernicului Părinte Ionuț Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-alungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro