+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

29.04.2018 Duminica a 4-a dupa Pasti (vindecarea slabanogului de la Vitezda)

Azi, 29 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. 9 Mucenici din Cizic și a Sf. Cuv. Memnon Mărturisitorul. Tot în această zi prăznuim Duminica a 4-a după Paști în care pomenim vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, fiind sărbătoare, S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreiește Vitezda și care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăcea mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa; și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Pe acesta văzându-l zăcând, și știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voiești să te faci sănătos? Răspuns-a Lui bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; așa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și în clipa aceea s-a făcut omul sănătos și și-a luat patul său și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel Care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: cine este Omul Care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă? Dar cel vindecat nu știa Cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău. Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut pe el sănătos.” Ev. Ioan 5, 1-15

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre boala singurătății și nevoia de sensibilitate față de aproapele nostru.
În Duminica aceasta am fost părtași la o minune săvârșită de Mântuitorul și anume vindecarea unui om paralizat care zăcea în această boală de 38 de ani. Contextul este unul deosebit, întrucât acel om era într-o așteptare și anume în Ierusalim era o scăldătoare numită Vitezda și aceasta devenea uneori făcătoare de minuni. În ea se vindecau bolnavii pentru că îngerul Domnului se cobora și tulbura apa, însă doar primul care intra în apă după tulburare se vindeca de orice boală era cuprins. Acest om era la marginea scăldătoarei și își aștepta vindecarea, dar dacă luăm aminte, observăm că acolo la Vitezda era o concurență a egoismului. De ce oare? Pentru că nu se vindecau cei care erau mai grav bolnavi, ci invers, cei care erau mai puțin bolnavi, întrucât aveau putere să se arunce în apă. Așadar, nu se vindecau cei care aveau nevoie mai mare de vindecare, ci cei care erau mai puternici ca să se arunce în scăldătoare.
Omul paralizat așteaptă. Iar dacă aștepți, înseamnă că ai speranță, ai credință. Iar atunci când așteptarea este însoțită de răbdare și credință, vine Însuși Hristos și Îl întreabă „Voiești să te faci sănătos?”. Ne punem întrebarea oare de ce l-a întrebat aceasta? Nu era oare așteptarea sa un semn că dorește vindecarea? Am spune noi pentru a-și expune durerea lui sufletească. Omul spune că nu are om care să îl arunce în scăldătoare și până să se ridice el, se aruncă altul în scăldătoare. „Nu am om!”, adică nu am pe nimeni! Iată cum boala lui, crucea lui este însoțită de o alta, aceea a singurătății. Iar crucea singurătății este de multe ori mult mai grea. De aceea scriitorul Gabriel Marquez spunea că unica suferință din lume este singurătatea. Există în zilele noastre mai multe tipuri de singurătate: singurătatea asumată pe care o întâlnim la călugării care își asumă singurătatea. Pentru ei crucea singurătății este un mijloc de apropiere de Dumnezeu. Așa se dedică lui Dumnezeu. Dar la slăbănogul din Evanghelia de astăzi nu este vorba de această singurătate, ci de cea a omului care nu mai are pe nimeni. Din păcate, acest tip de singurătate crește de la o zi la alta. Mai avem un alt tip de singurătate a omului care deși trăiește în comunitate, se simte singur. Nu mai rezonează nimeni cu sufletul său, cu trăirea sa, cu gândirea sa și atunci omul trăiește un chin. Nu este mai mare greutate decât să fii înconjurat de oameni și totuși să te simți singur. Mai este un tip de singurătate. Acela apare atunci când nu îl mai cauți pe Dumnezeu. Noi îi spunem în limbajul nostru că ne-a părăsit Dumnezeu. Aș spune eu, într-un mod incorect. Dumnezeu nu ne părăsește. Noi refuzăm comuniunea cu El, iar Dumnezeu, din dragostea și sensibilitatea Sa, ne respectă voința. De aceea ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Omul a primit existență de la Dumnezeu pentru ca trăind într-o existență bună să ajungă la existența veșnic fericită”. Să ne amintim de cuvintele pe care Hristos le adresează celui vindecat după ce îl întâlnește în templu: „te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. Ce poate fi mai rău decât boala și singurătatea în care zăcea? Ne-a spus Sfântul Maxim: poate fi mai rea o existență veșnic nefericită. Poate fi mai rău să trăiești singur pe veci, în veșnicie. Așa este descris iadul de unii sfinți părinți: ca un abis al singurătății, dar cea mea grea stare a noastră pe care am putea să o suportăm ar fi aceea să fim veșnic în această stare a singurătății. La aceasta se referea Hristos prin cuvintele „să nu ți se întâmple ceva mai rău”, adică să fim pe veșnicie despărțiți de Dumnezeu. Aceasta este urmarea păcatului. De aceea se spune că cel mai bine este să fii purtat de Dumnezeu.
Iată că Hristos nu face astăzi o simplă vindecare, ci transmite un mesaj clar. În final vreau să mă opresc asupra unei alte dimensiuni a Evangheliei de astăzi. Hristos îl vindecă și apoi Se retrage. Nu așteaptă laude, lauri, ci se retrage. Îl întâlnește pe cel vindecat în templu și îi vorbește doar lui. Iată câtă delicatețe din partea lui Hristos din care trebuie să învățăm. Este vorba de acest tact extraordinar pe care trebuie să îl învățăm. Noi, de multe ori, când vedem slăbiciunea aproapelui să o strigăm în gura mare, nu să fim discreți. Atunci când omul este stăpânit de egoism nu mai vede valoarea semenului. Vedem în Evanghelia de astăzi că fariseii l-au criticat pe cel vindecat, spunându-I că nu îi este îngăduit să își ia patul pentru că este zi de sâmbătă. Ce anomalie! Ce gândire îngustă! Să îl vezi pe om vindecat și să îl trimiți acasă, dar să nu îl lași să își ia patul său. Cum poate fi acest suflet care nu se poate bucura de binele aproapelui? Care nu vede valoarea aproapelui de lângă el? De aceea ar trebui să învățăm din această Evanghelie. Toți sfinții noștri au fost foarte delicați, sensibili. Au fost acei oameni care au răspândit în jurul lor această sensibilitate. Vă dau un exemplu din viața unui om care nu este sfânt, părintele Dumitru Stăniloae, care pe mine m-a înduioșat.
În perioada anilor 1958-1963 marele teolog a fost închis, din rațiunile politice ale vremii de atunci. Și a fost eliberat în 1963 iar în dimineața eliberării face un gest de o sensibilitate adâncă. Nu merge acasă, ci prima dată dă un telefon soției sale, a întrebat-o dacă este bine, ca nu cumva să deranjeze venirea lui acasă la o oră atât de devreme. Aceasta înseamnă să fii sensibil, să te gândești la binele aproapelui tău, să te gândești cu dragoste la cel de lângă tine. Aceasta înseamnă să știi să spui sfatul la ureche și să nu strigi în gura mare necazul lui.
Aceasta ne învață azi Hristos. Nu avem doar vindecarea unui slăbănog, ci și de vindecările noastre interioare și poate fiecare găsim slăbiciunile interioare pe care prin exemplul Evangheliei de astăzi le putem depăși, le putem astupa cu ceea ce înseamnă credința, dragostea și exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, Amin!

22.04.2018 Duminica a 3-a dupa Pasti (a Mironositelor)

Azi, 22 Aprilie 2018 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Teodor Sicheotul, ep. Anastasiopolei și Sf. Ap. Natanail. Tot în această zi sărbătorim Duminica mironosițelor, zi închinată femeilor creștine mărturisitoare.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând; și chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult; și aflând de la sutaș, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in și pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt, zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. El, însă, le-a zis: Nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieșind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur și de spaimă, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.” Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre femeile mironosițe care ne sunt model de trăire și mărturisire a lui Hristos cel înviat.

S-a spus adeseori că viața este ca un vas, iar în funcție de ce pui în acest vas așa îți găsești sensul vieții tale. Unii oameni pun în vas bucurii lumești crezând că acestea sunt scopul și sensul vieții. Alții pun faptele cele bune, crezând că fapta cea bună ne apropie de Dumnezeu care este sensul vieții noastre.
Tocmai de aceea Duminica aceasta vine cu un exemplu, cu niște modele în viața noastră pentru a înțelege cu ce trebuie să ne umplem viața noastră. Paradoxal Biserica nu ne pune astăzi exemplul unor mari apostoli, ci ne pune exemplul unor femei numite mironosițe. Denumirea aceasta vine de la faptul că aceste femei erau purtătoare de miruri, adică au alergat în Duminica învierii dis-de-dimineață ca să ungă trupul lui Hristos cu mir, potrivit rânduielii iudaice, dar observăm că acest sens capătă o altă dimensiune iar cuvântul de a fi mironosiță înseamnă în zilele noastre a avea o evlavie deosebită. Aceste femei sunt exemplu nu numai pentru femeile și mamele creștine, ci pentru toți oamenii.

Aș dori să stăruim asupra unor aspecte din viața acestor mironosițe, din episodul prezentării lor la mormântul lui Hristos, pentru ca mergând la casele noastre să înțelegem de ce Biserica ni le prezintă astăzi ca model.
Întorcându-ne la șirul evenimentelor din Săptămâna Patimilor, așa cum ne-a întors și Evanghelia din săptămâna aceasta, observăm frica apostolilor. Apostolii s-au temut. Femeile mironosițe, nu. Ele L-au urmat pe Hristos până pe Golgota, ele aleargă la mormânt în următoarea dimineață. Nu au teamă. Nu își tem viața lor. Apostolii își vor primi acest curaj abia după pogorârea Duhului Sfânt. Femeile nu au frică nici de întunericul nopții, nici de paza mormântului, nici de iudeii care erau înverșunați împotriva lui Hristos. Singura lor nedumerire era: „cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”. Știm din relatările biblice faptul că mormântul lui Hristos era pecetluit cu o piatră foarte mare. Ne punem întrebarea, așadar, de ce femeile mironosițe pleacă la mormânt cu toate că știu de pecetea acelui mormânt. Ele nu aveau forța să dea la o parte această piatră. Ce le-a mânat acolo? Logica umană ar fi trebuit să le spună „în zadar mergeți. Nu veți ajunge să ungeți trupul lui Hristos.” Ce au aceste femei de fac acest gest? Au credință! Pentru că pentru a avea credință de multe ori înseamnă nu să fii irațional, ci să fii suprarațional. De multe ori înseamnă să înțelegi că atunci când rațiunea și tot ce se întâmplă în jurul tău nu îți dă nicio șansă, tu să ai încredere că Dumnezeu este Cel care le va rândui spre bine tău.

Femeile mironosițe au avut această credință în suflet, altfel nu făceau acest drum spre mormânt. Au avut cu ele miruri, dar aș spune eu că mirul cel mai important pe care îl purtau nu era acel mir material, ci era dragostea lor pentru Hristos. Acesta este mirul pe care îl purtau în suflete. Această dragoste care le mână să face acest gest de curaj. Tocmai de aceea Hristos cel înviat le face această bucurie enormă. Lor le spune prima dată că a înviat. Lor le spune „Bucurați-vă!”. Ce înțelegem de aici? Că atunci când avem credință în Hristos cel înviat, atunci El Se descoperă. De aceea femeile mironosițe rămân un exemplu pentru noi. De aceea sufletele noastre trebuie să rămână pline de dragoste. Avem în Sfânta Scriptură versetul „Fiule, dă-mi inima ta!”. Poți să-I dai lui Dumnezeu multe lucruri, să-I dai multe daruri, dar El cere inima noastră, iar inima noastră o dăm atunci când o umplem cu dragoste, iar prin această inimă plină de dragoste Dumnezeu Se descoperă și aduce rânduială în viața noastră, preface întristarea în bucurie! Dacă nu vom înțelege că inima noastră trebuie să fie un locaș al Sfântului Duh sau cum spunea Sf. Grigorie Palama că inima trebuie să fie un tron al harului dumnezeiesc, poate nu vom înțelege atunci bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.

Aș dori să aduc un exemplu din Sfânta Scriptură. O carte care are un singur capitol: Epistola către Filimon. Acest Filimon a avut un sclav, un rob care l-a părăsit. Acesta se chema Onisim. Dar Onisim se apropie de Sfântul Apostol Pavel, iar acesta îi scrie lui Filimon o scrisoare de recomandare prin care îi cere să îl ierte pe acest rob. Acolo apare o expresie tulburătoare, dacă vreți, sau o expresie care ne arată cum pentru un sfânt inima rămâne întotdeauna plină de dragoste și inima lui se identifică întotdeauna cu inima semenului său. Ne spune așa versetul 21: „Ți-l trimit pe acesta, adică însăși inima mea”. Sfântul Apostol Pavel se identifică cu acel rob. Pentru el, acel om valora cât inima sa. Pentru el, dragostea era cea care îl cuprindea când se gândea la semenul său. Nu exista o diferență între el și viața sa și semenul său. De ce? Pentru că inima sa a fost plină de dragoste și de credință. Așa să fie și inima noastră! Pentru că ne spune Sfânta Scriptură că inima noastră trebuie să fie altar al lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, iar mai apoi ne spune Sfântul Apostol Pavel că după ce ne facem inima casă și altar, inima devine pace a lui Dumnezeu.

De aceea femeile mironosițe rămân un exemplu pentru noi. Astăzi nu este o zi a femii creștine, ci o zi a mărturisirii credinței în Hristos. Hristos înviat cere de la noi această inimă jertfelnică, plină de dragoste și de credință, pentru că altfel nu vom înțelege nimic din ceea ce înseamnă învierea Lui și prezența Sa.

Și atunci când noi punem aceste lucruri în viața noastră, nu doar noi ne mântuim, ci și lumea se mântuiește în jurul nostru. Atunci când inima noastră este plină de dragoste, și ceilalți văd și gustă din inima noastră.

Vă dau un exemplu real din viața noastră. O mamă se confruntă cu o mare dilemă.Soțul ei nu se mai înțelege cu fiul. Această dilemă s-a încheiat doar la moartea mamei, respectiv soției. Atunci, pe patul de suferință, mama a făcut un gest: a luat mâna soțului și a fiului și le-a apropiat de pieptul ei. Abia atunci au simțit cei doi dragostea acelei femei. S-au privit unul pe celălalt, au început să lăcrimeze și s-au îmbrățișat. Inima mamei se răcea, dar cele două inimi se încălzeau în dragoste și iertare. Asta se întâmplă și asta face fiecare inimă de creștin care încearcă să pună în adâncul ei dragostea. Reușește să dea căldură, iubire și iertare în jur. De aceea, femeile mironosițe mărturisitoare ale învierii rămân pentru noi modele de trăire și de mărturisire a credinței în Hristos cel înviat, Amin!

15.04.2018 Duminica Tomii

Duminică, 15 aprilie 2018, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicii Părinți membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuviosul Părinte ierodiacon Fanurie Borza a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Preasfințitului Părinte Sebastian și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte un baston arhieresc.

Slujba a fost încununată de răspunsurile date la strană de Corala „Armonia” din Constanța, multiplă medaliată cu aur la diferite Concursuri corale naționale și internaționale.

La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, așa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înființată în anul 2009.

În anul 1990, în orașul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înființarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici și două capele. Simțindu-se nevoia acoperirii unor zone ale orașului unde credincioșii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar și la solicitarea acestora, Preasfințitul Părinte Petroniu a hotărât și a supus aprobării Consiliului Eparhial înființarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 și cealaltă în cartierul Sărmaș.

Crucea, dar și cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredințate Preacucernicului Părinte Ionuț Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-alungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.


10.04.2018 A treia zi de Pasti

Azi, 10 Aprilie 2018, Biseric a Ortodoxă prăznuiește a treia zi de Paști (Drumul spre Emaus). De asemenea, în această zi facem pomenirea Sf. Mc. Terentie, Pompie, African și Maxim și a Sf. Mc. Dima.

La biserica Sf. Ier. Nicolae și a Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Dan Crișan, paroh la Parohia Huta și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. Alături de aceștia a slujit Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, sculându-se, Petru a alergat la mormânt și, aplecându-se el, a văzut numai giulgiurile singure zăcând, și s-a dus acasă mirându-se în sine de cele ce se întâmplaseră. Iată, apoi, că doi dintre ucenici mergeau într-aceeași zi la un sat, departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Dar pe când vorbeau ei și căutau lămuriri, Însuși Iisus S-a apropiat de ei și a mers împreună cu dânșii, dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Atunci El i-a întrebat: ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru, și pentru ce sunteți așa de triști? Și răspunzând unul, al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile? Și El i-a întrebat: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus Nazarineanul Care era proroc, puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul; cum L-au dat arhiereii și căpeteniile noastre la osândă de moarte și L-au răstignit. Noi însă nădăjduiam că El este Cel Ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Ba, ne-au mai spăimântat și niște femei dintr-ale noastre, care au fost dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri care le-au spus că El este viu. Și s-au dus unii dintre noi la mormânt și au aflat așa cum au povestit femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: o, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au grăit prorocii! Nu trebuia, oare, să pătimească acestea Hristos și să intre în slava Sa? Și începând de la Moise și de la toți prorocii le-a tâlcuit lor, din toate scripturile, locurile ce erau despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe, dar ei L-au rugat stăruitor, zicând: rămâi cu noi, căci este spre seară și s-a plecat ziua; și a intrat, ca să rămână cu dânșii. Și când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă dânșii. Iar ei au zis unul către altul: oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și sculându-se în acel ceas, s-au întors în Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că într-adevăr Domnul a înviat și S-a arătat lui Simon. Atunci ei au povestit cele ce se îmtâmplaseră pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” Ev. Luca 24, 12-35

În cuvântul de învățătură Părintele Cristian Porumb a vorbit despre arătarea lui Hristos înviat apostolilor Săi în drumul spre Emaus.

Temeiul învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos îl reprezintă însăși arătarea Acestuia după înviere. Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă evenimentele arătărilor de după înviere. Ne spune despre arătarea către mironosițe, ne spune despre arătarea celor doi ucenici, Luca și Cleopa, în drumul spre Emaus, apoi ne spune despre arătarea Lui Apostolilor Săi pe care îi trimite la propovăduire, îndemnându-i să boteze în numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.
Ne vom opri asupra celei de a doua arătări, cea către Luca și Cleopa, în drumul spre Emaus. Este o relatare simplă dar care este încărcată de un profund caracter euharistic. Doi ucenici triști pentru evenimentele ce s-au întâmplat în Ierusalim în zilele care au trecut mergeau spre Emaus. Aceștia erau cu multe întrebări fără răspuns întrucât ei Îl așteptau pe Mesia ca pe un conducător, o personalitate istorică ce avea să elibereze poporul ales din stăpânirea romană. Ei L-au văzut pe Hristos mort și răstignit, motiv pentru care sufletele lor erau cuprinse de confuzie și tristețe. În drumul lor spre Emaus, ei se întâlnesc cu străinul care merge cu ei spre Emaus, purtând un dialog cu El. Ucenicii nu Îl recunosc pe Hristos. Am putea spune că și în zilele noastre Hristos este omul care se apropie de omenire, călătorește împreună cu ea și dă sens vieților noastre prin înviere. Aprofundând această călătorie și dialog dintre cei doi și străinul de pe cale, observăm că cei doi ucenici se apropie de acel străin, realizându-se o legătură spirituală prin numele lui Iisus Hristos, iar acest dialog cu caracter revelator îi face pe cei doi să Îl roage pe străin să rămână cu ei peste noapte. Iată cum Hristos ajunge să poposească alături de cei doi prin cuvântul Lui înțelept și astfel, la frângerea pâinii, Mântuitorul le deschide mintea celor doi ucenici și în momentul acela Hristos S-a făcut nevăzut de la fața lor. Iată cum ucenicii L-au recunoscut pe Hristos prin experiența euharistică. În acel moment trupul lui Hristos era spiritualizat, motiv pentru care nu a rămas să mănânce din pâinea pe care a frânt-o, ci S-a dăruit pe Sine ucenicilor Săi în Taina Euharistiei în mod real în acel moment. Exegeții biblici spun că Mântuitorul S-a contopit cu această pâine și S-a dat pe sine spre hrană acelor ucenici.

Noi, astăzi, săvârșim această frângere a pâinii prin Taina Sfintei Împătășanii la Sfânta Liturghie și astfel ne facem părtași la două tipuri de cunoaștere: o cunoaștere a Mântuitorului prin cuvânt, spre înțelepțirea minții, pentru care e suficient să citim Sfintele Scripturi, dar aceasta nu este suficientă, ci este necesară cunoașterea duhovnicească, iar aceasta se realizează prin Sfânta Euharistie, prin rugăciune, prin fapte bune și prin dobândirea virtuților creștine. Perioada de post a fost spre pregătirea minții și a sufletului, iar spre finalul postului cu siguranță fiecare dintre noi am fost la duhovnic unde ne-am mărturisit păcatele și astfel ne-am curățat pentru a-L primi pe Hristos euharistic cu care ne-am unit ontologic, ființial, prin Taina Sfintei Împărtășanii.

Să încercăm ca în aceste zile pline de lumină să păstrăm pe Hristos cât mai viu și mai deplin în inimile noastre, bucurându-ne și simțind puterea învierii Lui, Amin!

09.04.2018 A doua zi de Pasti

Azi, 9 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă continuă praznicul învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, în această zi facem pomenirea Sf. Mc. Eupsihie și Sf. Mc. Vadim.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.



EVANGHELIA ZILEI:

„Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni vreodată. Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Iată mărturia făcută de Ioan, când au trimis iudeii, din Ierusalim, preoți și leviți ca să-l întrebe: tu cine ești? El a mărturisit și n-a tăgăduit, a mărturisit: nu sunt eu Hristos. Ei l-au întrebat pe el: Dar ce ești? Ilie ești tu? Și a zis el: nu sunt. Ești tu Proorocul? Și le-a răspuns: nu. Atunci i-au zis: cine ești?, ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu de tine însuți? Și el a zis: eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: îndreptați calea Domnului, precum a zis Isaia prorocul. Iară cei trimiși erau dintre farisei. Apoi l-au întrebat și i-au zis: atunci pentru ce botezi, dacă nu ești tu Hristos, nici Ilie, nici Prorocul? Răspuns-a lor Ioan, zicând: eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe care voi nu-L știți. Acela este Cel Care vine după mine, Care mai înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui. Acestea s-au petrecut în Vitavara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.” Ev. Ioan 1, 18-28

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a abordat tema darurilor păcii și bucuriei redate de învierea lui Hristos.

Ne aflăm la sărbătoarea sărbătorilor și temelia creștinismului nostru. Așa cum spune Sf. Ap. Pavel „dacă Hristos nu ar fi înviat, zadarnică ne-ar fi propovăduirea, zadarnică ne-ar fi credința”. Dar dacă ceilalți întemeietori de religii au un mormânt, și Hristos are un mormânt, dar al Lui este gol, pentru că Dumnezeul nostru este viu. Bucuria învierii este cea care a împreunat cerul cu pământul. Este cea care a bucurat îngerii, oamenii, inclusiv pe acei oameni care erau ținuți în legăturile iadului.

Cu alte cuvinte, marele dar al învierii lui Hristos este posibilitatea unei existențe veșnic fericite în împărăția lui Dumnezeu. Învierea ne arată că noi oamenii suntem, cu adevărat, nemuritori. Învierea ne arată că și de pe ușa mormântului nostru Hristos va rostogoli piatra și ne va învia. Dar între toate darurile învierii, care sunt multe, pe care le cântăm și pe care le-au surprins de multe ori poeții și proorocii le-au surprins în scrierile lor, aș dori să ne oprim asupra a două daruri pe care ni le-a dat Hristos prin înviere: darul păcii și darul bucuriei.

De ce doresc să medităm la acestea? Pentru că sunt primele daruri ale învierii prin care Hristos ne îndeamnă să le împlinim. La vecernia din Duminica Patimilor numită „a doua înviere” ni se arată cum Hristos a venit în mijlocul ucenicilor și le-a spus „Pace vouă!”. Știm că și înainte de patimi Hristos le-a spus ucenicilor că le dă pacea, dar pacea pe care a adus-o Hristos după înviere este acea pace creștină ce presupune 3 direcții: pacea lui Dumnezeu cu omul, pacea omului cu sine și pacea omului cu semenii săi. În slujba Maslului există o rugăciune, a treia, unde preotul se roagă „ridică-I pe cei de față din patul chinuirii”. Acest așternut nu înseamnă neapărat boală. Omului, când nu este împăcat, nu îi trebuie mai mare boală. Sufletul are durerile și rănile lui, iar una este aceea de a nu fi împăcat. Hristos ne-a spus la înviere „Pace vouă!”, adică El ne aduce acest mare dar al păcii, ca oamenii să poată fi împăcați cu ei, cu Dumnezeu și mai ales cu semenii. Vedeți, slujba învierii și toate slujbele din această perioadă surprind acest aspect: „unii pe alții să ne îmbrățișăm” și „să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi”.

Am auzit cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în noaptea de Paști. Sfântul Ioan Gură de Aur care era un predicator extraordinar, dar și foarte exigent, și ați văzut cu câtă bucurie ne îndeamnă „și cel ce a postit, și cel ce nu a postit, bucurați-vă!”, ceea ce înseamnă că omul, prin înviere, primește acest dar al păcii care îl face să ia liniște sufletească. Fără a avea acest dar omul nu poate nici măcar muri. Poetul nostru Mihai Eminescu a surprins acest fapt și a zis: „ca să pot muri liniștit, pe mine mie redă-mi”, iar marele nostru teolog Dumitru Stăniloae îi dă răspunsul așa „prin patima și învierea Sa, Hristos ne-a redat pe noi nouă înșine”, adică ne-a reașezat, ne-a dat acea pace cu care să mergem în împărăția lui Dumnezeu care este o împărăție a păcii.

Și nu întâmplător celălalt dar al învierii este bucuria. Hristos le spune femeilor mironosițe „bucurați-vă!”. Aceste două daruri se leagă, sunt indisolubile. Unde nu este pace sufletească, oare poate exista bucurie? Mai știe omul zilelor noastre să se bucure? Bucuria este un dar Dumnezeiesc. Este un dar al învierii. Această bucurie a învierii nu înseamnă doar o bucurie materială, la care din păcate ne ducem de multe ori, dacă vreți, bucuria materială este o extindere firească a bucuriei sufletești, dar dacă sufletul nu știe să se bucure, atunci omul se simte îmbătat de bucuria trupească. De aceea este mare lucru să știi să te bucuri! E mare lucru să știi să trăiești cu bucurie o sărbătoare. Acest lucru vine din acea pace, liniște pe care ne-o aduce învierea.

Să ne amintim de Sfântul Serafim de Sarov pentru care fiecare om pe care îl întâlnea era o bucurie. Când se întâlnea cu cineva îi spunea „bucuria mea, Hristos a înviat!”. Acesta era salutul lui. De ce oare? Pentru că sufletul său era împăcat. Era în pace cu sine, în pace cu Dumnezeu și în pace cu semenii săi. De aceea spunem noi că acum toate s-au umplut de lumină și toate s-au umplut de bucurie pentru că Hristos a înviat.
Cum să ne mai bucurăm când viața de multe ori ne supune la atâta nevoință, necaz, suferință, multe griji? Cum să le depășească pe acestea omul? Noi credem în Hristos cel înviat! El a biruit moartea și iadul! Nu poate fi biruitor și în necazurile noastre? „Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” ne spune Sfânta Scriptură! Noi credem în Hristos cel înviat și puterea Lui este nemăsurată! De aceea trebuie să ne bucurăm indiferent de ce avem în viața noastră! Toate le lăsăm în brațele lui Hristos cel înviat!

De aceea vedem că învierea este cântată, este meditată, este gândită nu numai de teologi. Eu cred că cea mai frumoasă icoană a praznicului învierii Domnului a făcut-o poetul George Coșbuc prin poemul „La Paști”. Aș dori să subliniez acele versuri care ne vorbesc de darurile învierii. Daruri care ne bucură atât viața, dar și natura. Ne vorbește poetul de darul acesta al bucuriei care trebuie să șteargă orice lacrimă pentru că Dumnezeul nostru este viu și atotputernic. Spune poetul:

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!”

Sunt Paștile și orice lacrimă trebuie să dispară pentru că Hristos ne-a adus pacea și bucuria, Amin!

08.04.2018 Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

Azi, 8 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, momentul în care Hristos a oferit neamului omenesc mântuirea.
La biserica Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău marele praznic a început la miezul nopții cu slujba de înviere oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. Biserica a fost neîncăpătoare de mulțimea credincioșilor prezenți în noaptea care a fost luminată de lumina din sufletele oamenilor primitori ai învierii Domnului, dar și din lumânările cu care au înconjurat biserica lor de suflet., iar la finalul slujbei au luat sfintele paști care anul acesta au fost aduse prin jertfa familiei Stoica Dan și Adina. Pe această cale le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit și să îi binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate.
Praznicul Învierii Domnului a continuat dimineața cu Sfânta Liturghie în care aceiași preacucernici părinți au vestit învierea, iar la finalul slujbei Părintele Diacon Bogdan Fluieraș a dat citire Pastoralei la Învierea Domnului primită de la Preasfințitul Petroniu, episcopul Sălajului.

EVANGHELIA ZILEI:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; și fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întuneric luminează, și întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câți L-au primit pe Dânsul și cred în Numele Lui le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuți nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel Care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat și har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
„Praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, Învierea dă sens morții Domnului Hristos pe cruce. Ea explică tot ceea ce precede și tot ceea ce urmează morții Sale. Fără Înviere, viața creștinilor își pierde orice sens. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens: „Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ba încă ne aflăm și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morții nu învie. Că dacă morții nu învie, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică vă este credința, voi sunteți încă în păcatele voastre. Și atunci, și cei ce au adormit întru Hristos au pierit. Iar dacă noi numai pentru viața aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii” (I Corinteni 15,13-19).

Învierea Mântuitorului nu este prezentată în Sfintele Evanghelii, pentru că niciun om nu a fost martor al unirii sufletului Domnului Hristos cu trupul, al ridicării Sale de pe piatra pe care trupul Îi fusese întins și al ieșirii Lui din mormânt, cu toate că acesta era străjuit. Trupul Mântuitorului era înduhovnicit, de aceea a ieșit din mormânt așa cum a trecut prin ușile încuiate, când li s-a arătat Sfinților Apostoli după Înviere (Ioan 20,19). Străjerii nu L-au văzut pe Domnul Hristos ieșind din mormânt, ci s-au înspăimântat de îngerul care a răsturnat piatra de la ușa mormântului. Sfântul Evanghelist Matei relatează în acest sens: „Iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți” (Matei 28,2-4).

Spre deosebire de alte evenimente din viața Mântuitorului, despre care Sfintele Evanghelii abundă în informații, despre momentul exact al Învierii Domnului Hristos din morți acestea nu vorbesc nimic. Întrucât Sfintele Evanghelii cât și tradiția Bisericii păstrează tăcerea în ceea ce privește acest moment și nu spun cum a înviat Mântuitorul, în iconografia ortodoxă Învierea Domnului Hristos nu a fost reprezentată niciodată. Caracterul de nedescris al acestui eveniment de către mintea omenească este motivul pentru care nu este înfățișat în icoană.

Pe când trupul Mântuitorului zăcea în mormânt, sufletul Acestuia a coborât la iad, pentru a elibera de acolo sufletele drepților Vechiului Testament ținute în robie de către diavol, de aceea unica reprezentare justificată a Învierii Domnului Hristos este coborârea Lui la iad, care este completată de icoana femeilor mironosițe la mormântul Mântuitorului.

Despre prezența femeilor purtătoare de mir la mormânt citim în Sfintele Evanghelii: „După ce a trecut sâmbăta, pe când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Și intrând în mormânt, femeile au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. Iar el le-a zis: «Nu vă temeți, că știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniți de vedeți locul unde a fost pus; și mergând degrabă, spuneți-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morți; și iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, eu v-am spus»” (Matei 28,1-7 și Marcu 16,5).

Astfel, urmând Sfânta Scriptură și tradiția Bisericii, cele două compoziții iconografice autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți sunt: „coborârea la iad” și „femeile mironosițe la mormânt”.

În afară de aceste două icoane ale Învierii, în unele biserici Mântuitorul este reprezentat ieșind din mormânt cu un steag sau cu o cruce într-o mână. Această compoziție iconografică nu este ortodoxă, ci apuseană. Ea a dominat în Răsărit când pictura ortodoxă a fost îndepărtată de tradiția ei, din cauza influenței picturii Renașterii.

În icoana în care Domnul Hristos este reprezentat ieșind din mormânt în fața străjerilor înspăimântați, Acesta apare ca biruitor asupra morții, dar îl vedem înviind numai pentru Sine, de parcă nu ar fi eliberat sufletele drepților din iad, cu care a intrat în rai. În această reprezentare iconografică aspectul comunitar al Învierii dispare, ori prorocul Isaia a scris că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre și a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Isaia 53,5). Sfântul Apostol Pavel a afirmat și el că „Hristos este capul trupului, al Bisericii, El, Care este începutul, întâiul-născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate. Că după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia întru Hristos” (Coloseni 1,18 și I Corinteni 15,22).

Ținând cont de cele prezentate până acum, în cele ce urmează vom explica în amănunt cele două icoane autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți.

a. Coborârea Mântuitorului la iad

În centrul icoanei Învierii îl vedem pe Domnul Hristos în picioare, călcând porțile iadului și strălucind de lumină. Mântuitorul apare ca Domn al Vieții, biruitor al tenebrelor morții. Trupul Său înviat este însuflețit de Dumnezeu Tatăl, dar mai ales de Sfântul Duh, de la Care provine strălucirea îmbelșugată a energiilor divine. Domnul Hristos este în întregime lumină, iar toată ființa Lui anunță zorile unei zile noi.

Cu o mișcare plină de forță, Mântuitorul îi scoate din iad pe Adam și Eva, care șezând în genunchi imploră izbăvire. Sfărâmând porțile iadului, Domnul Hristos îi prinde cu putere de mână pe protopărinți, smulgându-i din întunericul morții.

Mântuitorul se întoarce biruitor din lupta Sa cu diavolul, avându-i ca primă pradă a biruinței pe Adam și Eva, pe care-i scoate din iad. Strânsa legătură dintre Hristos cel înviat și protopărinți, pe care îi ia cu Sine în propria-I înviere, anunță vestea cea bună a învierii tuturor celor morți. După ce a zdrobit și a călcat în picioare porțile iadului, Mântuitorul și-a întins brațele, i-a prins de mâini pe Adam și Eva, cu care a ieșit din iad, împreună cu toți drepții Vechiului Testament.
În acest timp veșmântul Domnului Hristos fâlfâie datorită dinamismului și grabei cu care a ieșit din iad.
Sleiți de putere, fiindcă sunt treziți din somnul morții (păcatul), Adam și Eva Îl privesc bucuroși, dar obosiți pe Mântuitorul, Care îi smulge din iad, apucându-i cu brațele Sale. Protopărinții își întind către Domnul Hristos mâna rămasă liberă, într-o mișcare de întâmpinare și totodată de rugăciune spre Răscumpărătorul lor.
Mântuitorul este flancat de două grupuri de oameni, egale ca mărime și cu ceva mai mici decât El. În dreapta Domnului Hristos, în spatele lui Adam, sunt drepții, în fruntea cărora se găsește Abel, cel dintâi dintre oameni care a gustat moartea. În stânga Mântuitorului, în spatele Evei, sunt regii evreilor, în frunte cu David și Solomon, precum și profeții, cel mai aproape de Hristos cel înviat fiind Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost trimis în iad pentru a anunța venirea Domnului vieții. Înaintemergătorul Îl arată cu mâna pe Cel pe care L-a botezat în râul Iordan. Cei din iad au o poziție de întâmpinare și rugă. Toți Îl recunosc pe Mântuitorul și arată acest lucru prin gesturile și atitudinea lor.

În unele icoane ale coborârii Domnului Hristos la iad avem reprezentate și alte personaje, pe care le recunoaștem datorită unor particularități definitorii. Astfel, uneori îl vedem pe Moise, care are în mâini tablele legii.

Întreaga parte de jos a icoanei este ocupată de temnița cea întunecoasă a iadului. Aici a coborât Mântuitorul pentru a elibera din robia diavolului și a morții pe cei ținuți captivi de veacuri.
În unele icoane ale Învierii, în mijlocul iadului, moartea este reprezentată printr-un bătrân legat în lanțuri de doi îngeri, în semn că a fost biruită de Hristos cel înviat.
În alte icoane, în tenebrele iadului se găsesc două căpetenii ale demonilor, ghemuite una în alta de teama Mântuitorului, care a călcat moartea și a surpat puterea diavolului.
Desființarea puterii morții o vedem în porțile sfărâmate ale iadului, în cheile și cuiele rupte și împrăștiate în mijlocul temniței iadului, care a fost golită de cei ținuți captivi.
În unele reprezentări iconografice, deasupra mandorlei Domnului Hristos, patru îngeri poartă cu mult respect crucea Lui cea mântuitoare.
În partea de sus a unor icoane întâlnim tronul Etimasiei sau scaunul gol care Îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru Judecata universală. Pe acest tron se află un porumbel, care Îl reprezintă pe Sfântul Duh, Sfânta Evanghelie, conform căreia va fi judecată omenirea, coroana de spini, buretele și sulița cu care a fost împuns Mântuitorul sau numai o parte dintre aceste obiecte folosite după condamnarea la moarte a Domnului Hristos de către Ponțiu Pilat.

b. Icoana femeilor mironosițe la mormânt

Cea de-a doua icoană a Învierii Mântuitorului, care vine în completare la „coborârea la iad”, este cea a „femeilor mironosițe la mormânt”.

Duminică dis-de-dimineață femeile purtătoare de mir s-au dus la mormântul Domnului Hristos pentru a-i unge trupul cu miresme. Cu acest prilej, ele au devenit cele dintâi care au aflat vestea minunată a Învierii Mântuitorului din morți. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în acest sens: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să ungă trupul lui Iisus. Și foarte de dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?», căci era foarte mare. Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântați! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutați, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeți însă și spuneți-le ucenicilor Săi și lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, așa cum v-a spus” (Marcu 16,1-7).

În această icoană îngerul este îmbrăcat în veșmânt alb și șade pe piatra răsturnată de la ușa mormântului, arătându-le femeilor locul în care a zăcut trupul mort al Mântuitorului, în care se află acum doar giulgiul.

Mironosițele au vase de mirodenii în mâini și se uită înspăimântate la giulgiul Domnului Hristos, care are exact forma scutecelor Pruncului Iisus din icoana Nașterii.

În spatele mormântului se vede grota întunecată a iadului, care este goală, pentru că, prin coborârea cu sufletul la iad, Domnul Hristos a eliberat de acolo sufletele drepților Vechiului Testament care erau ținute în robie și a urcat cu ele în rai.

În alte reprezentări iconografice vedem doi îngeri înveșmântați în alb, care stau în picioare la cele două capete ale mormântului. Ei le arată femeilor mironosițe mormântul gol, în care se află doar giulgiul Mântuitorului.

Iubiți fii sufletești,
Domnul nostru Iisus Hristos nu a murit, nici nu a înviat pentru Sine, ci pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, de aceea am explicat astăzi icoanele învierii, care înfățișează aspectul comunitar al biruirii morții de către Mântuitorul, fiindcă orice icoană prezintă prin culori ceea ce Evanghelia vestește prin cuvânt. În ochii Bisericii, icoana nu este o artă care ilustrează Sfânta Scriptură; ea este un limbaj care îi corespunde, care îi este echivalent, corespunzând nu literei biblice și nici cărții ca obiect, ci propovăduirii evanghelice, adică tocmai cuprinsului Sfintei Scripturi, sensului ei, așa cum se întâmplă cu textele liturgice. De aceea, în Biserică, icoana are același rol ca și Sfânta Scriptură, întrunind aceeași semnificație liturgică, dogmatică și educativă.
Așa cum Mântuitorul a înviat, cu toții vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecați pentru gândurile, cuvintele și faptele noastre, în funcție de care vom primi răsplată sau pedeapsă veșnică. Drept aceea să împlinim porun

06.04.2018 Denia Prohodului Domnului

Azi, 6 Aprilie 2018 Biserica Ortodoxă se află în Sfânta și Marea Vineri, ziua în care Mântuitorul nostru a fost răstignit pe cruce pe Muntele Golgota, deschizând porțile Împărăției cerurilor prin moartea și învierea Sa din morți.
La biserica noastră slujba Prohodului Domnului a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos
Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.
Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.
Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".
Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.
Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.



Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

05.04.2018 Denia celor 12 Evanghelii

Azi, 5 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă este în Sfânta și Marea Joi, zi de o însemnătate deosebită pentru întreaga Ortdoxie întrucât a avut loc Cina cea de Taină și instituirea Tainei Sfintei Euharistii, iar seara Mântuitorul a fost prins în Grădina Ghetsimani și judecat de mai-marii poporului și ai sinagogii.
La slujba de dimineață s-a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în cadrul căreia au fost sfințite darurile de pâine și vin pentru paști, iar seara a fost săvârșită Denia celor 12 Evanghelii, slujbă solemnă ce amintește de patimile lui Hristos, dar și de rugăciunea din Grădina Ghetsimani pentru întreaga omenire.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma sfintele slujbe au fost săvârșite de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și de Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș.

În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului.

Sinaxar în Sfânta și Marea Joi

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui. Ma­rele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paș­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și sta jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina, așa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină și-a dezbrăcat haina cea de dea­supra și a turnat apă în vasul de spălat». Și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru.

Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufle­tească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei amintește și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Și așa s-a întâmplat. După puțin timp, luând pâinea a zis: «Luați, mâncați»; Ia fel și paharul, zicând: «Beți din acesta toți, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea».

Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Observăm că Dom­nul numește trupul Lui pâine, și nu azimă. Să se rușineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumneze­iasca Scriptură spune că s-a dus și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.

La sfârșitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». În adevăr, cocoșul, ca să dea de știre, nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dum­nezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, însuși, a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăși întru­parea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întrei­ta lui pocăință, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubești?».

În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanță și S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: «Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui.

Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mul­țime, a venit la Iisus. Ca semn de recu­noaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: «Pe cine căutați?». Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Po­trivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - și aveau la ei cuțite, căci erau după cină - a lovit pe Malh, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuțitul, și vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa.

Aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile». Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci tre­buia să mănânce Pastile. El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșă­toare și cu neputință de rostit prin cuvinte.
Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

01.04.2018 Duminica Floriilor

Azi, 1 Aprilie 2018, Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Floriilor. În această zi sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim pe mânzul asinei, fiind aclamat de oameni cu „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”, această zi marcând ultima Duminică înainte de slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Tot în această zi facem pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul și Sf. Mc. Gherontie. Cu ocazia praznicului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca astăzi să fie dezlegare la pește.

La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte vicar Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus, însă, a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și dintre iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la praznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel Ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată, împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce S-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre praznicul de astăzi.
Sărbătoarea intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, sau a Floriilor, este un praznic luminat. Am văzut în această perioadă de post că fiecare Duminică are Evanghelia și minunea și frumusețea ei. Am urcat Duminică de Duminică dealul Golgotei și iată că suntem în ultima Duminică din Postul acesta. Suntem la poalele Golgotei, pregătiți pentru săptămâna care urmează, cea mai grea din istoria omenirii. Întreg universul s-a bucurat când Hristos S-a născut, s-a bucurat de minunile săvârșite de Mântuitorul, s-a bucurat simțind prezența lui Dumnezeu, pentru că Hristos a avut două firi, firea umană și firea divină, acestea fiind neamestecate și nedespărțite. Sărbătoarea de astăzi ne arată bucuria cu care a fost primit Hristos triumfal în cetatea Ierusalimului. Este așezată între două mari și importante minuni cu referire la persoana Domnului nostru Iisus Hristos. Am văzut ieri învierea lui Lazăr, iar în următoarele zile vom vedea judecata, răstignirea dar și învierea Lui, prin care ne oferă speranța vieții veșnice. Dacă lecturăm paginile Sfintei Scripturi, mai vedem învierea fiicei lui Iair și învierea fiului văduvei din Nain. Două învieri importante prin care Hristos Își arată Dumnezeirea Sa.

Ieri am văzut învierea lui Lazăr. Hristos era în Betania și de fiecare dată când mergea la Ierusalim poposea la prietenul Său, Lazăr. Mântuitorul a fost înștiințat de surorile lui Lazăr, Marta și Maria, cum că Lazăr e bolnav, iar mai apoi au fost anunțați că Lazăr a adormit. Ce înțelegem noi prin adormire? Înțelegem că doarme, adică omul când este bolnav își ia tratamentul iar prin somn dobândește vindecare. Somnul este începutul vindecării. Asta au înțeles Apostolii la acea veste. Ei nu au înțeles moartea lui Lazăr. De aceea noi azi în slujba înmormântării nu folosim termenul de mort, ci de adormit, pentru că omul nu moare, ci se pregătește de înviere.
Hristos a știut și oarecum intenționat a întârziat să ajungă la Lazăr. Mântuitorul a fost întâmpinat de departe de surorile lui Lazăr, triste fiind, pentru că fratele lor a murit. Hristos S-a apropiat de mormânt și S-a rugat lui Dumnezeu-Tatăl, iar apoi a cerut să fie deschis mormântul. Lumea a spus că e mort de patru zile și că miroase, dar Iisus a insistat, iar după ce a fost dată piatra la o parte, Hristos S-a uitat spre cer și a zis „Mulțumesc, Tată, pentru că M-ai ascultat!”, apoi a strigat „Lazăre, vino afară!” și Lazăr a ieșit înfășurat în pânză, după rânduială. Zice Evanghelia mai târziu că Hristos a rămas în casa lui Lazăr până în următoarea zi. Fariseii nu au putut suporta această minune pentru că învierea din morți era cea mai mare minune săvârșită de cineva iar vorba despre învierea lui Lazăr se răspândea foarte repede. Sfinții Părinți ne spun că după această înviere, mai-marii iudeilor voiau să îl omoare pe Lazăr pentru a nu se afla de minunea învierii.

Revenind la cina din casa lui Lazăr, Maria a luat mir care se putea vinde pe bani mulți și a spălat picioarele lui Iisus. S-a împotrivit Iuda Iscarioteanul pentru că se putea vinde mirul pentru bani și apoi să fie dați săracilor, dar Hristos îi spune „pe săraci îi aveți pururea cu voi, dar pe Mine nu mă veți avea”. Pregătirea pentru înmormântare se făcea prin ungerea cu mir. Se prefigura punerea în mormânt. Maria a făcut prin insuflarea Duhului Sfânt. De ce? Pentru că în Vinerea Mare Trupul lui Hristos nu a mai fost uns cu mir deoarece nu le permitea legea iudaică să mai muncească după ce apunea soarele, pentru că urma ziua sabatului. Hristos a acceptat această preînchipuire a ritualului de înmormântare, iar dimineața a plecat la Ierusalim.

Toată lumea știa ce s-a întâmplat în Ierusalim cu Lazăr, motiv pentru care la intrare a fost primit triumfal. Hristos intră smerit pe Poarta Oilor, călare pe asin, dar lumea Îl aclama, văzându-L ca pe Mesia, Cel Care săvârșește minuni mari. Toți se bucurau. Un singur om era trist la intrarea în Ierusalim. Iisus Hristos era trist pentru că știa că urma să pătimească și să fie răstignit. Hristos îi privea pe toți în ochi, întrebându-i din privire dacă și ei vor fi între cei care peste cinci zile vor zice „Răstignește-L, răstignește-L!”.
Oare noi cum suntem astăzi? Cum strigăm? „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” și poate peste câteva zile „Răstignește-L”? Cu ramurile de finic întinse astăzi la picioarele Lui, vineri va fi biciuit și batjocorit prin faptele lor.

Hristos aduce bucuria, speranța, lumina și împăcarea omului cu Dumnezeu. Desigur, El Și-a asumat această misiune prin venirea Sa pe pământ, iar apoi Hristos va veni ca Judecător ca să facă judecată dreaptă viilor și morților. Iată că începem Săptămâna Mare. Această perioadă în care vom fi părtași la vinderea, prinderea, procesul, drumul Golgotei și răstignirea lui Hristos și la așezarea în mormânt. Toate acestea făcute pe nedrept de oamenii aceia. Astăzi ne împotrivim și noi lui Hristos prin nepăsare și inconștiență, uitând de Hristos Care se răstignește pentru noi. Această perioadă trebuie să fie cu post, cât se poate de aspru, să fie cu spovedania, cu împărtășanie, cu iubire și mai ales cu iertare, că și Hristos a zis pe Cruce „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Și mai mult, ca rugăciunea noastră să fie primită, să zicem ca Hristos în momentul în care s-a deschis mormântul lui Lazăr: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru că M-ai ascultat!” Amin!

25.03.2018 Buna Vestire si Duminica a 5-a din Postul Mare

Azi, 25 Martie 2018, Biserica Ortodoxă are întreit prilej de sărbătoare. Prăznuim Buna Vestire, ziua începutului mântuirii noastre. Tot în această zi sărbătorim Duminica a 5-a din Postul Mare, făcând pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Zi de mare praznic și prin slujba de canonizare a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei și a Sfântului Gheorghe pelerinul săvârșită de o sinodul Bisericii Ortodoxe Române la Iași. De asemenea, de reținut este faptul că în această zi a Bunei Vestiri este dezlegare la pește.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Diacon Ioan Torcoș, diacon chiriarhal și secretar eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul sfintei slujbe, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Ioan Torcoș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea. Iar în a șasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-un oraș din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară, logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al părintelui Său, David; și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și Sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețele ei; și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău. Și îngerul a plecat de la ea.” Ev. Luca 1, 24-38
„În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ne ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu și i-a zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veți boteza; dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacob și pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.” Ev. Marcu 10, 32-45

„În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. Și iată o femeie din oraș, care era păcătoasă, aflând că prânzește în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele și cu părul capului ei să le șteargă; și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar ști cine și ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar ști că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îți spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puțin puțin iubește. Și a zis către ea: iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei care ședeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Ev. Luca 7, 36-50

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre praznicul Bunei Vestiri și importanța acestei zile ca început al mântuirii noastre.

„Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veci. Fiului lui Dumnezeu fiu Fecioarei se face” (Troparul Bunei Vestiri). Ne aflăm în Duminica a 5-a din Postul Paștilor, Duminică în care medităm asupra tainei pocăinței prin exemplul Sfintei Maria Egipteanca, dar în același timp ne aflăm într-o sărbătoare aleasă a bucuriei, Buna Vestire, această sărbătoare în care Arhanghelul Gavriil a dat Fecioarei Maria vestea nașterii lui Hristos și începutul mântuirii noastre.

În Catehismul nostru există o întrebare: Care este scopul omului pe pământ? Iar răspunsul vine pe înțelesul tuturor: scopul omului este mântuirea sufletului. Astăzi prin praznicul Bunei Vestiri am auzit că ni s-a spus că astăzi este începutul mântuirii, deci de aici vine importanța praznicului, pentru că prin sărbătoarea Bunei Vestiri se pune începutul mântuirii noastre. Când auzim această denumire de Bună Vestire, din păcate, nu mai înseamnă nimic pentru mulți. Această denumire ar însemna o veste bună. Or, omul zilelor noastre care primește atâtea vești, atâtea informații, de multe ori nu mai poate să înțeleagă ce este o veste bună. Pentru a înțelege importanța acestei vești, poate ar fi bine să ne gândim la viața oamenilor de dinainte de Noul Testament, la drepții Vechiului Testament și la toți cei adormiți înainte de venirea lui Hristos care din cauza păcatului strămoșesc mergeau în Șeol, în locuința morților, în iad, indiferent de faptele lor, pentru că odată cu păcatul propopărinților noștri, porțile Raiului s-au închis, iar numai prin venirea lui Hristos și învierea Sa aceste porți s-au deschis. Am înțelege bucuria acestei sărbători dacă am citi Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, cap. 7 unde spune așa: „Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia? Că nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl voiesc, pe acela îl săvârșesc!” Iată cum omul era într-o stare de neputință înainte de venirea lui Hristos. Omul voia să facă binele, dar nu putea, pentru că păcatul a slăbit facultățile sufletului.

Toată omenirea aștepta pe Mântuitorul. Iar venirea Sa trebuia pregătită. Trebuia ca în istorie să fie o persoană în care deși păcatul era prezent în potență, să nu fi avut roade. Adică trebuia o persoană aleasă prin care să vină Fiul lui Dumnezeu. Această persoană este Fecioara Maria, tânăra din Nazaret care a primit vestea Arhanghelului Gavriil. Urmează dialogul dintre Fecioara Maria și Arhanghelul Gavriil. Dialog care nu este neapărat între un înger și o persoană umană, ci este între Dumnezeu și omenire. Sfântul Grigorie Palama spune că Fecioara Maria reprezintă întreaga omenire aici, pentru că ea a fost aleasa cerului și aleasa lui Dumnezeu pentru ca prin ea să vină Mântuitorul lumii. Vedem astfel că Fecioara Maria nu se înspăimântă. Este doar mirată. Nu se înspăimântă pentru că avea o viață sfântă. Nu se înspăimântă pentru că avea acea libertate adevărată de a face voia lui Dumnezeu. Singura ei nedumerire era cum va veni Iisus de vreme ce nu știe de bărbat. Cuvintele Arhanghelului îi spun: „ Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și Sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu.”, cuvinte la care Fecioara Maria dă răspunsul cel bun: „ iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Sfinții Părinți ne spun că acest dialog a fost ascultat cu sufletul la gură de îngeri și de lumea Vechiului Testament. Dumnezeu voia să coboare pe pământ, dar trebuie ca Fecioara Maria să își dea acceptul. Am spune noi, oare putea refuza această cinste? Dacă am privi strict din punct de vedere al libertății pe care o avem, am spune „da!”, dar dacă am privi libertatea ca o robie a lui Dumnezeu, ca o apropiere și o trăire cu Dumnezeu, Fecioara Maria nu putea să dea alt răspuns decât acesta al ascultării și al smereniei.

De aceea praznicul de astăzi este important. Este începutul mântuirii. Ca orice lucru, trebuie să aibă un început. De aceea această sărbătoare întotdeauna o prăznuim în Postul Mare, pentru că este vremea pocăinței. Dar ne aducem aminte că această pocăință trebuie să ne ducă la lumina învierii și tocmai de aceea se leagă această sărbătoare de Duminica de azi în care prăznuim pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta și-a trăit viața în desfrânare, hotărând ca să își schimbe viața și își petrece viața până la 47 de ani în Pustiul Iordan în post, rugăciune și lacrimi pentru păcatele sale, pentru ca spre sfârșitul vieții sale Dumnezeu să o învrednicească de multe daruri, pe lângă sfințenie. Iată așadar că Biserica ne încurajează să ne pocăim, pentru că indiferent de starea noastră, Dumnezeu ne primește. Taina mărturisirii păcatelor este taina care deschide cerul, care aduce bucurie, este taina care continuă începutul mântuirii. Hristos vine, se răstignește și învie pentru noi, dar noi suntem datori să lucrăm mântuirea noastră.
Astfel, pentru a înțelege faptul că pocăința aduce bucurie, precum zice Sf. Ap Luca care spune „multă bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce la Dumnezeu” (Lc. 15, 7, aș dori să medităm la o istorioară care ne prezintă rodul pocăinței în fața lui Dumnezeu.

Se spune că Dumnezeu a trimis pe îngerul Său pe pământ să Îi aducă din această lume cea mai valoroasă faptă a omului. Așa se face că îngerul a mers pe un câmp de luptă unde a văzut un erou care se jertfea pentru țară. A luat îngerul o picătură de sânge și a dus-o lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a zis „într-adevăr, este mare această jertfă, dar te rog să mai cauți!”. Astfel, îngerul a mers într-un spital unde o soră de caritate îngrijea de oamenii bolnavi de boli molipsitoare. Ea s-a îmbolnăvit iar în cele din urmă a murit. Îngerul a luat ultima ei suflare de viață și a dus-o în fața lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a răspuns „Într-adevăr, o voi primi în împărăția Mea, pentru că nu este dragoste mai mare ca aceasta ca omul să își dea viața pentru semenii săi, dar te rog, mai caută!” Îngerul s-a mâhnit pentru că nu înțelegea ce vrea Dumnezeu de la el, iar în mâhnirea sa a văzut la ceas de seară un om care se pregătea să tâlhărească o casă. Omul s-a uitat pe geam și a văzut o mamă care își legăna copilul și spunea rugăciuni pentru el. În acel moment, omul și-a adus aminte de mama lui și și-a venit în sine, s-a tulburat și a văzut păcătoșenia sa. A început să plângă, părându-i rău de păcatele lui. Atunci îngerul a luat o lacrimă și a dus-o în fața lui Dumnezeu. Atunci răspunsul a fost „într-adevăr, aceasta este cea mai mare faptă pe care poate să o facă omul. Lacrima pocăinței, pentru că ea deschide împărăția cerului”.

Așadar, bucurându-ne de faptul că astăzi este începutul mântuirii noastre, să cugetăm cu frică și cu cutremur la mântuirea noastră, aducându-ne aminte că lacrima pocăinței poate să deschidă și pentru noi porțile cerului, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro